copil

Viața-i minunată și dacă nu ai copii

Îmi plac. În anumite momente, pe termen scurt și să nu fie ai mei. De fiecare dată când petrec timp cu progenituri, îmi dau seama că nu vreau. Nu îmi doresc copii. Nu vreau să îi fac și să îi cresc. Vreau ca în serile de weekend să îmi aleg din dulap cele mai faine haine, să mă aranjez și să ies în oraș. Să mă matolesc, dacă așa am chef, să vin acasă și să fac dragoste cu iubitul meu. Fără niciun gând despre ce or face, dacă sunt bine. Nu vreau să stau cu grija că mă va suna bona, mama sau soacra să îmi spună că a făcut febră, s-a înecat cu o bomboană sau urlă ca din gură de șarpe și ea habar nu are ce se întâmplă. Nu știe ce să îi facă. Și în momentul ăla ți s-a dus pe pulă seara. Dacă ești o mamă normală.

Nu vreau să îmi petrec nopțile legănând, citind povești și găsind tot felul de soluții ingenioase pentru a-l duce la culcare. Nu vreau să îmi dedic timpul lor. Nu am simț matern și nu mă apasă chestia asta. Nu vreau să aud din cinci în cinci minute: ”mamaaaa, vreau jucărie, cicolată, mi-e foame, mi-e sete, fac caca, pipi, uaaaaaa, eeeeiiii”. Mă deranjează și când îi aud urlând prin jur și nu sunt eu cea care trebuie să se îngrijească de nevoile lor fizico-emoționale. D`apăi să fiu ”ținta”. No way! Când se întâmplă așa ceva schimb terasa, locul pe plajă sau mă mut într-o altă încăpere a casei.

Vreau să mă întorc de la serviciu, să îmi torn un pahar cu vin, să mă așez pe colțarul din bucătărie, cu picioarele pe scaunul din față și să citesc. Sau să îmi pun picioarele sub mine și să scriu. Până mă ia cu tremurat și frisoane. Apoi să îmi pregătesc cada cu apa caldă și muuultă spumă și să mă afund. Să simt cum căldura îmi intră prin pori, în tot corpul și să mă moleșesc. Să ies de acolo, să mă întind în pat și să citesc din nou. Sau să mă uit la televizor. Sau să cânt și să dansez. Sau să plâng. Orice am chef, fără să fiu condiționată de vreun factor extern.

copil

Nu vreau niciun fel de obligații și responsabilități. Vreau să am grijă de mine. Doar de mine. Și asta nu-i o vină. E o alegere. Mi s-a spus de multe ori că afirm toate astea pentru că, de fapt, nu îi pot avea. Că nu înțeleg miracolul maternității. Nu îl înțeleg. Și nu îmi doresc să îl înțeleg. Pot și am cu cine. Nu asta-i problema. Și nici nu-s o ghionoiae. Am crezut asta până sâmbătă când, fiica lui E. și C, înainte să adoarmă, m-a pupat pe frunte și mi-a spus ”Te iubesc, Ioana”. Nu îi poți minți. Nici nu te poți preface. Toată ziua m-am jucat cu ei. Puștoaica are patru, iar pușstanul, doi. Am dansat, ne-am dat în leagăn, am mâncat, am cântat, am citit povești.

Dar când am ajuns acasă, cu domnul Popescu, era liniște, am închis pisicile în sufragerie, noi ne-am întins în pat, am dat drumul la televizor și m-am așezat în brațele lui. Și i-am spus: ”Ce bine că suntem numai noi”. Nu știu cum va fi peste ceva timp, dar acum nu vreau să împart timpul și iubirea lui cu altcineva. Și nici nu vreau să iubesc pe nimeni în afară de el. Și nici să dedic timp altcuiva, atunci când suntem împreună. Vreau să ne urcăm în tren și să plecăm la mare ori la munte când avem chef. Să ne petrecem zilele și nopțile bând bere și mâncând hamsii, înotând și citind, iubindu-ne și dansând. Fără ore de somn, de hrană, ore fixe de mers în cameră, plecat în vârful picioarelor și cu grijă, nu care cumva să trezim copilul. Să trăim ca doi adolescenți. Nimic nu trebuie în viața asta. Avem dreptul de a ne construi propriile reguli și cutume. Nu contest că-i minunat să fii mamă. Cine-i are, să-i trăiască. Ba chiar poate să mi-i lase vreo seară, două. Promit să fiu cea mai bună bonă. Dar să vină să și-i ia. În miez de noapte sau a doua zi.

Iar cine nu-i are, să nu își plângă prea tare în pumni. Nu-i sfârșit de lume. Dimpotrivă. Viața poate fi minunată și fără copii. Parol!

Share This:

9 păreri despre “Viața-i minunată și dacă nu ai copii

    1. Exact asa gandesc si eu. Fetelor,sa nu va lasati convinse de societate ca a fi femeie =a fi mama. Un copil merita sa fie dorit din toata inima. Cine ii are sa le traiasca si cine nu sa fie lasati sa traiasca in pace. Totul in viata e o alegere. Ioana, sa mai scrii pe tema asta,e o placere sa ti citesc randurile. O primavara superba tuturor.

  1. Asta inseamna sa stii ce vrei ,ma bucur pentru tine ,asta inseamna sa te iubesti inainte de toate pe tine si sa constientizezi adevarata Viata ,ce -i al tau este pus de o parte ,ce va fi va fi fara indoiala ,te iubesc neconditionat si total ,frumos suflet .

  2. Si, daca cumva, spui cu voce tare ca nu-ti doresti, fara a mima diverse, unii sunt in stare sa arunce cu pietre dupa tine. :) Insa, cel mai simpatic, mi se pare, ca exact aceia care se pregatesc sa arunce cu piatra, nu prea sunt constienti de consecintele educatiei oferite propriilor lor copii.

    1. Da, așa pare, vorbind din experiența de părinte, al unuia care, uitându-se acum nu foarte mult timp în jurul sau la „chinul” celor cu copii, spunea: Asta nu-i de mine… Eu vreau liniște, frate, fără pipi, caca, muci, febra, dinți, nopți albe însoțite de urlete… Într-adevăr, acum pare urat, redusa la activitati ce nu prea stimuleaza intlectul, femeia din mine, înăbușită și ferecata, mă întreabă ce am avut cu ea de am lăsat-o de izbeliște. II spun ca e doar pentru o scurta perioada! :) Desi, când arunc o privire în oglinda, chiar vad o tipa faina! Am răbdare sa mai crească puțin și revin cu un comentariu despre cum e viața cu copil, acum e cu bebeluș! :)
      Toate spunem așa, ca nu vrem, fugim de responsabilitate, dar nu știu ce se întâmplă, ca la un moment dat cade reduta! Eu rămăsesem ultima și am căzut… pentru ca am vrut, ce-i drept, la 36 ani! :)
      Ioana, ti-am „devorat” aproape toate simtirile puse in cuvinte pe blog! Numai bine!

  3. Ai descris egoismul in cea mai pura forma… Copiii nu-i faci pentru tine ci pentru ei si da, e nevoie sa-ti sacrifici timpul, dragostea, concediile… cum au facut-o si parintii tai pentru tine. Doar nu crezi ca te-a adus barza eventual, majora, vaccinata si cu studiile incheiate?! In alta ordine de idei copiii nu raman vesnic plangaciosi, cacaciosi, mucosi si cu o droaie de nevoi pe seama ta… Dar probabil in cazul tau asa iti vei cunoaste copiii daca ii faci la 50 de ani când probabil te vei simti pregatita si vei muri cu regretul ca nu ai apucat sa-i vezi majori, realizati pe toate planurile si ca nu-ti vei cunoaste nepotii..E si asta o perspectiva…tine-o tot asa! Inca ceva, nu mai instiga si pe altii… Ziceam si eu…

  4. am ezitat sa las acest comentariu..dar Carmen articolul nu se refera la egoism nici pe departe..”copii nu-i faci pentru tine” e bullsh… ba da, ii faci doar pentru tine, ca a venit momentul!! Parinti nostri au facut-o ca ” trebuia”, e drept ca nu raman tot timpul cacaciosi si mucosi dar iti rapesc din sufletul tau aproape tot si cand nu mai sunt cacaciosi si mucosi nu mai stii cine esti. Poate ai noroc si afli pana mori!!
    Ioana e grozav ca reusesti sa-ti asumi aceasta decizie, multe dintre noi nu au acest curaj!! Sper sa te tina si pe mai tarziu.
    P.S. am si eu copil dar mi-as dori sa am cateva serii in care sa-i zic lui : ” ce bine ca suntem numai noi”!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>