vesnic

Te iubesc

Te iubesc așa de mult. Te iubesc cu toată bucuria vieții din mine. Te iubesc când fac de mâncare, când beau cacao cu lapte, când îmi aprind o nouă țigară. Te iubesc când spăl vase și citesc despre miracolele vieții. Acea bucurie de a fi care se ascunde în tot și toate când le trăiești. Pur și simplu le trăiești. Când privești un colț de cer senin. Când vezi un cățel care dă din coadă văzându-te. Când redescoperi cât de blândă, pură și delicată e iasomia. Când regăsești, printre rânduri, un cuvânt care vibrează în tine și te face să te înalți, înalți, înalți. Și ești ușor. Fără gânduri, întrebări, dubii, regrete sau remușcări. Doar ești.

Te iubesc cu toată bucuria, de când mi-am dat seama că nu am de ce să mă pedepsesc, pentru că toate vinele nu sunt ale mele. Că am trăit ani și ani la rândul viețile părinților, bunicilor, străbunilor mei. Că am fost crescută într-o lume în care vina și tristețea sunt condiții sine qua non pentru a ajunge apoi în Raiul promis. Nimic mai fals. Sufletul e curat. La începuturi. De aceea nu vreau Raiul lor. Nu-l cred. Doar în al meu. Care e aici, acum, plin de iubire și lumină.

Te iubesc cu aceeași bucurie cu care am primit azi vântul să îmi bată pe față și cu aceeași bucurie cu care am privit florile ălea, nespus de delicate, al căror nume nu mi-l amintesc. Și te iubesc cu bucuria cu care le spun te iubesc lui H și C, și mamei, și tatălui și fratelui meu. Și te iubesc cu bucuria fetiței ăleia, nu mai mare de cinci ani, care urmărea, cu trotineta, porumbei în Piața Operei. Nu ca să le facă rău. Ci ca să râdă. Ea și porumbeii. Și cu bucuria femeii care primește, din senin, un buchet de flori ori un compliment de la un necunoscut, în miezul iernii, în plină stradă.

Și te iubesc cu bucuria amintirii zilelor și serilor din Vamă alături de voi și Cristina, și Alex, și Lavinia. Te iubesc cu toată bucuria pe care am adunat-o de la naștere până acum și câtă va mai fi, multă, îți promit. Îmi vine așa, să deschid geamul multinaționalei sau să mă duc în Piața Operei și Piața Unirii și să urlu în eter: Te iubeeeeeeeeeeesc. Și tu să mă auzi. Pentru că știu că mă auzi, de fiecare dată.

vesnic

Și de când am învățat asta, pot să mulțumesc în fiecare zi, cum mă trezesc și în fiecare noapte, înainte de a pune capul liniștită pe pernă, că exiști. Și că ai ales să fii și în viața mea. Că ai rămas. Că nu te-au alungat orgoliile, egoismul, vanitățile, micimile sufletului meu. Ălea, ălea ne-au rănit și pe mine și pe tine. Dar uite, au trecut. Pentru că nu îmi mai e teamă să îți spun că te iubesc. Și că mă rog pentru tine. Mă rog să te iubești mai mult, înmiit de cum te iubesc eu.

Datorită ție mulțumesc pentru toate zbaterile, îndoielile, urletele. Pentru că așa am smuls din mine tot ce nu-mi aparținea și m-am regăsit, într-o zi, curățită. Cu ceva riziduuri, ce-i drept, dar pe care acum le recunosc. Și știu că nu le pot înfrunta. Pot doar să le scot la lumină, iar de acolo să își vadă de treabă. Am înțeles că mă durea pentru că smulgeam din rădăcină extensii care nu fuseseră nicicând ale mele și doar astfel lumina a putut să își facă loc.

Și acum pot să te iubesc în liniște. Fără patos. Fără nopți nedormite și sticle golite. Fără să îți cer. Doar să îți dau. Dacă m-ai trimite la capătul lumii să îți aduc apă vie, m-aș duce. Și ce dacă nu aș găsi-o? M-aș întoarce cu o ramură sau o plantă minunată pe care să o așezi în casă, acolo unde îți place mai mult. Să te bucuri de fiecare dată când o vezi. Să mă lași să îți ofer e cel mai mare dar pe care mi-l poți face. Și dacă acum nu ești pregătit să primești, nu e nimic. Voi aștepta. Aici, în liniște. Trimițându-ți în fiecare zi toată lumina și căldura și iubirea pe care le am în mine. Și care, pe măsură ce le dau, se fac tot mai mari, și mai mari, și mai mari.

Nu ești al meu. Nu te vreau al meu. A spus-o Nichita mai bine decât mine: ”Ce bine că ești”. Dar nu-i nicio mirare că sunt. E doar bine și că sunt. Pentru că toate-s cu un rost pe lumea asta. Iar rostul e bucuria. Și iubirea. De aia suntem: să ne iubim. Și nici nu știu dacă vei citi textul ăsta. Și nici nu contează. Nu de asta îl public. Ci pentru că e o rugă de mulțumire mult prea frumoasă ca să nu fie împărtășită. Să dăm, să dăm tot ce e mai bun din noi oamenilor, iar răul să îl scoatem la lumină.

Și te-oi iubi de atunci, de demult, până în vecii vecilor. Așa să îmi ajute toată lumina, credința și iubirea din mine. Amin!

Share This:

O părere despre “Te iubesc

  1. Asta e adevarata iubire ! Cea pe care o daruiesti fara sa astepti in schimbul ei nimic. Dar, e greu drumul pana o descoperi si o recunosti. Te elibereaza!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>