12063605_541482686009810_1808846172345980267_n

Te-am hăulit în trei sfert de lună

Am avut o săptămână grea. Plină de furie. Am fost ca un animal sălbatic. M-am certat cu oameni, îmi venea să le sar la jugulară și să îi sfâșii, apoi să îmi șterg cu limba sângele care mi se prelingea de pe bot pe bărbie. Să pleoscăi și să trec la următorul, cu ochi sticloși, coama înfoiată și botul rânjind, de unde se prelingeau bale amestecate cu sânge.

Până am ajuns acasă, la Lugoj, mama m-a luat în brațe, Arkan și Rebecca au sărit pe mine și m-au lins din cap până în picioare, tata m-a pupat pe creștet și frate-mio mi-a trimis un mesaj, după ce ne-am întâlnit la OMV, pe la unu noaptea, unde m-am dus să îmi iau țigări și el să bea o bere ”Te iubesc, soră-mea. Enorm”. Parcă m-am mai potolit.

M-am trezit ieri cu soarele într-o geană și florile mamei în cealaltă. Era liniște. Tata plecase la pescuit și mama dormea. Am întors capul și l-am văzut pe Andrei, în patul de lângă, dormind liniștit, ca un copil ce îmi e. Nu am rezistat. M-am ridicat, l-am pupat și mângâiat pe cap, a mormăit ceva, a mijit un ochi și mi-a spus iar că mă iubește. Și am înțeles de unde toată furia aia. Mi-a spus tata odată: ”Și câinele nemângâiat se face bestie, d`apăi omu”.

Nu am uitat și te urăsc pentru asta, boule. Te-aș fi iubit cu toate păcatele, tristețile, vinovățiile, întrebările, renunțările, visurile în care nu mai ai curaj să crezi. Te-aș fi iubit cu toate extensiile tale. Cu tot ceea ce ai fost vreodată și ai vrea să nu fi fost. Eu aș fi iubit tot ceea ce tu urăști mai abitir în tine. Lașule, lângă mine nu ai fi simțit nesiguranța aia de care îmi vorbești acum. Pentru că atunci când ești în centrul iubirii nu îți e teamă, nu te clatini, nu ești zdruncinat în fiecare moment. Ești puternic înfipt în celălalt, că îți cresc rădăcini în el. Dar bag sama că nu ai fost iubit niciodată, de nu știi toate astea. Te-aș fi iubit cum nu te-a iubit niciuna până acum pentru că niciuna nu ți-a trimis mesaj la 12. 07 noaptea îmi e așa de dor de tine. De ochii tăi, de mâinile tale, de zâmbetul tău.

Puțin mi-a păsat că, de fiecare dată când voiam să te mângâi cu vorba ori cu fapta începeai să mârâi și te-ai fi năpustit asupra mea. Îți curgeau balele printre colții rânjiți a turbare. Nu mi-a fost frică. Doar știu și eu din astea. Ai uitat? Dar nimic nu mă sperie când simt că-i rost de iubire. Hahahahahahahaha. Ce comic. Tot tu ai început să schelălăi și să o iei la sănătoasa. Fraiere. Acum te-o prinde vreun hingher și iar va fi vai și amar de sufletul tău și așa făcut țăndări.

12063605_541482686009810_1808846172345980267_n

Io nu-s ea fraiere. Io-s lupoaică, mai știi? Eu nu părăsesc și nu trădez. Eu sfâșii tot ce îți stă în cale. Te las pe tine în culcuș, să îți lingi rănile, și plec să aduc mâncare și apă. Ucid pentru tine. Nu-mi pasă că-s animale protejate de natură ori oameni. Să dispară toate speciile de pe pământul ăsta, dacă de asta e nevoie ca să supraviețuiești tu. Și apoi m-aș întoarce și ți-aș linge eu rănile. Până s-ar întări și s-ar face urme. Și apoi le-aș linge și pe ălea. Încet. Să nu zgândăr crusta și să dea iar sângele. Mai încet decât le ling pe ale mele. Asta aș face toată viața. Aș linge răni și cicatrici. Ale tale și ale mele.

Iar când te vei fi întremat, te-aș fi prins de ceafă, așa cum fac animalele cu puii, și te-aș fi scos afară, în pădure, unde nu am mai exista nicio viețuitoare în afară de noi, pentru că le-aș fi ucis pe toate, nu care cumva să te mai rănească vreuna vreodată. Tu ai fi mers încet, dar fără teamă, știindu-mă lângă tine, iar eu chiar de aș fi putut să ajung o antilopă din urmă, mi-aș fi aliniat ritmul la al tău. Să fiu mereu lângă umărul tău, de ari fi fost să te clatini. Te-ai fi uitat uimit în jur, pentru că nicicând nu ai mai fi văzut lumea așa cum o vezi acum, lângă mine. Fără sunete ori zgomote puternice, care să îți facă rău. Ai fi respirat în sfârșit aer rece și curat, ți-ai fi umplut plămânii și ai fi început să simți iar, încet încet, cum începe viața să curgă prin tine. Iar eu te-aș fi iubit așa curios, uimit și fără vreun motiv de a-ți fie frică. Te-aș fi iubit așa, în siguranță. Și aș fi fost cea mai fericită lupoaică din lume.

Și te-aș fi iubit cu toată forța din mine. Ca în dimineața aia pustie și golită de oameni, care încă dormeau, ce proști, oamenii dorm întotdeauna când viața există cu adevărat, când am plecat să îmi caut plaja. Aia sălbatică, exact ca mine. M-am urcat pe bicicletă și am pedalat kilometri întregi. La un momentdat mă înhățase soarele și molfăia din mine, de mă ardea peste tot. Îmi curgea transpirația în gură, în ochi, mă ardeau ochii și de abia mai vedeam. Simțeam că nu mai pot și atunci trebuia să pot mai abitir. M-am ridicat în șa. De abia respiram, îhîhîhîhîhîhîhîhîhîh, la deal, ultimele forțe le consumasem de mult și habar nu știu ce mă împingea înainte. Că picioarele nu. Mă dureau și le-aș fi sfâșiat doar să nu mai simt durerea aia. Dorul, cred. Dorul de plaja mea. Ăla mă împingea. Încă un pic, poate acum, sau acum. Și când eram pe punctul de a leșina, mi s-a arătat peste umărul drept. Cu muntele prăvălit pe ea, tolănită un sfert în mare și trei sferturi în soare. Și valurile ălea mari, atât de mari, de mi-ar fi fost teamă, de nu aș fi dorit-o atât. Dorința învinge mereu teama.

Nu am alergat, m-am aruncat la vale, desculță, am aruncat bicicleta cât colo și m-am izbit cu sânii, și fruntea și gura și ochii de mare. Am înghițit-o câtă a încăput în mine cu tot cu alge, pești morți și vii, nisip și scoici întregi ori rupte pe jumătate. Că io când iubesc ceva, iubesc chiar de-i înjumătățit, trunchiat. Și îl beau până simt că mă înec, că nu mai am aer, și atunci mai beau un pic să fiu sigură că mi-a pătruns și în plămâni, și de o fi să mor, sufocată de iubire de el să mor. Așa te-aș fi iubit și pe tine, cu moarte, și durere, și nebunie și forță, și lupi sălbatici. Ciopârțit te-aș fi iubit. Și nu ți-aș fi cerut vreun moment să te întregești. Fără bullshituri cu jumătăți de măr și om ce devine întreg când își găsește jumătatea. Și ce dacă ești jumătate, ori un sfert? Așa te-am găsit, așa te iubesc. Iubirea nu ține cont de cantități. Așa te-aș fi iubit. Și te urăsc. Și îmi e dor de tine, lașule. Așa de dor, că aseară m-am uitat la trei sfert de lună, toată pe care am avut-o, și am hăulit luuuuuung a singurătate și nemângâiere. Dacă și s-au zbătut niște animele sălbatice și hămesite pe piele azi noapte, să știi că urletele mele erau. Măcar de ai fi așteptat să fie lună plină, că ce sălbăticiune hăulește la jumătăți de lună? Poate ălea pe care le doare așa de tare, de nimic nu le mai poate fi întreg vreodată.

Și aș vrea să îți arunc vorbe grele, să te fac în fel și chip, să te bleastăm și scuip. Aș vrea să vreau să te văd rănit și suferind, și singur și temător. Și nu pot. Nu pot decât să te fi iubit și să îmi fie dor. Dar acum e zi. Ce animal hăulește la soare? Poate ăla de-l doare așa de tare, de nu mai poate face nimic altceva decât să urle. Și să îi fie dor.

Share This:

3 păreri despre “Te-am hăulit în trei sfert de lună

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>