suferinta

Stai liniștită, mamă. Nu devin imună

”Nu mai suport suferința altora. O evit cât pot.” ”Nu, nu e bine. Să o privești în față. Altfel riști să nu mai ajuți oamenii”.

Nu e așa, mamă. Ai văzut? Am stat aici, pe canapea, și le-am ascultat pe fetele ălea pe care de ieri le iubesc, povestindu-mi cât de bolnavă e mama lor, cum aia mică, de 16 ani, are grijă de ceilalți șapte frați, în timp ce ele merg la curățenie. Și cum dorm pe jos, dar la ei în casă e o curățenie de poți linge podelele. Și cum nu aveau încălțări, decât cizme de gumă, iar cea mai mare, când s-a întors de la cantină socială, de unde aducea mâncare pentru toți, a găsit banii ăia pe jos, s-a dus și a cumpărat încălțări pentru frații mai mici. Și cum se duceau ăstea mari să muncească în grădini, pe la unii și alții, ca să primească cartofi, și varză, și morcovi și ce mai cultivă oamenii în grădină, ca să aibă ce pune pe masă. Ele, niște copile. Și-s așa de bune și curate, și cinstite, și iubitoare, și muncitoare, și serioase. Iar anul ăsta, din banii strânși din muncuța lor, au pus geamuri în casă și podele laminate.

Și am stat și te-am ascultat când mi-ai povestit cum Abilă și Petrică s-au dus să ceară niște încălțări de la Olga, era miezul iernii, frig și ghețuș pe jos, iar Olga le-a spus să plece de acolo. Și au plecat. Desculți. Pe gheață. Nu am știut, până aseară. Și am întrebat-o pe Abilă dacă își mai amintește cum mă cheamă, în afară de Oana, și nu mai știe. Nu mai știe nici cum m-a scos din maternitate, în păturica aia albă și mi-a spus ”comoara mea”. Ea mi-a povestit asta, demult, pe când își amintea. Și mi-a mai povestit cum mi-a dat primul dinte și mi-a curs din gingie o picătură de sânge ”ca un rubin, Oana. Exact ca un rubin era. Piiic…”. Și a fost sărbătoare pentru ea. Nu mai știe nici asta. Și nici cum îmi dădea bani din pensie să îmi cumpăr lapte praf în cornet și înghețată Polar. Nu mai știe nici măcar cum urcam prin păduri, până la Tăietura Turcului. Nu mai știe nimic Abilă. Nici măcar să râdă.

suferinta

Și mă uit la boschetarii ăia care duc în lesă niște câini vagabonzi, îngrijiți și grași, cum ei nu sunt, cu blana strălucind, iar din banii pe care i-au primit de la mine, au intrat la Avicola și au cumpărat spate de pui pentru animale. Și când le-am dat mâncare, s-au așezat pe caldarâm și au împărțit frățește și pâinea și salamul cu câinii lor. Și o să le dau, mamă. Și ălora care poate se duc și beau banii. Pentru că e posibil ca suta aia de vodkă să fie singura lor bucurie. Nu mai au altele. Au greșit? Și ce? Plătesc cu vârf și îndesat. Ăl de nu a greșit să dea primul. Să îndrăznească să ridice primul mâna.

Și știi, mamă, ce furie mă apucă, exact ca pe tine, când văd pancartele ălea prin oraș ”Azi cerșetor, mâine infractor”? Pentru că știm că adevărații infractori nu stau pe stradă, ci în vile luxoase și prin Parlament. Îmi vine să le rup pe toate și să le dau foc.

Dar dacă aș putea, mamă, aș vrea să nu mai văd mâini întinse. Nu mă interesează povestea lor. Le dau. După ce am trecut atunci, pe lângă bătrâna aia care vindea flori și nu m-am înduplecat să cumpăr buchetul pentru că mai aveam 50 de lei în buzunar, iar când m-am dus înapoi, plecase, nu mai fac așa ceva. O să le dau, mamă. De fiecare dată când voi simți nevoia.

Așa că nu îți face griji. E suferință la tot pasul. Mă izbește direct în moalele sufletului. Și e ca într-un film cu zombie: distrugi unul și apar alți zece în loc. Iar la un momentdat îți dai seama că nu ai ce face. N-ai ce face n-ai ce face n-ai ce face n-ai ce face. Ai vrea, dar n-ai. Și atunci schimbi canalul, sau îți privești vârful pantofilori, ori grăbești pasul și închizi ochii și treci mai departe. Pentru că NU AI CE FACE!!!

Însă vine Crăciunul și vor fi niște scaune goale la masă pe care nu te poți preface că nu le vezi. Sunt acolo. Tăcute și cuminți. Și nici cu ele n-ai ce face. N-ai pe cine să inviți să se așeze, că-s plecați, de tot, împodobești bradul, asculți colinde și plângi un pic. ”Aseară pe-nserate/Fecioara Maria/În Viflaim cetate/Călătorind venea”.

Hai, noroc, Tata Mine, bunicule, Petrică! Hai, noroc, și ne-om vedea. Într-o zi.

Share This:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>