copil

Scrisoare către copilul meu nenăscut. Încă

Iubirea mea, ai văzut? E ca în filmul pe care l-am văzut joi seara. Binele, iubirea înving mereu. Dacă lupți pentru ele. Să lupți, să lupți mereu pentru ele. E singura lupta care merită purtată în toată viața asta.

Nu, lupta nu-i război, iubirea mea. Nu-i despre crime, sânge și atrocități. E despre dreptate. Răul e învins cu lumină. Vidul e umplut cu iubire. Pentru că, așa cum există bine pe lumea asta, există și rău. Tu să le vezi pe toate câte sunt, dar să alegi mereu binele, lumina.

Să nu te temi de oameni. Du-te înspre ei cu sufletul deschis, curat, îmbrățișează-i, spune-le o vorbă bună, alină-i și spune-le ca va fi bine. Încearcă, atât cât se poate să nu îi rănești cu gândul, fapta sau vorba.  Au nevoie de asta. Iar tu, care ai atâta lumină în tine, le poți da și lor. Ți se va întoarce înmiit. Nu știu să îți explic de ce și cum. Dar așa e. Trebuie doar să crezi. Așa e cu unele lucruri în viață: trebuie doar să crezi.

Să nu îți fie teamă. Pentru că atâta timp cât ești puternic înfipt în tine, ai prins rădăcini puternice în sufletul tău, ai mers pe calea ta, nimeni, niciodată, nu te va putea smulge. Te vei înclina uneori în bătaia vântului, că așa-i în viață, mai e și durere, dar mereu vei ști să revii pe verticală. Înspre soare. Mereu înspre soare. Lumină și căldură. Acolo îți e locul.

copil

Să te iubești. Să vezi tot ce-i în tine, sămânța de bun și rău și să te iubești așa cum ești. Să îți fii și mamă și tată. Pentru că atunci nu te vei regăsi în situații, locuri ori lângă oameni care ți-ar face rău. Dar dacă se va întâmpla, nu dispera. Nu te speria prea tare. E ca atunci când ai învățat să mergi cu bicicleta. Ai căzut de câteva ori, a curs sânge, s-a făcut bubă și apoi au trecut. Iar acum te uiți la semnele ălea și râzi. Și colinzi dealurile și orașul pe bicicleta ta cea roșie, repede, ca vântul și ca gândul. Vezi? Te-ai ales cu bucuria. A fost nevoie de un rău mic, pentru un bine mare, care va dura toată viața.

Sau ca atunci când ai învățat să înoți. Prima oară ai luat o gură de apă, ai simțit că te sufoci, dar te-ai ridicat la suprafață și ai reușit să ajungi la mal. Pentru că știai că mama e acolo și nu ar fi lăsat niciodată să ți se întâmple ceva rău. Iar când mama nu va mai fi, vei fi tu cu tine. La fel să fie: să nu lași să ți se întâmple niciun rău. Trebuie doar să îți amintești că există un mal la care să te întorci.  Să nu uiți: oricât ai suferi, dacă rămâi cu sufletul curat, crezi și iubești viața, mereu vei găsi o cale și puterea de a te ridica la suprafața. Nu ești niciodată singur. Tu și îngerul tău păzitor sunteți mereu acolo. Să crezi în el și să îl chemi când simți că e prea greu.

Iubirea mea, să mergi mereu pe calea ta, chiar dacă ți se pare că e împotriva curentului. Ca atunci când mama a mers în Vamă și toată lumea mergea într-o direcție, iar ea în direcția opusă, pentru că nu îi plăcea unde mergeau toți ceilalți. Ei îi plăcea în cealaltă parte. Mereu să stai unde îți place și găsește în toate locurile unde ajungi un colț de acasă.

Să călătorești mult. Să cunoști oameni, obiceiuri, mâncăruri noi și ia de acolo tot ce-i mai bun. Apoi poartă-l mereu cu tine. Ah, și încă un lucru: mereu, dar mereu în viața asta să îți asculți sufletul. Orice ți-ar spune oricine, ăla e adevărul tău. Oamenii pot pleca și veni în viața ta. Dar tu cu tine rămâi mereu. Să nu te trădezi și minți niciodată. Să fii mereu bine cu tine.

Și acum, gata. Hai să ne luăm trotinetele și să plecăm în parc. Te iubesc mult!

Share This:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>