Ochi-cafea, ochi de bou

Nu scrii. Ai grijă că acum nu scrii. Vorbești. Repede. Concis. Esențial. Ei cred că nu au și nu vor să aibă timp. Iar tu nu ai dreptul să le răpești nevoia lipsei de timp. Dar el, el… parcă vrea. Că stă tăcut. Parcă ar vrea povești, metafore, epitete, hiperbole. Cum m-a învățat domnișoara Leonescu. Că prea mult e ochi. Și nu privește prin, ci în.

De ce mi-am luat geaca asta? La știri au spus că octombrie va fi rece. De aia? Mereu mint ăștia de la TV. Că e cald. Ochi. Ai lui. Parcă e luna mai, blând. Și ochi. Parcă e mai și blând, și soare îmbobocit. Parcă e soare știrb și râde. Îi vezi gingiile. Ce hazliu. Hahahahahaha. Și dau capul pe spate. Și râd și universul uită că are dorințe de împlinit și că a fost atras de niște visuri de oameni triști, nefericiți. Stă și râde cu mine. Hahahahahahaha. Așa-i când locuiești în ochi? Era căprioară. Se adăpa la izvor. Abilă a spus că-i înger păzitor și Jessy a speriat-o. Ce sperioși sunt îngerii păzitori. Poate de-aia-s așa frumoși, că nu îi prinzi nicicum. Îi vezi, întinzi mâna și pe când să îi mângâi pe o aripă, puf!, au dispărut. Ochi. Peste tot. Stăteam pe geam cu Jessy și ea ținea botul pe labe, ca eu bărbia în pumni, și ne uitam în același fel, câine și copil la trecători. Din când în când Jessy mă privea cu ochi și bot maro, umed. Ochi ca botul ei. Ochi-boabe de cafea. Și dacă îmi aplec puțin capul în dreapta ochi-castane.

12088352_982982628407383_7710334585349369242_n

Și povestesc prostii, iar el se uită în ochii mei și nu mai am ochi. Sunt mută. Vorbesc și-s mută că nu am ochi. Așez litere, una după alta, de parcă ar fi cuvinte, să pară că totul are sens. Reset! Că nu îmi amintesc. Nu mai știu cum e. Ce-i cu căldura asta de mai, în Papi, unde miroase a tutun și bere la halbă cu cinci lei? Și cum de a simțit? Eu reset și el on. A simțit că îmi e teamă. Mi-e frică de fără cuvinte. Și începe să vorbească. Îmi spune o frântură de poveste. Cu tâlc. Și înțeleg că-i rost în nevorbitul meu. Că trebuia să tac pentru ca el să îmi dea un nou sens. Mama mă ține pe piept. E noapte. Au luat deja curentul. Stăm sub baldachinul improvizat, din tifon, ca să nu ne muște țânțarii. Și nu îi văd ochii mamei. Dar îi simt. Și îmi spune poveste. Ochi.

Și pictorul ăla cu barbă. Dispăruse. Bine, totul dispăruse. Mă lovește direct pe creier. Zbaaaang. Cââââââââșșșșșș. Cariocă pe hârtie. A spus ceva. Ceva cuvinte. Nu înțeleg domne, că eu tocmai vin din altă lume. Au lăsat ușa deschisă, să iasă fumu`. Și-i frig. Că-i octombrie, totuși. N-au mințit la știri. Și caut disperată ochi. Unde-s? Uffff. Aici. Și mă liniștesc. Îmi e teamă că mă liniștesc. Nu-i ca în scris. Scrisul nu mă rănește. Mă leagănă și mă adie. Dar ochii, ochii ăia pot face rău. Orice ochi care privește în, nu prin, și care nu îmi dau pace, mă foiesc sub, deasupra plapumei, mă învârt, aprind becul, sting becul, beau apă, fac pipi, Pierre doarme, cum poate să doarmă?, fumez, 1, 2, 3, iar am terminat pachetul și l-am cumpărat la 8, în seara asta. Parcă s-au lipit de ochii mei și nu mai văd, nu pot tasta, că nu mai văd, afhjdakfsdfhsjlhdfhkfuweighgsjghjs, și dacă nu mai pot tasta eu unde sunt? Unde sunt?

”Are niște ochi doamnă… nu știu cum să vă spun…” ”Da, așa de te învăluie cu privirea. Și-i cald, chiar dacă-i frig.” ”Dadada”, ”Știu. Ca soțul meu. Acum 40 ani i-am spus un lucru pe care și-l amintește și acum, și cică e cel mai frumos compliment pe care i l-am făcut vreodată. I-am spus că are ochi mari, blânzi. De bou. De bou îi are și ăsta al tău, nu?” La naiba cu toate metaforele: ”Da, doamnă, de bou îi are”.

Share This:

O părere despre “Ochi-cafea, ochi de bou

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>