asa te iubesc

Nu mai știu. Doar te iubesc

Te iubesc. Habar nu am dacă va dura o viață, așa aș vrea, și tu la fel de mult, dar ți-am spus de nenumărate ori că viața-i surprinzătoare, așa că hai să ne prefacem că habar nu avem, chiar dacă știm. Din primul moment am știut. Amândoi. Aseară am aflat. Și am fost din nou, cred că a o mia șapte sute treizeci și cincea oară pe ziua de ieri, cea mai fericită femeie din lume. Pentru că sunt cea mai fericită femeie din lume și când îmi mângâi mâna, și când îmi iei fața în mâinile tale și mă pupi pe nas, și când mă mângâi pe păr, și când îți spijini palma pe genunchiul meu și când îmi spui ”nu te iubesc deloc, dar deloc, prostănaca mea” și mă pupi din nou pe nas.

Spuneam că nu știu cât ne-om iubi. Trei, cinci ani, luni, vieți, drumuri până la cea mai îndepărtată galaxie și înapoi. Și nici nu vreau să știu. Trăiesc. Nu mai știu. Te iubesc chiar și atunci când scriu, te trezești și începi să vorbești. Tare, pentru că tu nu știi să vorbești în șoaptă. Mă întrebi cât e ceasul, chiar dacă nu are nicio relevență, dar pentru mine e cel mai important să îți spun că e zece și un sfert. Mă opresc din scris și te iubesc. Pentru că doar tu contezi.

Așa că eu mai știu doar că vreau să ne cumpărăm colțar, perdele lungi cu multe falduri, faianță colorată în baie, să agățăm ardei roșu, uscat, prin bucătărie, să ne certăm pentru că eu – jaluzele, iar tu obloane și ne certăm chiar dacă știm amândoi că jaluzele. Și să ne mai certăm pentru că eu vreau scaune colorate în bucătărie și masă din lemn, iar tu colțar, ca să stai tolănit și să te uiți la televizor, iar până la urmă ne vom lua un colțar colorat. Apoi să dăm drumul la teveu, să pun mâncarea în farfurii, să comentăm meciuri, realitatea politică și socială, culoarea din bucătărie, rețeta de sarmale și salată beouf.

asa te iubesc

Să ne facem calcule, cu pix și hârtie, joi să punem bani deoparte pentru parchet, iar sâmbătă să îi scoatem din cont și să luăm primul tren înspre mare, unde eu mă voi tăvăli prin nisip și tu vei citi la umbră. Eu să urlu ca din gură de șarpe ”adu-mi beeeeeereeeee”, tu să spui imediat, io să apuc să mă bronzez și în gaura curului, iar tu să uiți de berea mea. Să mă arunc în mare, apoi să vin și să mă lipesc de tine și să îmi scutur părul pe paginile tale, să nu te superi, pentru că din seara aceea ți-ai dat seama că nimic, dar absolut nimic pe lumea asta nu merită să te superi pe mine, pentru că mă iubești și atât, restul nu contează. Să te pup direct pe crește, tzooc, gălăgios, iar tu să mormăi ceva, mustăcind, să îmi iei fața în palme și să mă pupi direct pe gură. Ca răzbunare supremă pentru că ai uitat de berea mea să beau ultima gură din paharul tău, să mă așez pe scaunul din fața ta, să îmi spijin picioarele de genunchii tăi, să îmi bag căștile în urechi, să ascult Vama Veche, în Vamă, cu ochii închiși, iar până se va fi terminat melodia, iar eu voi fi deschis ochii, tu să îmi fi adus cea mai mare și rece halbă, plină ochi. Să te pup pe obraz și să închid din nou ochii.

Apoi să ne întoarcem acasă, duminică, eu bronzată și tu puțin mahmur, dar amândoi obosiți, să ne împleticim printre pisici, găleți de lavabilă și scânduri de lemn masiv din care ne vom face bibiloteca, să facem duș împreună, dar clătite tu, de unul singur, să ne tolănim în mijlocul patului, eu cu capul direct pe inima ta, să ne uităm la un film pe care vaaaaai, de când îmi doream să îl văd și să adorm la generic. Să mă trezesc în toiul nopții pentru că îmi e dor de tine, ți-am mai spus că mi se face dor de tine așa, pe nepusă masă, chiar în timp ce mă ții în brațe, și de aia să îți strâng și mai tare brațul în jurul meu, să mă bag toată în tine, dar nu toată, ci toată toată, că poate oi mai ostoi dorul ăla și să adorm. După un timp să mă împingi încet pentru că sforăi, să mă întorc cu curu` la tine, iar tu să mă strângi și mai tare în brațe, ca să fii sigur că-s acolo, întreagă.

Și toate astea să dureze… cât? O viață? E puțin. Să dureze cât om vrea noi să dureze. Până om deveni rutina și monotonia celuilalt. Echilibrul solid al zilelor constante. Până când ne-am da seama că noi de acum nu ne mai locuim unul pe celălalt, ci o facem conviețuind. Iar asta nu se poate contoriza în niciun fel. Că doar cine a mai văzut iubire cu măsură?

Share This:

6 păreri despre “Nu mai știu. Doar te iubesc

  1. am observat ca ai citat din Sf Augustin ..face parte din patristica cretsina a primelor secole daca nu ma insel inainte de marea schisma, iar pe atunci nu exista catolicism si ortodoxie ci doar crestinism .e un autor de referinta ei au scris multe cu privire la viata de cuplu de familie din care cea mai vehiculata idee e aceea ca iubirea e de esenta divina si ca trebuie traita in prezenta Lui Dumnezeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>