love supreme

Nu-i dependență de Facebook. E singurătate

Nu, nu-s dependentă de Facebook. Sunt doar foarte singură. Uneori e atât de multă liniște în casă, încât atunci când pufăie sprayul de cameră, îl salut și eu la rândul meu. Dimineața, când mă trezesc, îmi salut florile și vorbesc cu ele. Le pup și le povestesc ce am visat ori ce am de gând să fac în ziua respectivă. Pentru că îmi e dor să împărtășesc. Dar are Robbie Williams o melodie, sigur o știți, Love Supreme. De aia mi-am asumat singurătatea. De aia nu accept orice bărbat lângă mine. Pentru că vreau iubirea aia. Știți voi. Exact aia.

Bun. Toate astea mă fac o femeie vulnerabilă. Nesigură. Labilă. Și nu e nicio problemă. Așa sunt acum. Dar am cărat saci cu glet și ciment și găleți cu lavabilă de douăj de kile. Singură. Am plecat din relații toxice, oricât de mult m-a durut. Mi-am eutanasiat câinele. L-am privit în ochi în timp ce inima i se oprea. Sunt și puternică. Sunt de toate. Și cum zice Mercedes Soda, dacă tot o ardem muzical: ”Și dacă totul se schimbă în lumea asta, nu este ciudat că și eu mă schimb”.

Nu, nu vreau să fiu o femeie independentă și puternică. Sunt deja. Le pot face pe toate singură. Cum am mai spus: dacă o femeie își desface borcanul cu castraveți, nu înseamnă că e independentă. Îi e doar foame. Dar mi-ar plăcea să nu mai fie așa. În fine. Acum mă lamentez un pic. Și nu-i niciun bai. Așa simt, așa fac.

Paradoxal, nu? Postez pe Facebook și vânez like-uri ca să am iluzia aprecierii și a companiei. Și le mai și verific. Cine, cine a dat like? EL? Sau poate ea? Iar dacă e la vreunul dintre ei, parcă mi-a pus dumnezeu mâna în cap. Aparent. Pentru că, atunci când stau să mă gândesc bine și să fiu sinceră cu mine, îmi plac așa de mult serile astea, în care beau câte o sticlă de prosecco, ascult Mozart, mai scriu un rând, mai citesc două pagini din 2666. Și nu e nicio voce sau respirație în jur care să îmi distragă atenția. Și, totuși, vreau să simt alte prezențe ipotetice în viața mea. Ăsta e șpilu`: ipotetice. Pentru că sunt masochistă, dar accept doar automutilarea. Mă tem de dragoste ca dracu`. Că am tot stat și m-am gândit, în ultimul timp, de ce nu mă mai îndrăgostesc. De aia. Că îmi e teamă că se termină prost. Dar nu e drept, așa că am avut o discuție cu mine, în mașină, când mă întorceam de la ai mei. Și am pus lucrurile în ordine. Și de aici putem merge mai departe, dar nu îmi propun să scriu un compendiu de psihologie.

love supreme

Mi-a spus cineva, odată: ”Nu mai posta totul pe Facebook. Oricine îți poate face profilul psihologic foarte ușor”. Așa, și? Cine ar putea să mă rănească mai mult decât o fac eu? Știu să pun bariere. Doar pe mine mă las să fiu toată în prezența mea. Sunt destul de intuitivă încât să opresc oamenii exact acolo unde vreau eu. Pot să îi țin pe prag, iar ei să aibă impresia că au văzut și praful de sub măsuța televizorului.

Și dacă nu spun, ce miracol se va întâmpla? Eu oricum mă privesc în oglindă. Văd în mine. Sunt aceeași, fie că spun ori nu. Așa că nu îmi e teamă ori rușine. Oamenii judecă. Da? Pe bune? Și eu o fac. Și? Lumea merge mai departe. Cu toate astea. Iar dacă ne uităm în istorie, ori în jurul nostru, vom descoperi mereu nebuni și rebeli. Mereu vor fi oameni care vor prefera să plătească tribut firii lor, decât să respecte reguli care nu le aparțin.

Vai, dar ce bărbat vrea o femeie care bea, fumează și se povestește atât de mult? Habar nu am. Poate niciunul. Am mai spus: mi-am asumat singurătatea până în punctul în care zi de zi mă imaginez murind într-un fotoliu, singură, înconjurată de cărți, muzică și flori, tablouri. Așa, să mă obișnuiesc cu ideea asta. Și de fiecare dată mor zâmbind. Sunt cu mine și zâmbesc. Pentru că am adunat atâtea amintiri și vor mai veni și altele, sunt sigură, încât la bătrânețe voi avea destui oameni cu care să stau la taclale, în mine.

Sau, cine știe? Poate voi întâlni pe cineva care să mă iubească tocmai pentru ceea ce sunt și atunci… atunci habar nu am. O să văd. De la ce plecasem? Ah, da. Nu-s dependentă de Facebook. Sunt doar foarte singură. Uite de aia:

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Share This:

12 păreri despre “Nu-i dependență de Facebook. E singurătate

  1. Nu sunt nici El si nici Ea,dar imi place tare mult cum scrii, cat de sincera esti cu tine si cum nu-ti pasa de „ce zice lumea’…azi se simte o adiere pozitiva :)

  2. Foarte frumoase ganduri. Pentru un barbat, toate aceste ganduri si femeia care le exprima, pot reprezenta comoara vietii lui. Te felicit Ioana

  3. Eu ma intreb un lucru: de ce singuratatea e perceputa cu negativitate? Mie mi se pare linistitoare, intr-o lume care cere atat de mult si nu ofera mai nimic la schimb, sau ofera iluzii pe care ni le putem face si singuri. Da, e bine sa ai uneori pe cineva langa tine sa-ti tina de urat, dar in momentul cand persoana respectiva incepe sa tropaie cu bocancii in viata ta (cum de altfel se intampla in majoritatea cazurilor), mai bine singur…

    1. Singurătatea și solitudinea sunt diferite. Solitudinea e necesară și e o stare. Singurătatea e de sine stătătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>