vietuitori

Noi, cei vii

Pe tine o să te ling, ling, ling, până mi se va albăstri toată limba, și fața, și esofagul, stomacul, papilele și pupilele, saliva, aerul pe care îl respir va fi albastru.

Nu pun rivanol, pudre, creme miraculoase. Vreau să fii. Oricât de tare mă doare. Existența ta m-a învățat iubirea. Și mi se smulg din mine rădăcini pe care alții le-au sădit, înfipt, udat, să se facă maaaari, mari și puternice, iar eu habar nu aveam. Până în momentul în care ne-am privit în ochi și toată lumea s-a făcut turcoaz. Singura lume care există. Și-i doar a mea. Știu. Tocmai de aceea singura adevărată.

De abia atunci, când lumea s-a colorat în albăstrui-verde, pentru că a mea e mai mult albastră, am aflat că am fost atât de departe de mine. 33 de ani luați de 33 de ori câte 33, nu m-am locuit.

Și dacă un singur om, unul singur dintre toți cei pe lângă care trec nu ar fi adormiți sau morți, ar muri exact în momentul în care m-ar privi în ochi. Pentru că ei nu ar putea duce niciodată atâta durere. Tocmai de aceea merg cu ochii în pământ. Și poate doar cei puternici, înzestrați, se trezesc după naștere, iar ceilalți mor imediat după ce au scos primul urlet. Pentru numai cei cu har pot duce toată durerea ce le-a fost dată.

vietuitori

Nu îți mai întoarce privirea. Nu o mai pune în pământ. Nu mai fugi. Și tu ești dintre noi. O să îți amintești. Curând. La fel cum o să îți amintești că mă iubești. Aia cauți în ochii mei. Te voi privi atât de mult, de fiecare dată când vei vrea, până o să îți amintești. Pentru că ei vorbesc despre machiaje, și vacanțe, și restaurante chic, și ședinte, și cât costă roșiile, teorii ale conspirației, iar noi vorbim despre rost, moarte și vieți, mai multe vieți, oare câte?, dar știm, am văzut cu toții. Noi vedem și ei sunt adormiți. Morți. Noi trăim. De aceea te voi privi până o să îți amintești și atunci, de abia atunci, după atâta timp și atâtea timpuri, se va împlini datul.

De acum te știu și cineva, din adâncuri, îmi spune să țin cu dinții, să rezist, că vom fi bine amândoi. Unul câte unul sau unul luat câte doi. Încă nu știu. Și poate asta nici nu contează până la urmă. Poate asta e doar o altă rădăcină pe care ei au înfipt-o în mine, direct în inimă, așa cum faci cu vampirii, dar ei ucid viața din noi, uite că nu au reușit, sperând că așa vom muri și noi, ca ei.

Poate tot ce contează e să fim bine. Sau poate tot ce contează e să fim. Poate da. Poate. Dadadadadadadadadadadadada. DA! Îmi e îndeajuns că ești.

Share This:

3 păreri despre “Noi, cei vii

  1. Mda, adică matale nu poți renunța la cea de ai fost pentru că încă te placi albastră. Bine. Peste alți 33 sau când vine vremea că a trecut timpul oare ce va fi de făcut pentru noi?

  2. Imi place ca esti hotarata, focusata pe rezultat si sper sa te ti de promisiune pana la finalizare nu pana la albastreala….:);) Bafta si Iubire maxima!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>