mare

Mâine… mâine, nu știu. Azi mă bucur

Salut. Din nou. Că am mai scris un text din ăsta în care începeam cu ”Salut”.

Sunt Ioana. Mă știți. Aia cu trotineta și rujul roșu, Chanel. Aia căreia îi place berea și vinul și whiskey, în funcție de stare și anotimp. Aia care v-a spus că nu e treaba nimănui cu câți bărbați s-a culcat vreodată. Aia de are mereu câte un dor ori un motiv de suferință în gușă și când e gata dospit, vi-l împărtășește. Aia care înjură și dumnezeiește când se enervează, în plină stradă, ori înfundat prin bucătărie sau baie. Că nu-i nici doamnă, nici copil, nici femeie, nici fată. Habar nu are ce este și azi nu o interesează. Că azi se ocupă cu trăitul. Aia de ascultă Angela Similea, Pink, Beatles, Tudor Gheorghe și tot felul de muzici non culte.

Sunt Ioana, aia care azi dimineață și-a dat seama că uneori îi e un drag de ea, de îi vine să se pupe privindu-se prin toate ferestrele și geamurile mașinilor care îi ies în cale. Așa, bondoacă și plinuță, cu celulita pe care abia așteaptă să o coacă în soare, în Vama Veche, pentru că da, anul ăsta voi merge prima oară în Vamă și-s fericită ca un copil care așteaptă să împodobească bradul. Și Ioana care se place azi, așa, cu părul ciufulit, chiloți din ăia, de bumbac, care nu îmi intră în cur, cu unghii de copil de clasa a 4-a, neojate și tăiate strâmb, și care, oricâte temeri și dubii ar avea, nu se oprește. Merge mai departe.

Și mai sunt Ioana care azi dimineața s-a trezit și a spus că e o zi minunată ca să trăiască și să se bucure. Și poate de aia au urcat bătrâneii ăia simpatici, în autobuz,  el i-a spus ”Uite un loc liber acolo. Hai să te așezi”, a mângâiat-o pe umăr, iar ea i-a spus, blând ”Nu, nu. Mai bine stai tu, că te doare piciorul” și l-a strâns de mână.  Nu s-a așezat niciunul. Și m-am gândit că iubirea nu dispare, în timp. Niciodată, de-i iubire. Există răscruci, temeri, certuri, gânduri de divorț și înșelat. Dar iubirea reușește, cumva, habar nu am cum, să le dea un bobârnac și să relege mâini. Pentru că Ioana  a hotărât să se bucure și tocmai de aceea vede, azi, tot ce-i frumos și-i gâdilă veselia. Iar năstrușnica asta chicotește ca o domnișoară ce stă să iasă pe ușă, pentru că trebuie să ajungă la prima întâlnire cu dragu` ei, se mai privește o dată în oglindă și ”ptiuuuu, frumoasă mai ești” . De aia Ioana a văzut azi dimineața că oamenii din București sunt drăguți și binevoitori și nu doar îți explică pe unde să o iei, ca să ajungi la destinație, ba chiar te duc până acolo. Și dacă le zâmbești, îți zâmbesc înapoi. Ca toți oamenii de pe ăst Pământ.

Și mai sunt Ioana care, dacă se îndrăgostește, îți ia bocceluța și pleacă până la capătul lumii, pentru că Ioana are o temere maaaaare, pe lângă ălea mici și multe: nu care cumva, undeva pe la ultimul capitol, să se întrebe ”Ce ar fi fost dacă?”. Ioana, care nu consideră niciodată că s-a grăbit atunci când a luat o decizie, pentru că știe, a învățat, că cele mai bune decizii sunt ălea pe care le ia instinctiv, fără să se gândească prea mult. Ioana știe că nimic nu-i mai important decât să fii în pace cu tine însăți. Tocmai pentru că Ioana nu prea se bucură de acest privilegiu. Dar l-a simțit câteodată și a cuprins-o liniștea.

mare

Și mai sunt Ioana, pe care, dacă o cauți prin buzunare, găsești țigări, brichete, ale ei ori furate, fără voie, de la alții, chei, ochelari de soare, bonuri mototolite, poate chiar o bancnotă de un leu și, până de curând, cel puțin o lesă. Iar de când s-a mutat în București, a înlocuit lesa cu abonamentul de autobuz și, pentru că e prea ușoară, Ioana se gândește ce resturi ori obiecte să mai care prin buzunare. Că Ioanei nu-i place când e ușor.

Ioana, care azi dimineață s-a trezit și a decis că e o zi bună de trăit și bucurat. Așa că și-a pus căștile în urechi, a cântat și a dansat, muțește, în autobuz, dar îndeajuns de zgomotos încât oamenii să o privească ciudat. Și în acel moment Ioana și-a amintit că în Oceanografie, Eliade spunea ceva de genul că, atâta timp cât ești ridicol, înseamnă că ești viu. Și, văzându-i cum mă priveau, de parcă aș fi venit dintr-o altă lume, am izbucnit în râs. Unul curat, ca un picior gol, de copil, care bate mingea pe uliță, prin țărână.

Și-s o Ioană impulsivă. V-am povestit când l-am bătut pe unul, pe trecerea de pietoni, cu trotineta? El venea, eu veneam. El cu mașina, eu cu trotineta. Ne-am ciocnit exact pe trecerea de pietoni. El speriat, eu cu capsa pusă. Eu văzut el speriat și am spus: ”Al meu ești. Te-am mâncat”. Am deschis portiera și i-am spus blând, ca o adevărată doamnă: ”Băăăăi, cretinule, nu știi că la trecerea de pietoni se încetinește? Idiotule”. El enervat, ieșit din mașină, venit înspre mine. Eu ridicat trotineta, mers înspre el, boooom, direct în fluierul piciorului. El întins mâna, dat una peste cap, nu tare, că am sărit în spate. Doi băieți văzut scena, venit să mă salveze. Unul ținea de mine. Altul ținea de el: ”Dă în mine. Nu da în femei. Dă în mine”. Eu urlat ca din gură de șarpe: ”Lasă-l să dea în mine. Lasăăăă-l”. Ape calmat. Când eu văzut astfel, luat trotineta, lăsat băieți să vorbească și plecat. Și mă bucur că v-am povestit, pentru că uite, râd din nou. Din tot sufletul. Ce bine e să împărtășești!

Sunt eu, Ioana, care moare de drag când vede femei frumoase și le spune că sunt minunate. Pentru că Ioanei îi place tot ce-i bucură sufletul, fie că-i muiere, om, animal, creangă, floare ori zarzăr.

Și sunt Ioana care azi va merge la teatru și e nespus de fericită pentru asta, pentru că Ioana a decis că nu vrea doar gresie, parchet, uși, lavabilă, chiuvete și mobilă, ci mai vrea ieșit la bere cu prietenii, cărți, rochii, pantofi, spectacole, vacanțe. Azi, Ioana vrea să se bucure de viață, și de Alex, și de iubirea lor. Să facă o mie de lucruri împreună, pentru că Ioana știe prea bine că asta e tot ce va rămâne, până la urmă. Ce-a adunat în suflet. Așa că Ioana azi se uită în soare, fără ochelari, pentru că vrea să se bucure pe deplin de el, să o doară ochii de la atâta soare. Parcă nu l-a mai văzut de o mie de ani.

Și acum Ioana își va lua rucsacul, chiar dacă e 12 și va pleca pentru că are întâlnire cu Alex. Dar înainte de asta, Ioana se va ruja și se va parfuma, pentru că e nespus de emoționată. Doar are întâlnire. Cu iubitul ei. Și Ioana vrea să fie cea mai frumoasă, pentru el.

Așa e Ioana, azi. Mâine… o să vadă Ioana. Mâine.

P.S. Ioana zâmbea oamenilor, pe stradă și era bucuroasă, când, la Universitate, a văzut o băbuță vânzând ghiocei. Ioana a vrut să își cumpere un buchet. Nu a făcut-o. Pentru că Ioana știe mereu. Când a apărut, Alex avea în mână un buchet de ghiocei.

Share This:

8 păreri despre “Mâine… mâine, nu știu. Azi mă bucur

    1. Asta pentru ca te ai pe tine, si, se presupune ca esti full-option… :) De ce ar intra ORICINE in camera masinilor? Pentru a te scoate din standarde?

      1. standardele sunt extrem de călduțe-călduțe și de bunicele-bunicele. cea mai bună viață, cel mai bun aranjament și cel mai plăcut confort sunt asigurate de diverse standarde. dacă aș fi întrebat, dar nu sunt, ceea ce mă enervează 😀 (ba nu, dar mă plictisește), aș recomanda (din omenie și lăsând la o parte egoismul meu la fel de rutinier ca al oricui) o viață standard, o slujbă standard și o credință standard. oarecum diluată și cu o durată practic nelimitată, o fericire standard este ceea aș recomanda cu sinceritate tuturor. cu excepția celorlalți.

        1. Ai uitat sa precizezi cuvantul magic, „libertate”. Nu ORICINE se bucura de ea, si nu ORICINE o respecta, fie ca e al lui, fie ca e al altuia. Probabil nu e inclusa in standardele celor multi. :)

  1. Ce pacat ca n-am fost si eu pe trecerea aia de pietoni :( As fi avut ocazia sa sfaram trei cranii cu o trotineta ieftina.
    S-a umplut din pacate Banatul cu giboni de peste Carpati :(

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>