10258582_899568806725351_2137696358613192729_o

„Lumea are nevoie urgentă de oameni”

Pfuuuu. Dar ce nu a făcut Tudor ăsta al nostru. O să vedeți mai târziu. Însă ce-i mai bun, stă să se întâmple. Acum, când lumea vuiește, construiește ziduri împotriva lor, le trântește uși în nas, îi alungă, îi blamează sau îi privește ca pe niște paria, câțiva oameni împrăștiați în toată lumea primesc refugiații din zonele de război cu brațele deschise. Și nu doar atât. Le oferă ajutorul, în cel mai pragmatic mod, pentru a putea supraviețui pe pământ străin.

Românul nostru, Tudor Carstoiu, e unul dintre ei. Tudor va găzdui în casa de lângă Arad o familie de refugiați. E deja faimos peste hotare. Au scris despre el Associated Press, Washington Post, Europa Liberă. Când am aflat ce idei are băiatul nostru de numai 26 de ani, nu i-am rezistat. L-am întrebat câte și mai câte. Și e așa frumos, că nu pot să nu vă povestesc și vouă.

Ioana Duda: Lumea construiește ziduri, îi alungă, ia măsuri împotriva refugiaților. Tu le deschizi ușa și îi inviți în casa ta. De ce?

Tudor Carstoiu: Deoarece, în esență, toți ne dorim aceleași lucruri: pace, prosperitate, iubire. Cred că este dreptul fundamental al fiecărui om să aibă parte de aceste trei lucruri, să aibă minimul necesar pentru o viață decentă.
Pentru mine există un singur adevăr fundamental absolut, și anume: iubirea necondiționată, divină. De fapt, îmi salvez propriul suflet făcând aceste lucruri.

I.D: Puneți bazele unui ONG și aveți niște oameni importanți care vă susțin. Hai, vorbește-ne puțin despre asta, că e minunat.

T.C: Asociația se va numi EARS (European Association for refugee support) Theodoros și va dori să ajute refugiații în procesul integrării lor, de la suport psihologic și cursuri de limbă, la integrarea în piața muncii. Probabil va mai dura o lună-două până vom fi pregătiți să începem treaba. Eu voi fi președinte, vicepreședinte va fi Răzvan Vasile din București și secretar general va fi Paul Dragoș, din Arad, care lucrează ca și consultant în Frankfurt. Și el e absolvent Bocconi. Deasemenea, construiesc un consiliu directiv extins, format din persoane cu experiență incredibilă, cum ar fi Justin Orlando Frosini, profesor de Drept International la Bocconi și Pietro Guindani, Președinte Vodafone Italia. E foarte posibil ca pe viitor să facem parteneriate cu Universitatea, pentru a ajuta și refugiații din Italia, oferindu-le cursuri de italiană și IT.

10258582_899568806725351_2137696358613192729_o

I.D: De ce crezi că oamenii sunt atât de speriați ori înverșunați împotriva refugiaților care vin în Europa?

T.C: În primul rând pentru că sunt prost informați. Din păcate, mass-media și multe site-uri avide de vizualizări prezintă lucrurile distorsionat. Prezintă, în mare parte, doar acele persoane radicale și gălăgioase, dar uită de majoritatea care suferă în tăcere. Cei care au nevoie reală de ajutor sunt marea majoritate. Elementele radicale trebuie doar identificate, izolate și controlate.

I.D: Cum vezi tu problema refugiaților care vin în Europa, din punct de vedere umanitar?

T.C: Nu doar trebuie să îi ajutăm, ci suntem datori moral să o facem. Sunt aproapele nostru. Punct.

I.D: Dorința de a primi refugiați în casa ta este pur alstruită sau vine și dintr-un orgoliu?

T.C: Voi face o paralelă cu relațiile de iubire. Spunem ”te iubesc”, însă, dacă adaugăm ”pentru că” practic anulăm toată propoziția. Iubim și gata. Totuși, există și motive pentru care iubim. E normal să fie așa.

Raspunzând la întrebare, da, primul impuls a venit dintr-un pur altruism. Ulterior, am văzut că există și beneficii secundare, cum ar fi cele de imagine, însă ele rămân secundare.  Și aceastea vin tot din altruism, fiindcă eu consider că propria noastră dezvoltare este cel mai bun cadou pe care îl putem face lumii. Deci sunt un egoist altruist.

I.D: Ce le spui celor care te vor acuza ori îți vor spune că greșești?

T.C: Că-i iubesc, așa cum sunt. Că putem fi de acord sau nu. Că sunt deschis să îi ascult dacă au critici constructive, însă nu sunt deschis să îi ascult dacă mă judecă.Că mă vor înțelege dacă vor privi prin inima lor. Omul ori reacționează (din frică, adică lipsa iubirii), ori acționează (din iubire). Îi îndemn să acționeze așa cum cred ei că e mai bine. Lumea are nevoie urgentă de oameni care acționează din inimă, dar cu cap.

0,,18342367_303,00

I.D: Cum e să fii străin? De ce ai plecat de acasă?
T.C: Aici, în Italia, în Milano, dar mai ales în campusul Bocconi, e minunat. Lumea vede în tine un om de la care are multe de învățat, care a riscat totul pentru a-și urma visele. La fel, la rândul meu, întâlnesc alți oameni ca mine, de la care am enorm de învățat.
Am plecat de acasă pentru a fi liber. Pentru a ieși din zona de comfort. Pentru a putea să zbor.
Am aflat ca la Bocconi există posibilitatea de a obține o bursă completă de studiu și mi se părea cea mai bună variantă pentru a-mi da timp să devin ceea ce doresc să devin, un lider autentic.
Și așa a și fost. Am bursa completă din 2009, iar asta mi-a permis să mă dedic aproape în totalitate creșterii mele personale și profesionale.

I.D: Ești așa de tânăr. Mulți tineri de vârsta ta se ocupă cu altele. Tu înveți, vrei să salvezi oameni. Cum așa?
T.C: Fiindcă le-am încercat și pe celelalte și am înțeles că această cale e cea mai bună.
Am făcut polo 12 ani. Am ieșit campion național de vreo cinci ori, am ajuns la lotul național de juniori când aveam 15 ani. Era viața mea, dar nu mă ducea niciunde.
În liceu eram abonat la toate cluburile din Arad, am fost beat de multe ori, dansam pe baruri, mă distram. Îmi consumam energia în a cuceri cele mai frumoase fete, le cuceream, mă plictiseam, mă despărțeam, cuceream altele, și tot așa. Nu mă ducea niciunde modul ăsta de a trăi.
Trăind așa cum trăiesc acum, de fapt îmi salvez sufletul, încercând să-i ajut pe alții. De fapt, ne ajutăm reciproc. Ceea ce facem pentru noi înșine moare odată cu noi, ceea ce facem pentru ceilalți rămâne pentru eternitate.
Viata e foarte imprevizibilă și scurtă. Dacă îți trăiești fiecare zi ca și cum ar fi ultima, într-o zi cu siguranță așa va fi. Mâine pot avea un accident cu motocicleta și dus să fiu. Vreau ca atunci când voi inchide ochii pentru ultima oară să o fac împăcat, știind că am dat tot ce-a fost mai bun din mine în această viață.

I.D: Spune-mi un lucru de care ești mândru, unul pe care ai vrea să îl schimbi dacă ai putea întoarce timpul, și unul de care îți e rușine.

T.C: Sunt nespus de mândru ca sunt absolvent al Bocconi, întâi de facultate și în curând de master.

Dacă aș putea întoarce timpul, m-aș duce în liceu și aș înceta să îmi judec părinții. Ceea ce sunt astazi e mare parte meritul lor. M-au iubit și mă iubesc necondiționat. Amândoi m-au învățat lucruri minunate. Și-au facut datoria de părinți și, cu ocazia asta, le mulțumesc public, din suflet.

Mi-e rușine că, atunci când treceam prin iad n-am știut să îmi duc suferinta cu mai multă demnitate. Mi-am pus părinții, în special mama, în situații foarte neplăcute, spunându-le prea des că eu nu mai văd motive pentru a trăi. Nu vreau să îmi imaginez ce era în inima lor și mi-e rușine de asta.

Părinții l-au iertat, dacă va fi fost ceva de iertat. Drept dovadă, mama lui Tudor îl susține în dorința lui de a oferi casa unei familii de refugiați.

Tudor nu este singurul care a demonstrat că umanitatea nu s-a pierdut. Că mai există oameni pe acest pământ care sunt gata să își ajute semenii fără a se gândi la numere, consecințe, crize economice sau pericole demografice.

Philippa și Eric Kempson sunt doi soți din Anglia care trăiesc în Molyvos, Grecia și ajută refugiații care ajung pe insulă. Îi primesc cu brațele deschise, la propriu, le dau mâncare și le oferă consiliere. I-am contactat și în curând o să puteți citi un interviu cu ei.

Până atunci, mai multe detalii despre acești Oameni, puteți citi și aici.

 

 

Share This:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>