thassos ok

Kilogramele în plus nu sunt o vină. Mi-a luat 30 de ani să înțeleg

Până în clasa a 9-a am fost slabă. Atât de slabă, încât mama mă forța să mănânc. Apoi am avut prima menstruație. Corpul meu s-a schimbat și am început să mă îngraș fără să mai pot controla asta. Pur și simplu puneam kilogram după kilogram. În clasa a 12-a ajunsesem la aproape 70 de kg. Aveam 1.60 și 70 de kilograme. Nespus de mult pentru o liceancă înconjurată de fete cu talie subțire și șolduri și mai subțiri.

La schimbările hormonale s-a adăugat faptul că, văzând cum continui să mă îngraș fără să pot face nimic, am început să mănânc. Necontrolat. Îmi amintesc o scenă. Eram prin clasa a 11-a. Stăteam cu mama în pat, ne uitam la televizor și m-am dus să îmi pun a treia farfurie cu pilaf. Atunci mi-a spus mama, pentru prima oară: ”Gata! Oprește-te! Ai mâncat destul”. Voiam să mă pedepsesc. Da, mă consideram vinovată pentru că nu eram la fel de slabă și frumoasă ca prietenele și colegele mele, iar băieții le alegeau mereu pe ele.

După scena cu pilaful, nu știu de ce, am început să cred că a mânca e ceva urât și grav. Am început să mă ascund. Auzisem de bulimie. Nu știam că se numește așa, dar știam că poți să mănânci și să vomiți. Câteva luni am practicat sportul ăsta. Era groaznic. Trăiam un sentiment constant de vină. Furam mâncare, mă ascundeam în baie, mâncam și apoi vomitam. Totul pe ascuns. La școală tot în baie mă ascundeam să mănânc. Apoi veneam acasă, mă îmbuibam înainte să ajungă ai mei de la serviciu, îmi băgam degetele pe gât și vomitam tot. Tot. Până ieșea doar suc gastric. Și o luam de la capăt. Până într-o zi când m-a prins mama, în baie. Nu m-a certat, cum mă așteptam. M-a luat să stăm de vorbă. Am înțeles că nu-i de joacă și trebuie să fac ceva. Și am făcut. Greșit, din nou.

?????????????

O lună de zile am mâncat doar salată de varză. Și făceam sport. Cam două ore pe zi. O oră de exerciții în casă și o oră de alergat pe malul Timișului. Am reușit să ajung la 50 de kilograme. Mă simțeam o zeiță. Eram fericită că, în sfârșit, băieții se uitau la mine și puteam să port rochii scurte sau blugi mulați. Nu îmi mai era rușine să merg la plajă. Dimpotrivă. Îmi plăcea la nebunie să rămân în costum de baie. Așa m-am îmbolnăvit de gastrită.

Apoi au urmat ani întregi de diete, combinate cu zile în care ”rădeam” tot ce îmi ieșea în cale. Mai ales când rupeam rutina zilnică și plecam fie la ai mei, fie în concediu. Atunci consideram că puteam să iau o pauză de la tot, mai ales de la dietă, și mâncam până mi se făcea rău. În special dulciuri, care sunt slăbiciunea mea. Nu conta dacă îmi era foame ori poftă. Trebuia să mănânc pentru că nu știam când mi-aș mai fi dat voie. Apoi mă întorceam în rigoarea zilnică și, implicit, la cea culinară, care era un stress în plus, adăugat la toate celelalte: problemele de la serviciu, facturile, banii care trebuiau împărțiți și drămuiți. Dar mi-o făceam cu mâna mea.

Am dus-o așa până la 30 de ani când am început să fac psihoterapie. A fost o expriență care mi-a schimbat viața. Mi-am dat seamă că aș putea fi fotomodel și asta nu ar ajuta la nimic. Dacă nu mă iubesc exact așa cum sunt, nimeni nu mă va iubi. Am început să îmi cunosc demonii, să îmi analizez emoțiile, să merg pe firul lor, până la cauză, și să le recunosc. Așa am reușit să elimin multe dintre reflexele emoționale care îmi făceau rău. Și am început să fac sport. De plăcere. Am început să învăț ce înseamnă să mănânci. Exact așa cum îți cere organismul. Pentru că el știe mai bine decât noi ce și cum ne trebuie. Am învățat să îl ascult. Am și dat jos niște kilograme. Nu foarte multe. Dar cele în plus nu mai erau drama vieții mele. Am învățat să îmi aleg hainele și accesoriile potrivite, rujurile și parfumul care mi se potrivea cel mai bine. Dacă îmi era poftă de prăjitură, nu o mai înfulecam. O mâncam pe îndelete și mă bucuram de ea. Și nu mă mai simțeam vinovată pentru că făceam asta.

Acum am 60 de kilograme și tot un metru șaizeci. De acum doar să scad, în sus nu mă mai duc. Celulita e la loc ei, la fel și curul și burta. Știu că nu voi avea niciodată un abdomen plat, curul ridicat până la jumătatea spatelui și o talie de viespe. Aș minți dacă aș spune că nu mi le doresc. Câteodată aș vrea să port mărimea S, să am părul creț și cracii până în gât. Dar asta nu se poate. Îmi place prea mult să mănânc, cu părul o mai fentez, că mi-am luat ondulator, iar în ceea ce privește înălțimea, v-am mai spus: de acum e în jos.

Mă mai alint uneori și le spun ălora dragi că ar trebui să țin o cură, pentru că m-am cam îngrășat, dar asta doar ca să aud din gura lor că-s bine așa și că ei mă iubesc. Cu mama nu îmi prea merge. Îmi zice din când în când că am cam făcut burta și ar trebui să fac niște sport. Asta în timp ce îmi umple ochi farfuria și îmi face pâine caldă.

Și cum noua mea filozofie de viață e ”mai bine să îmi fie rău, decât să îmi pară rău”, niciodată nu refuz. Tocmai de aceea îi spun ”mamă, bate-mă de vrei, dar de la masă nu mă iei”. Să fie clar pentru toată lumea!

Share This:

7 păreri despre “Kilogramele în plus nu sunt o vină. Mi-a luat 30 de ani să înțeleg

  1. Practic tu ne spui noua ca dupa lupte seculare te-ai acceptat asa cum esti. La fel cum un fumator zice: da domne am dintii galbeni.. luati-ma asa cum sunt! Parerea mea e ca toate problemele astea pe care le materializam in viata noastra vin din simplu motiv ca nu suntem in armonie cu noi. Totul e emotional. Cand esti indragostita cu adevarat nu te mai gandesti tu la savarine si eclere 😉

  2. Mai exista o situatie, aceea in care efectul „papa tot” se transforma in efectul „Burj al Arab”. Unde nu-i cap, e vai de copil, si, de cele mai multe ori, la sfatul medicului. :) De asta zic, pentru multi trebuie neaparat sa se aplice efectul „China”. :)

  3. io nefiind nici de niro, nici di caprio sau gere richard
    deci un ins mediu spre mediocru
    recunosc ca tipa din poza imi place.
    pt ca nu imi plac deloc slabanoagele tip top modele.
    acu sa nu tzi-o iei in cap, asta nu e o poza la care sa te masturbezi in secret.
    dar asa cum esti, arati bine.
    adica normal.

  4. „Am și dat jos niște kilograme. Nu foarte multe. Dar cele în plus nu mai erau drama vieții mele”
    bravo! si pentru kg lipsa si pentru drama lipsa :)

  5. Draga domnita, eu iti apreciez sinceritatea de a dezvălui un lucru intim si totodata cred ca si dureros din trecutul tau. Ma bucur ca esti împăcată acum cu tine, asta ne dorim fiecare, cred eu. Cheers!

  6. Bunicul meu avea o vorba:Tulai draji niei ma cochile decat bucate stricate mai bine matze crapate .Aceiasi filosofie varianta stramoseasca.tudor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>