12191855_545357608955651_8725119269885315082_n

Iuda

Cum era cu lacrimile de fer….? Nu, nu. Poftim? Cum morții mă-sii îi spune? Vezi? Așa e când nu folosești mult timp un cuvânt. Stai. Feri…. Foriii…fericire, așa. Vomit. Vreau să vomit. Inima și durerea. Pe tine vreau să te vomit. Nu-i metaforă. Îmi vine să vomit la propriu. De durere. Nu pot. Mi-am băgat mâna până la cot, în gât. Nu pot că-i nod. Trebuie să suport și nu pot să suport. Și nu mor, morții mă-sii. Nu mor că nu m-ar mai durea.

Sau de la toate lacrimile ăstea înghițite în vine să vomit? Mi se adună în stomac, ca un miez de pâine necopt. Mi-e rău. Se învârte totul cu mine. M-ai mințit. TU!!! TUUUUUUUUUUUUU!!!!

Ce ți-am spus în seara aia când am stabilit că nu putem fi iubiți? Prietenii nu se mint între ei niciodată. ”Te iubesc” ”Mi-e frică de asta” ”Nunununuunununu, te iubesc așa cum îl iubesc pe Andrei sau Andreea”. M-ar fi durut mai puțin minciuna ta dacă nu te-aș fi iubit așa. Dacă aș fi fost femeie și tu bărbat. Aș fi putut fi furioasă, ți-aș fi putut spune că ești un nenorocit. Dar așa nu pot decât să suport arsura asta. Poți face gastrită la inimă? Sau ulcer perforat? Musai, că uite ce palidă sunt. Asta înseamnă că se scurge sângele din mine. Și mă arde, băi, fost prieten. Mă arde și mă doare și vreau să urlu și urlu în litere, că nu pot urla din toți rărunchii.

Băăăăăăăi, nu minți niciodată un prieten. Ăla îți e cele mai ascunse secrete, și dorințe, și îndoieli, și visuri, și zbateri, și amintiri, și bucurii, și dureri. Asta îți e prietenul. Cum morții mă-sii să îți privești sufletul în ochi și să minți cu atâta nonșalanță?

12191855_545357608955651_8725119269885315082_n

Mi-ai promis. Mi-ai prooooooomiiiiiis. Mi-ai promis, trădătorule, că nu mă vei minți niciodată. De nu te-aș fi întrebat. De nu aș fi simțit și nu te-aș fi întrebat. Dar ai preferat să mă minți. Nu, nu îmi spune că pentru mine ai făcut-o, pentru că nu voiai să îmi rănești. Nu mă mai minți!!!

Băăăăi, mă doare de înnebunesc. Trebuie să amestec în mâncare. Și trebuie să mă târăsc până în bucătărie ca să amestec în mâncare. Pentru că fata asta frumoasă de stă lângă mine nu are nicio vină. E flămândă. Și e oaspete. Și vreau să se simtă ca la ea acasă. Așa că trebuie să amestec în mâncare, când tot ce aș vrea să fac, dacă aș avea putere, ar fi să alerg desculță până la tine, așa în pijama, și să te privesc în ochi. Să te privesc în suflet și să îți spun că prietenii nu se mint între ei. Orice ar fi.

Dar nu pot și nu are niciun rost. Ți-am trimis un mesaj. Și ai mințit că nu ai mințit. Io ce mă fac acum cu bucata aia de suflet care era a ta? Ce mă fac? Că ai lăsat-o să putrezească. Și acum trebuie să tai în carne vie, să nu se infecteze tot. Nu știi. Știu eu. Ai privi în jos și mi-ai spune că faci ceea ce e cel mai bine. Să minți nu e bine. Niciodată. Ești bărbat. Privești în ochi și spui adevărul cu spatele drept. Nu, stai. Nu ești bărbat, ești prieten. Erai prieten.

Eu așa am făcut, mai știi? Pentru că nu voiam să îți ascund nimic. Și da, vreau reciprocitate. Căcat, oferi fără să aștepți nimic în schimb, iubești fără să te gândești dacă și celălalt te iubește. Căcaturi de doi bani. Nu e așa. Noi, ăștia trecuți de pubertatea emoțională vrem reciprocitate și sentimente împărtășite. Noi, ăștia nesfinți și nemartiri. Așa vrem.

Ce ți-am spus cu două seri în urmă? Privește-mă în ochi. Cel puțin dacă nu ești prieten, fii bărbat până la capăt. Uită-te fix în ochii mei. Așa cum făceai când mințeai. Ce ți-am spus? Că poți să mă legi la ochi și să îmi spui mergi în direcția aia. Nu aș întreba nimic. Aș pleca. Aș fugi. Așa. Cu ochii închiși. Dap. Asta ai și făcut. Doar că m-ai trimis înspre prăpastie. Am avut încredere și am căzut de la 785940 de metri, în hău. Fărâme m-am făcut. Bucățele, bucățele. Și nu știu să le adun. Habar nu am cum să fac. Cre`că-s moartă. Nu respir. De câteva minute, de când am aflat, nu mai respir. Stai, stai să trag o gură de aer. Nu intră. Că-i nod peste tot.

Am murit. De tot. Puțin. Dar de tot. Te-am iubit cel mai mult. Ai fost singurul iubit pe care l-am lăsat să plece, i-am făcut cu mâna, am zâmbit cu gura până la urechi, apoi m-am întors și am plâns în hohote. De s-au zguduit ferestrele. Dar nu ți-am spus niciodată. Ți-am spus că sunt fericită că ai plecat, pentru că e mai bine pentru tine. Dar trebuie să te prinzi. Tot acum două seri ți-am spus că nu știu ce-i fericirea. În timp ce tu făceai sosul bechamel și eu ăla cu roșii și carne măcinată. Și ți-am plâns în brațe, că nu mai pot. Shhhhhh, shhhhh. Așa mi-ai spus. Shhhhh. Și m-ai pupat pe cap.

Îl știi pe Iuda? Eu îl știam din auzite. Azi am făcut cunoștință.

Share This:

4 păreri despre “Iuda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>