12208670_1076118132428208_75538490823640280_n

Iubirea infinit% loaded

Când vine, e ca și cum ai ieși dezbrăcată pe stradă. Cu țâțele, curu`, burta, celulita la vedere. Și nu ai ce face. Pui o mână ici, rămâne dezgolit pe colo. Și tot se vede. Lumea te privește în voie, iar tu te simți vulnerabilă și fără apărare. Dar n-ai ce face. Musai să mergi la magazin, că îți e foame și instinctul de supraviețuire primează. Oricât de mare ar fi teama. Și toate astea-s o metaforă ca să spun că iubirea, după ce ți-ai luat-o peste bot de multe ori, sperie. Nu asta-i problema. Problema e nu care cumva să rămâi în casă și să nu mergi după mâncare, că mori de inaniție.

Și îți spui că pizda mă-tii, ai de toate. Ce mai vrei? Ce nu îți ajunge? Ai casă, masă, tensiune de aviator, serviciu, ochi, mâini, picioare, ai spune chiar că ești om. Și ai iarnă blândă și seri în care câinii îți moțăie la picioare, muzica îți zice în surdină despre tot ce-i mai frumos pe lumea asta și sorbi din vinul ăla bun și destul de ieftin, cumpărat de la Kaufland. În casă e curat și e așa de plăcut afară, că dai fuga pe balcon, deschizi geamul și nu care cumva a venit primăvara și mi-a înflorit magnolia? Ce tembelă ești. Doar e noiembrie. Cum să înflorească? Dar e noiembrie pe sfârșite și primăvara-i tot mai aproape. O amușini prin aer. Și îți dai seama că se joacă, netrebnica, în seara asta ți-a arătat o gleznă și un colț de ochi și gură zâmbind vesel. Apoi a zbughit-o înapoi, la somn. Și cum te minți tu așa, frumos, vine inima, se așază fix în fața ta, apleci privirea că te știi mincinoasă și îți e rușine,  ți-o ridică ea, direct din bărbie și te privește în ochi: ”Proasto, nu ai nimic. Toate astea pe care le ai sunt nimic. Fără ea, nimic.” ”Mă cam dori, bă inimă” ”Nu eu te dor, fraiero. Că și pe mine mă doare. Lipsa ei ne doare”. Și dă-i, și luptă, și zi-le și nu se mai oprește a dracu` inimă de te bufnește plânsu`. De mila ei și mila ta. Și te doare de te caci pe tine. Dar n-ai ce face. Dori și rabzi.

Iar într-o zi te lovește. Zbaaaang! Direct în moalele sufletului. Ca trenul te izbește și uiți de tot ”Nu schimbăm personajul. Schimbăm doar paradigma, pitic”. Și tu belești urechea în telefon și te întrebi cu ce mama mă-sii să o schimbi, că tu numai așa știi. Cum să faci să fie bine? Nu prea ai habar. Dar nici nu poți pleca din ceea ce tocmai ți se întâmplă. Pentru că știi că așa trebuie să fie, doar că e o cale necunoscută ție. Că până acum ai tot fost iubită și răsiubită, dar tu, așa ceva nu ai mai simțit niciodată. Tremuri, îți vine să îi trimiți toate melodiile pe care le-ai ascultat vreodată, ai vrea să îl fi cunoscut dintotdeauna, de la marea ieșire din uter. Să fi fost lângă el când a făcut primii pași, când a spus primul cuvânt, când a făcut prima oală pe oliță, când a urcat prima oară pe munte, când a învățat engleză și să cânte la chitară, când a fost operat de apendicită. Umbră să îi fost. Așa îți vine să îl trăiești, de la începuturi. Și dacă tot nu poți face asta, măcar de acum până la sfârșit să fii acolo, lângă el.

12208670_1076118132428208_75538490823640280_n

Și ce spuneai într-o zi? Că singurul loc în care te-ai muta din orașul tău e malul mării? Prostii. Singurul loc în care te-ai muta e lângă el. Poate să fie la Polul Nord sau Papua Noua Guinee.

Și totuși… bagi mâna în buzunarul de la piept, pipăi inima, o scoți încetișor, îți cam tremură membrul, pe dracu`, toată tremuri, te uiți la ea, o arunci un pic în sus, ca să o cântărești, hmmmm, cam ușoară. Dacă-i prea ușoară și nu o să îi placă? Asta e. Ea dă din cap că dadadadadadada. Vrea să își schimbe domiciliul în buzunarul de la pieptul lui. IAr cu inima nu te pui. Îți faci curaj, îndrepți un pic spatele, îți cureți ochii de orice umbră, ridici un pic bărbia  și întinzi mâna. Hotărâtă. Nu mai tremură. Nu mai eziți. Pentru că asta e bine. Asta e ceea ce trebuia să se întâmple. Apoi să facă ce o vrea cu ea. Nu te interesează. Să o ducă în Vamă sau să o învețe să schieze, sau la teatru, sau la depozit, sau pe unde mama dracu` o vrea el.

Tu pleci sărind într-un picior și toată lumea e un șotron și elastic și flori fete și băieți și de-a v-ați ascunselea. Ce bine că nu ai făcut niciun compromis. Ce bine că ai avut răbdare. Ce bine că ți-ai înfruntat temerile și uite, de fapt, nu ai încetat niciodată să speri. Că de aia a venit. Pentru că l-ai chemat mereu. Numai că trebuia să te găsească așa cum ești acum. De acum tu ți-ai făcut treaba. Curată, iubitoare, cu speranță și visul zvâcnind pe geană și intrând direct în ochi, de îți sclipesc și când dormi. Poate de aia nu prea mai poți dormi. Că-i mereu lumină. Nu-i bai. Te-oi odihni tu în brațele lui. Acum nu-i timp de asta. Acum se iubește. Și simt ca asta e tot ce am făcut mai bun în viața mea. Ca și cu scrisul. Nicio umbră de îndoială. Poate-i o parte din cale, poate-i temporar. Poate nu-i pentru totdeauna. Dar un lucru știu sigur. Că iubirea vine doar la cei care nu încetează niciodată să creadă și să spere. Oricât de greu ar fi, uneori. Ce dacă pâlpâie în anumite zile? Important e să rămână mereu acolo, la geamul sufletului, ca atunci când iubirea o fi pe aproape, să vadă calea, să bată la ușă și să intre val vârtej, veselă și îmbujorată.

Ascultați la mine, că nu v-am mințit niciodată. Doar nu oi începe tocmai acum.

Share This:

5 păreri despre “Iubirea infinit% loaded

  1. Vara asta a dat navala si la mine in inima…acum astept sa se limpezeasca apele si sa se intoarca (a plecat, intre timp, sa-si puna ordine in idei :) ). O astept ca pe o minune (de fapt , e o minune!)… si daca o fi sa vina, pe mine tot aici ma gaseste. Si o sa vina. Stiu eu. N-are cum sa nu vina, hoata! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>