intalnire

Întâlnirea de sâmbătă sau despre cum bărbatul îndrăgostit te găsește mereu

Sâmbătă am avut întâlnire. Bine, un pic impropriu spus ”întâlnire”. El, acel el care m-a găsit neavând numărul meu de telefon și știindu-mi doar prenumele, m-a sunat și mi-a spus: ”Nu mai pot de dorul tău. Vreau să te văd. Sâmbătă vin în Timișoara. Ne putem vedea pe la 8.30?”

Cum am decis să nu îmi mai schimb planurile pentru nimeni, i-am răspuns: ”La 8.30 o să fiu în Parcul Rozelor, la Festivalul de Operă și Operetă”. ”Perfect. O să te găsesc”. Optimismul lui m-a dezarmat. Dar am zâmbit pe sub musteți pentru că tocmai în acea zi avusesem o revelație și îmi dădusem seama că niciodată în viață nu trebuie să ne pierdem simțul ludic. Și vineri revăzusem Amelie, așa că aveam o poftă nebună de joacă. Mi s-a reconfirmat că nu există coincidențe. Și că tot ce-i bun pentru tine și ceilalți vine când ești pregătit.

Așa că sâmbătă mi-am tras blugii, tricoul și la 7 am plecat înspre Parcul Rozelor. Acum, să fiu sinceră până la capăt, mi-am tot întors capul, încercând să îl văd. Știți cum e. Când timp de vreo 20 de ani nu ai crezut, când reîncepi, ai nevoie de un pic de exercițiu și timp. Tocmai se terminase Paiațe când, din spatele meu, aud: ”Ioana”. Aproape șoptit. Mă întorc și îl văd. Zâmbea, ochii îi sclipeau, a venit în spatele scaunului meu, mi-a luat mâna și a sărutat-o. Nu am fost în stare să schițez nici măcar un zâmbet. ”Ți-am spus că o să te găsesc. Mereu te găsesc. Hai, mă duc la loc.”

intalnire

Am privit în liniște Cavaleria Rusticana. O liniște aparentă, bineînțeles. În mine era o furtună de vară. Atât de tare îmi bătea inima, încât îmi era teamă să nu o audă și cei de lângă mine și să îmi facă semn ”shhhhhhhhh”. S-a terminat spectacolul. M-am ridicat, m-am întors și l-am văzut în picioare. Mă aștepta. M-am dus lângă el. Mi-a mai luat o dată mâna și mi-a sărutat-o ”Hai să mergem să bem un pahar cu vin și să povestim. Ai chef?” ”Am”. Atât de încet am vorbit, încât habar nu am cum de m-a auzit. Eram emoționată cum de mult nu am mai fost. Mă simțeam exact ca atunci când aveam 16 ani și am fugit pe geamul casei bunicilor de la Poiana Mare să mă întâlnesc cu iubitul meu.

Am plecat înspre Unirii. Eu, desculță, el liniștindu-și pasul pentru a fi în ritmul meu. Am început să povestim despre viață, sensuri, rosturi, dileme, bucurii, am râs mult și cu poftă amândoi. De parcă ne cunoșteam de ani buni. Așa, dintr-odată, fără preludii.

”Știi, în săptămâna asta, în care nu ne-am văzut, ți-am citit cartea și blogul. Și mi-am dat seama că tu nu ai iubit cu adevărat niciun bărbat. De fiecare dată când întâlneai unul, te aruncai cu capul înainte. Nici nu îți dădeai timp să îl cunoști. Iar apoi, când simțeai că se îngroașă gluma, dădeai bir cu fugiții”. Am tăcut. Și l-am privit adânc în ochi. ”Știi, tocmai de aceea nu vreau să fim împreună acum. Vreau să mă cunoști. Știu, eu sunt avantajat. Te cunosc mai mult decât tu pe mine. Pentru că te-am citit. Dar îți promit că te voi lăsa să o faci și tu. O să îți povestesc despre mine, ce muzică îmi place, ce filme m-au atins, ce cărți îmi plac și de ce.” ”Bine, dar asta nu e îndeajuns să cunoști un om. Trebuie să trăiești lângă el o perioadă” ”Ei, bine, aia e partea în care riști. Poate va veni și momentul ăla. Habar nu am. Deocamdată vreau să ne cunoaștem. Altfel nu mă poți iubi. Și eu asta îmi doresc. Să mă iubești, dacă va fi, pentru tot ceea ce sunt. Nu să faci așa cum ai făcut până acum. Eu știu deja ce simt. Și n-am niciun dubiu”.

În viața mea nu am tăcut atât de mult în prezența unui om. Mă jucam cu paharul cu vin și îl ascultam. Nu am stat mai mult de o oră. ”O să plec acum”, i-am spus. ”Bine. Știi că nu am dormit azi noapte?” ”De ce?”, l-am întrebat. ”De emoție pentru că o să te văd.”

Nu a vrut să mă impresioneze. În niciun moment nu am simțit că vrea să mă cucerească, să mă seducă, să mă ademenească. Spunea, sincer, tot ceea ce simțea. Iar ultima replică m-a dezarmat. M-am înroșit ca o adolescentă, am privit în pământ un moment, m-am ridicat, l-am pupat pe tâmplă și am plecat. I-am simțit privirea cum mă urmărea. Știam că deja îi era dor de mine. Am simțit-o și când m-am așezat în pat. A fost atât de minunată toată seara, încât noaptea am visat lupul din Scufița Roșie care dansa îmbrăcat în tutu roz și având în laba dreaptă o baghetă de zână bună, din aia cu steluță în vârf.

Habar nu am ce voi face. Singurul lucru pe care mi-l propun e să urmez decizia pe care am luat-o în urmă cu aproape o lună: să las viața să își urmeze cursul firesc.

Probabil va citi acest text. Și probabil va zâmbi. Și, probabil, nu mă va suna azi. Ci, probabil, voi primi un telefon, într-o zi și îmi va spune din nou că îi e dor de mine și că vine să mă vadă. Iar eu îl voi lăsa.

Share This:

3 păreri despre “Întâlnirea de sâmbătă sau despre cum bărbatul îndrăgostit te găsește mereu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>