probabil

Inevitabil, probabil

Pisicile plâng senzual în brațele dezmoștenite ale îmbrățișării. S-au prăbușit de-a lungul corpului fără unduiri.

Uite, vezi? Acolo era o talie. Puțin mai sus, un sân plin cu sfârcul supt. Exact acolo unde ți s-a așezat privirea era o coapsă. Doar una. Cealaltă nu-și avea rostul. Tu nu o puteai vedea.

Odată, demult, pisicile torceau și nu plângeau senzual în brațele mele.

probabil

Odată, demult, degetele mele se prelingeau pe blană, o piele, două, trei, patruzeci, sute, ca și când s-ar fi temut de acest sfârșit. Exact de ăsta.

Dacă ai putea măcar o dată să mă colinzi cu degetele. Să schimbi testamentul: ”Eu, bărbatul cu cele mai calde mâini, las moștenire Ioanei Agata Duda toate îmbrățișările mele abandonate”. Atunci mi-aș aminti.

Atunci pisicile s-ar ghemui din nou pe pieptul meu. Mi-aș auzi din nou inima.

Share This:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>