September 1935, London, England, UK --- Leaning out of train windows at Feltham Station, soldiers departing for Egypt kiss their wives and girlfriends goodbye. September 1935. --- Image by © Hulton-Deutsch Collection/CORBIS

Îmi iubesc bărbații

Niciunul, din câți au fost, nu e dus. Fie că au rămas o noapte (m-am iubit și eu la întâmplare de dragul amorului. Atâta păcat să fie în viața mea), o lună sau ceva ani, îi port cu mine. Mereu. În mine. Le mulțumesc. M-au mângâiat și m-au iubit. Chiar și cei care a doua zi și-au adunat catrafusele și au plecat. Pentru totdeauna. Niciunul nu e uitat. Niciunul nu a trecut. Îmi sunt tatuați pe suflet și vă jur că aceste desene nu voi vrea să le înlătur nici măcar atunci când pielea inimii îmi va fi zbârcită. Nu vor fi fost nebunii ale tinereții mult prea nesăbuite. Vor fi fost trăire. Cu pasiune, iubire, nebunie, tandrețe. Toate câte încap în niște zile și nopți de iubire.

Datorită lor am pulsat, vibrat, zvâcnit, mușcat din perne și carne, am urlat la Dumnezeu și i-am mulțumit. M-am blestemat și m-am iubit. Mi-aș fi smuls carnea, la propriu, acolo unde credeam că e prea multă și mi-am iubit apoi moliciunea trupului copt. Am trăit!

Bărbații mei dragi. Cât aș fi vrut ca unii să rămână. Și bine au făcut că au plecat. Cum altfel aș fi învățat ce înseamnă libertatea și dorul de mine? Cum altfel aș fi învățat câtă nesingurătate se ascunde în singurătatea serilor cu lapte cald și o carte bună?

September 1935, London, England, UK --- Leaning out of train windows at Feltham Station, soldiers departing for Egypt kiss their wives and girlfriends goodbye. September 1935. --- Image by © Hulton-Deutsch Collection/CORBIS
September 1935, London, England, UK – Leaning out of train windows at Feltham Station, soldiers departing for Egypt kiss their wives and girlfriends goodbye. September 1935. – Image by © Hulton-Deutsch Collection/CORBIS

Iar cei care m-ați fi vrut pentru totdeauna în brațele voastre… Să mă iertați, iubiților. Dar nu era momentul nostru. Nu m-aș fi putut dărui vouă toată, întreagă și fără dor de ducă. Pentru că așa nu eram. Dar cât a fost să fie, eu am fost. Cu atâta suflet cât vă puteam dărui atunci. Nu știam că am mai mult.

Pe toți vă strâng la pieptul meu din când în când, vă mângâi pe cap și vă sărut pe frunte. Vă iau fața în palme, vă privesc direct în inimă, prin ochi, și vă zâmbesc. Cu toată dragostea.Cum aș putea să vă uit? Ar însemna să uit de mine. Am trăit cu voi și prin voi. Fiecare duceți părți din mine, pe care vi le-am dăruit fără vreo umbră de îndoială sau regret. Datorită vouă, am și eu povestea mea de iubire. Să îmi ajungă vreo viață de-acum încolo.

Share This:

5 păreri despre “Îmi iubesc bărbații

  1. Ma bucur c-am avut sansa de a citi acest articol! Gandirea ne este identica pe tema abordata.Zile senine si nopti doar cum vrea sufletul s-aveti!

    1. Îți mulțumesc Roxana. Iar dacă simți rândurile mele, înseamnă că și zilele și nopțile tale sunt senine și luminoase :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>