IMG-20150922-WA0090

Iar m-am îndrăgostit. Pe viață

De când am plecat, mi-am spus: ”Nu te împrietenești cu nimeni”. Că îmi știu eu dorul. E cam netrebnic. Ia oamenii, mi așază în brațe, mă pune să îi mângâi și să îi pup, să mă îndrăgostesc de ei și apoi mi-i smulge de la piept. Și mă doare de abia mai pot să respir în primele zile, fără ei.

Dar cum să îi rezist? Am văzut-o. Și când mi-a zâmbit cu ochii ăia albaștri și clari, exact ca marea, în larg, unde vezi nisipul, chiar dacă-i la cinci metri sub tine, m-am blocat. Avea tot sufletul în privire. Limpede, de copil. Și un păr blond, lung, ondulat de îmi venea să mă joc cu el, ore în șir. Aș fi luat-o cu mine pe plajă, să stăm întinse una lângă cealaltă și să mă joc în părul ei. Nu putea să vină. Lucra la barul de pe plajă. Ziua. Noaptea a fost a mea. Apoi, în ultimele zile, după ce s-a închis sezonul, a fost a mea și ziua.

”Am știut. Am știu că o să fim prietene pe viață când mi-ai spus că vrei să bei șampanie și să stai pe nisip. O să vedem atâtea mări împreună”. Și mi-a mai spus Wiktoria, la cei 23 de ani ai ei, chinuiți și prea grei pentru umerii unui copil: ”Vreau copii. Da, o să mă obosească, o să ceară una și alta, dar vreau să mă obosească fetele și băieții mei. Și vreau mulți. Nu unul sau doi. Să fie casa plină de copii. Și vreau să mă căsătoresc. În biserică. Și viitorul meu soț să îmi spună că mă iubește în fața tuturor”. Încă mă întreb cum e posibil ca 50 de kilograme de om să ducă pe umeri atâta greu de viață.

IMG-20150922-WA0095

La 23 de ani Wiktoria a făcut tot ce face o mamă, soră și o femeie care duce în spate o casă, un bărbat și un copil, sora ei fiind cu șase ani mai mică (e orfană de mamă). Dar într-o zi nu a mai putut, așa că le-a spus tatălui și surorii: ”Eu plec. Cred că sunteți destul de mari să aveți grijă de voi și singuri”. Au trecut doi ani jumate de când nu mai locuiește cu ei. Și-a închiriat o locuință, muncește și merge la școală, în Polonia. Dar sufletul ei e în Salonic, pe malul mării. Cum prinde un moment liber, ia avionul și vine la familia mamei ei, din Grecia. Acolo se va muta când va termina facultatea.

Dacă eu m-am îndrăgostit iremediabil de ea, cum să nu o iubească Giannis? ”O săptămână nu am putut să vorbesc cu ea. M-a privit, mi-a zâmbit și am fost pierdut. Nu am mai știut de capul meu. O iubesc. Cum să trăiesc fără ea?”

IMG-20150922-WA0042

Giannis, ”poco artista, poco turista”, cum spune el, ca să ne facem să râdem. Cu el am dansat sirtaki pe terasa unei taverne de pe malul mării, neștiută de turiști, ai cărei proprietari merg în fiecare zi la pescuit, și unde am mâncat cea mai bună caracatiță la grătar din viața mea. Și credeți-mă că am mâncat prin atâtea locuri și atât de multă, încât mă mir cum de încă nu am tentacule. Dar niciodată lăsată la soare aproape o lună, înainte de fi gătită. Iar peștele, ce să vă spun…se topea în gură.

IMG-20150922-WA0023

Giannis, care cântă la pian și la chitară, dar într-una din serile în care stăteam la Karnagios, pe mare, cu un pahar de Metaxa în față, a închis ochii și mi-a spus: ”Auzi? Auzi marea? Asta e cea mai pură muzică”.

Giannis, care mi-a spus: ”Te iubesc, Ioana. Pentru sufletul tău liber”.

12050571_1070632976280725_443163947_o

Giannis, care a avut o viață atât de chinuită și de abia a treia seară, după ce i-o povestisem pe a mea de la începuturi până în acel moment, și băuserăm deja împreună multe sticle cu vin și halbe cu bere, a avut curajul să mă privească în ochi și să îmi spună: ”Nu mai pot, Ioana. Am obosit. După 17 ani, pot să spun și eu că am obosit. Și aș vrea să mă odihnesc alături de fata asta, pe care o iubesc (vorbea despre Wiktoria)”.

A început să plouă exact în seara în care au plecat. M-am așezat pe terasa camerei și am privit marea. O auzeam. Nu era supărată. Bătea blând în mal. Ca să îmi mai domolească tristețea și dorul. Am început să fredonez primul cântec pe care mi l-a cântat Giannis: ”I am sailing, I am sailing”. Am primit un mesaj: ”Am ajuns în Salonic. Suntem bine. Ne e dor de tine. Ne vedem în 6 noiembrie, la 12 noaptea, în Piața Operei”.

IMG-20150922-WA0129

Ah, copiii mei dragi și iubiți, cum vă mai aștept. Mai ales pe tine, Wiktoria, ca să revăd marea în ochii tăi. Ca de voi, îmi e dor de ea. Dar lasă, că avem noi ac de cojorul dorului. Cum se pârguiește vara, eu iau avionul până la voi și apoi plecăm. Creta? Creta să fie! Ce dacă ne placem și rămânem? O să fim mereu desculți, fericiți și plini de nisip prin păr.

Share This:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>