beach-2_gallery_preview

Hai! Te muți cu mine la mare?

Vreau o casă. Va fi singura pe care o voi avea. Atât de mică, încât va încăpea în ea un pat, un dulap și niște lăzi în care îmi voi ține cărțile. Ah, și un pick-up.

Și o voi avea fără să strâng bani ani de zile, fără să renunț la bucuriile mele, pentru că nu îmi voi petrece viața cu umerii apăsați de datorii și rate. Nu știu cum și când. Probabil așa cum s-a întâmplat cu toate visurile mele. S-au îndeplinit, pur și simplu. Și cel mai frumos a fost atunci când nu mi-am făcut nicio grijă. Au venit ele la mine, iar eu le-am zâmbit și le-am făcut loc în suflet. Apoi le-am trăit cu toată forța vieții din mine, recunoscătoare și mulțumindu-le mereu că au ajuns, în sfârșit.

Voi avea o casă pe plajă, atât de aproape de mare, încât mareea îmi va aduce scoici și alge pe verandă. În dreapta voi avea smochinul și în stânga un măslin. În fața casei va fi barca mea veche, pe care o voi lua în fiecare dimineață și voi merge în larg să prind pește, caracatițe și calamari, pe care o să îi las la soare câteva săptămâni și apoi o să îi fac pe grătar. Voi umbla doar desculță, îmbrăcată mereu în aceleași două sau trei rochii.

Pe verandă voi avea o masă din lemn, veche și două scaune pe jumătate fărâmate, iar câinii vor dormi la picioarele mele. O să fumez, o să beau vin alb și o să privesc marea, împăcată. Fără planuri de viitor ori amintiri. Nici măcar cele mai frumoase nu îmi vor poposi în gând. Voi fi doar eu și marea. Ne iubim prea mult ca să lăsăm altceva să stea între noi. Vreun alt strop de viață trecută sau viitoare.

Iar mai târziu, în seară, vor veni prietenii cu chitara, ne vom așeza în cur, pe plajă și vom începe să cântăm. Cântece vechi, pe care nimeni nu le mai știe. Și vom dansa desculți. Ne vom învârti până vom ameți și apoi ne vom arunca în nisip, neosteniți, doar așa, de dragul de a simți pământul sub noi. Apoi, ca să ne revină vocea, ne aruncăm în apă, în portul pe care marea l-a săpat în țărm. Se va umple cosmosul de râsetul nostru. În tot Universul se vor auzi doar valuri și râsetele unor oameni uitați, pe o plajă pustie, de restul lumii. Vom adormi spre dimineață, unii pe nisip, unii prin bărcile părăsite.

Eu mă voi trezi prima și voi umple lumea de miros de cafea făcută în ibric. Mă voi uita la fețele lor, care se vor iți care de unde, cu nasul adulmecând prin aerul sărat mirosul cafelei și vor întinde doar mâna, ca să ia de la mine cana ce li se cuvine după o noapte atât de grea. Vor mormăi ceva care va semăna cu ”Mulțumesc”.

Apoi îmi voi lua barca și voi pleca, să fiu doar eu cu marea. Să ne iubim nițel, dezbrăcate și puțin nervoase. Să zvâcnim una în cealaltă și să ne trezim la viață.

beach-2_gallery_preview

Mă voi întoarce acasă și voi fi un pic tristă, pentru că prietenii vor fi plecat. Doar cât să le spun măslinului și smochinului că îmi e tare dor de ei. Îmi voi face o salată și mă voi așeza pe nisip. Voi mânca și voi privi infinitul. Mă va mângâia un pic pe tâmple melancolia, îmi voi lua părul în mâini și voi privi marea prin nuanțe de alb și gri, apoi voi închide ochii și îmi voi aminti de zilele în care eram tânără și visam, închisă într-o garsonieră de 30 de metri pătrați, având în fața ochilor un bloc gri, la o casă pe plajă și prieteni dragi alături de care voi cânta la chitară în fiecare seară. Îmi voi scutura încet capul, voi trece mâna peste frunte ca să alung tristețile și voi deschide ochii:

-Cât pește ai prins azi? Ajunge pentru toți?

Îmi va da mâna și mă va ajuta să mă ridic.

-Mai știi? îl voi întreba privind-l direct în suflet, prin ochi.

-Bineînțeles că mai știu.

-Câți ani au trecut?

-Cine să mai știe? Probabil că mulți. Uite ce alb ne e părul și cât de mare s-a făcut smochinul. Probabil acum suntem prin septembrie, că smochinele sunt pârguite. Dar acum vreau să fac dragoste cu tine, aici, pe nisip. Să îți adulmec mirosul de pește și mare care ți-a intrat în piele.

Mă vă lua în brațe și mă va așeza pe colțul nostru de plajă, acolo, în spatele stâncii, unde nisipul e mereu răcoros, ferit de soare. Voi închide ochii și mă voi abandona, lăsându-l să mă iubească, să mă respire, cu nasul adâncit în pielea și sânii mei. Iar marea se va zbate pe picioarele noastre, pline de alge și nisip, încolăcite atât de mult, încât nu vom mai ști de suntem doi ori unul. Iar valurile se vor sparge în gemetele noastre. Vom sta așa, ore în șir, cu trupurile pline de nisip și transpirație și ne vom mângâia, aproape fără să respirăm. Eu voi adormi cu capul pe pieptul lui și el cu mâna înfășurată în părul meu.

Ne vom trezi la apus.

-Gata e cina? Și ce dacă nu e gata? Am adus noi mâncare! Mai sunt smochine?

-Nu mai sunt, Andreea. Le-ai cules și le-ai mâncat pe toate! Ca în fiecare an.

-Păi nu așa ne-a fost înțelegerea de la început? Eu îl plantez, dar mănânc toate smochinele.

-Ba da, așa ne-a fost. Știi că te iubesc, da?

-Și eu te iubesc. Hai să mâncăm.

În celălalt colț de lume, oamenii, pe jumătate adormiți se vor întreba: ”De unde vine muzica asta?” ”Ți s-a părut. Probabil că ai visat. Hai, culcă-te la loc”.

Share This:

3 păreri despre “Hai! Te muți cu mine la mare?

  1. Ioana , e;ti …de fapt nu tu e;ti , cuvîntul tău este…
    imi vine să-ţi spun ”Ioana mea…” , pentru că-mi descrii simţirea…ştiai că in Universul ăsta poate să mai simtă cineva aşa?!
    îţi mulţumesc …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>