varsta

Habar n-am câți ani am

Câți ani am? Câți vreau eu. Am momente în care mă simt de parcă aș fi trăit zece vieți. Și altele în care mă simt, în cel mai realistic mod, ca la 17 ani. Tocmai de aceea nu mă scandalizez și nici măcar nu înțeleg de ce nu-i frumos să fiu întrebată câți ani am. E ca numărul de la pantofi. O cifră. Nu mă identific cu ea.

Eu nu am o vârstă. Nu mai măsor viața în ani, ci în trăiri. În momente de râs și veselie. Îmi măsor viața în momente de dor, de dragoste și tristeți efemere. Nostalgii și melancolii date de luna plină. Îmi petrec fiecare zi trăind. Nu am timp să contorizez timpul. Pentru că, în mine, nu am vârstă. Am viață. Las timpul să îmi curgă prin vene, mergând mână în mână cu el, îi zâmbesc și îi povestesc despre câte mai avem de trăit împreună. Iar el îmi zâmbește înapoi. Îmi devine cel mai bun prieten. Nu mă lupt cu timpul meu. Nu încerc să îl înving. Mi-l iau la braț și mă bucur că îl am.

Cât durează o privire în ochii bărbatului iubit? Dar momentele în care stai în sala de așteptare și tot ce îți dorești e să apară chirurgul și să îți spună că operația tatălui tău a decurs bine? Poți îmbătrâni într-o clipită cât în zece ani. Și e îndeajuns o iubire, ca să fii din nou de douăzeci de ani.

varsta

Am întâlnit femei cu o etate respectabilă, de la care puteai să împrumuți tinerețe. Pulsa și vibra viața în ele. Cu un surâs, îți luau vreo zece ani de pe umeri. Cu o suflare te readuceau la vârsta râsului plin. Pentru că da, râsul e unul dintre cele mai mari secrete. Cu fiecare zâmbet, ți se mai duce un an. Ați văzut cum oamenii veseli nu își arată vârsta? Când sufletul e vesel, trupul i se supune și jubilează, și chicotește, ca un izvor curat, de munte. Și întinerește!

Oamenii au inventat vârsta pentru că au nevoie de repere, de puncte de echilibru universal valabile. Au nevoie să se raporteze la ceva, mai ales când sunt în derivă. Să se sprijine și să știe că și alții sunt ca ei. Că nu sunt singuri. Dar sufletul habar nu are de așa ceva. El există, indiferent de reguli, protocoale ori lumânări de pe tort.

Nu am  nevoie de operații ca să fiu tânără. Și dacă m-o ține Dumnezeu întreagă la cap, nici nu voi avea nevoie vreodată. Nici de sute de creme care mai de care mai înverșunate împotriva trecerii timpului. Folosesc, nu zic ba. Loțiune tonică, ulei de argan și, o dată pe săptămână, îmi fac peeling. Cu zaț de cafea, ou și miere. Pe față și corp. Am învățat că, pentru a fi tânără, am nevoie de veselie. De zâmbet. De liniște. De pace. De gânduri frumoase față de mine și tot ce mă înconjoară. Am nevoie să mulțumesc pentru tot ce am și câte or să mai vină. Că ale mele sunt toate.

Ah, și mai am nevoie de un lucru. La fel de important ca zâmbetul: sport. Merg la o sală. Nu dau o căruță de bani, pentru că e una dintre cele mai modeste din oraș. Și merg pe jos. Mult. Mai dau de oameni care zâmbesc, de copaci înfloriți, de colț de cer senin, de o ploaie de vară și apoi de curcubeu.

Și să știi că nu e greu deloc. Nu te speria că timpul trece. E al tău și tu îi dai valoare. Fii prietena timpului tău, iar la următoarea aniversare, dacă tu simți, mai scoate câteva lumânări de pe tort. Că doar nimeni nu știe mai bine decât tine câtă viață ai trăit!

Share This:

11 păreri despre “Habar n-am câți ani am

      1. Nu e glumă, voiam doar să fac distincție între mai multe concepte care mi se par un pic amestecate:
        – vârsta fizică (care ține de anul în care te-ai născut, de numărul de lumânări de pe tort, de reducerea pe care n-o mai ai pe tren pt ca ai depășit 26 de ani, de menopauză și chelire). Asta nu e inventată, e cât se poate de reală și obiectivă
        – vârsta „mentală” sau a comportamentului (poate găsești tu un termen mai bun), care de fapt e rezultatul experiențelor prin care treci, devii mai puțin inconștient, mai înțelept, e un lucru bun. Când e mai mică decât vârsta reală, avem „băieți” de 40 de ani cărora încă le spală mama rufele
        – starea emoțională, care poate fi pozitivă sau negativă la orice vârstă. E adevărat că, pe măsură ce te apropii de moarte (și încep să apară tot felul de probleme medicale și estetice) starea emoțională este de cele mai multe ori afectată negativ. Poate de aia începem să mergem la biserică când îmbătrânim:)

        Cred că textul tău este o pledoarie pentru o stare emoțională pozitivă indiferent de vârstă. Dar nu cred că soluția este să-ți ignori vârsta, să ascunzi din lumânări, să te faci că nu știi să răspunzi la o întrebare simplă: câți ani ai? ci mai degrabă să o accepți, să răspunzi simplu: am X ani.

        Și nu văd nicio diferență de fond între o operație estetică și creme + peeling. Toate sunt metode de a arăta mai tânăr decât ești, de a te împotrivi naturii. Din punctul meu de vedere, dacă există metode prin care poți să arăți de 20 de ani până la 90, folosește-le. Și așa viața e nedreaptă:) Ți-e frică de ce vor zice ceilalți? E de înțeles, dar poate cu niște prieteni deschiși la minte în preajmă, e mai ușor să spui da, am 50 de ani și vreau să arăt ca la 20. Care e problema?

          1. Tu cat ai o existenta fericita… Sunt de acord cu ceea ce a scris Ciprian. De ce simti nevoia sa il jignesti? Realitatea (Adevarul) este obiectiva, nu subiectiva. Si realitatea (adevarul) este ca toti imbatranim. Daca pe tine te face mai fericita sa nu constientizezi asta, nu impune si altora conceptia ta PUR SUBIECTIVA.

          2. Ca fapt divers, pe stradă nu, dar în Parcul Central din Cluj da, e un foișor în care se dansează latino în unele seri:)

  1. Începuseră sa îmi placa postările tale, dar ma bucur ca am citit comentariile de mai sus.
    După cum i-ai răspuns lui Ciprian reiese ca te contrazici, ești falsa sau postezi scrierile altcuiva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>