gicu foto

Gicu

Dacă nu v-ați dat seama până acum, vă spun eu: sunt o proastă. Fac cele mai de căcat alegeri atunci când e vorba de viața mea personală. Îmi aleg bărbații pe S-P-R-Â-N-C-E-A-N-Ă. Numai traumatizați, plângăcioși și looseri. Cică așa îi atrag, ca să îmi rezolv eu niște probleme. O fi, nu zic nu. Dar până îmi fac io o introspecție mică, ia să vă mai spun una. Aia cu Gicu. Că de Nelu știți deja.

Gicu avea așea, niște ochi de căprior rănit. Ca atunci când m-a întrebat ce fac de Paști, ”Păi, la ai mei, la Lugoj, ca la fiecare sărbătoare. Dar tu?” ”Io… hmmm… habar nu am”. I-am văzut lacrima sclipind în colțul ochiului. Mi-am dat o palmă peste ceafă singură, că am traumatizat căpriorul, și am remediat rapid: ”Vrei să vii cu mine?”. I s-a lungit gura până la urechi lui Gicu. ”Da. Mergem”. Știu că îi venea să sară într-un picior, să joace leapșa, să scrie în oracol. Știu! Gicule, dacă citești acum, nu mă minți. Știu că asta voiai să faci.

L-am dus pe Gicu acasă. Un pic temătoare. Că Gicu nu le prea avea cu conjunctivul și pluralurile mai dificile. Iar mama, o știu eu, zgripțuroiacă atunci când vrea. Dacă nu îi place unu`, nu ratează ocazia. I-o dă sub centură. Subtil, direct acolo. Zbang. E KO ăla. Ca să înțelegeți, i-a zis unuia odată: ”Tu comanzi la tine acasă. Acolo e casa Oanei. Și mai ai și pantofii murdari”. Degeaba i-am luat io apărarea. Ăla se tăvălea și io, câțiva metri sub pământ de rușine.

Dar mi-am zis: ce mama naibii? Lasă, e băiat bun Gicu. Și tandru. Doar nu o să se împiedice toată iubirea lumii într-un ciot gramatical? Și ia să fiu și eu mai înțelegătoare, că prea le vreau pe toate.  Așa că mi-am făcut cruce și am purces doar cu credință înainte.

Mă gândeam că mai salvează situația faptul că lui Gicu îi plăcea pescuitul și avea simțul umorului. Asta mi-a plăcut la Gicu. Mă făcea să râd și avea măsura mângâierii. Avea mână caldă, nici prea grea, nici mai ușoară. Tocmai cât să mă simt apărată, dar liberă. Mă mângâia Gicu, de mă lua cu fiori. Și numai când stăteam în dreapta lui și își punea mâna pe genunchiul meu, simțeam că ma ia cu focuri de prin tălpi, până mi se făcea părul măciucă. Și ce mă mai iubeam cu Gicuuuu. Cu chirăituri, nu alta. Chimie, domne, chimie pură.

Mă suna Gicu dimineața să îmi spună, citez: ”Sunt fericit. Râd ca prostu`. Sunt fericit pentru că ești în viața mea” Ah, am uitat să vă spun că Gicu își făcuse bocceluța și se mutase un pic pe la mine. Azi o cămeșă, mâine un chilot, poimâine un ciorap, până m-am enervat și i-am zis: ”Auzi, Gicule! Ce-i cu desperecherile ăstea? Adu mamă pantaloni pentru cămeșă, ciorap la ciorap și niște boxeri asortați la șosete, că doar nu ești de împrumut”. De abia aștepta Gicu. Iar a făcut ochi de căprior care știe că se apropie vremea împerecherii.

Spuneam. L-am dus pe Gicu la ai mei. Mama-Gicu, Gicu-mama, Gicu-tata și viceversa. Frate-mio dormea. Trăsese vreo beție cu vreo seară în urmă sau ceva de genul ăsta. A încercat el să ne mintă ceva după masa, când s-a trezit și a urlat din cameră să îi dăm ceva împotriva durerii de cap, că nu a băut, că așa, cine știe, de la stress. Pula stress, că era în vacanță. Și când nu-i în vacanță, tot în vacanță e.

gicu foto

Anyway, a încercat tata ceva politică, un pic de istorie, literatură. Nimic. Gicu mâlc și zâmbăreț. Cum e mai rău. Tata, băiat bun, a zis că deh, dacă fie-sa l-a ales, știe ea de ce, cu toate că el nu avea habar. A dat-o pe pescuit, pe fotbal, l-a întrebat de serviciu. Moooaaaaamăă, a început să-i turuie gura lui Gicu, de îi tot dădeam picioare pe sub masă, să mai tacă dracu, să pot vorbi și eu încrucișat cu mama. Nimic, frate. Gicu dă-i cu bibanu`, dă-i cu știuca, fir de zece, Real Madrid, Campionatul Mondial (ăstea cu fotbalul le inventez).

Au trecut sărbătorile fără evenimente majore și ne-am întors la Timișoara. Buuuuun. Frumooooos. Ne iubeam Gicu și cu mine din zori de vară până-n seară (aici am ars-o un pic metaforic. De fapt, stătea să îmbobocească primăvara). Ba prin mailuri, ba prin smsuri, ne trimiteam vibrații drăgăstoase și pozitive, draci, laci, seara ne vedeam acasă, mâncam, ne povesteam, ne iubeam și ne culcam.

Până într-o zi, când și-a dat seama Gicu de faptul că treaba-i groasă, că făcuse și spusese cam multe și să vezi ce? s-a speriat Gicu. Dar ca orice copil mic care se știe vinovat, sare la harță, după care își ia jucăriile și pleacă. Exact la fel și-a luat și Gicu șosetele, chiloții și cămeșele și dus a fost. În dimineața aia ne-am ciondănit de la o nimica toată, ciondăneala care i-a oferit lui Gicu mobilul perfect pentru crima premeditată a iubirii noastre. Io am zis ”ies să plimb câinii, vorbim când mă întoarc, pentru că nu are niciun rost să discutăm acum, nervoși” . El, mie nu mi-a zis nimic. Dar lui sigur și-a spus ”Acu-i momentu`. Până nu se întoarce. Că după aia, pula curaj”. Și dus a fost.

Două zile am încercat să dau de Giculean. Nici urmă de el. După două zile, îmi răspunde în sfârșit: ”Gicule, de ce nu ai stat mamă să vorbim și noi ca oamenii ăi mari, la masă, tu cu un pahar, io cu o sticlă în față, să spui că nu mai vrei, să ne dăm mâna și să îmi fie și mie totul clar? Nu-s io regină ca mă-ta (că așa îmi spusese Gicu într-o zi, că mă-sa e regina bucătăriei), dar ce mămăligă bună fac. Ha? Ha?” Și Gicu, zdraaaang, o dă așa, din fundul grădinii: ”Io nu mai vreau să sufăr”. ”Gicule, îți e rău? Vrei apă de trandafir? Oțet? Păi nu ziceai tu că o ții numai din bucurie în bucurie? Cum așa, mamă?” ”Nu știu, nu știu. Nu avem ce să mai vorbim”.

Fraților, așa de tare m-a durut când a plecat Gicu, de am zis că înnebunesc. Îmi venea să mă urc pe pereți. Am și oprit ceasurile din cameră exact la trei fără zece. Ora la care m-am întors și am văzut că Gicu nu mai e. Pentru că ăla a fost momentul în care lumea mea din ultimele luni s-a năruit. Am scris un text în care mă dădeam mare că bine că a plecat, că-i mai bine așa. Căcat. Am plâns și nu am fost în stare să mă ridic din pat vreo două zile. Luni nici nu m-am dus la birou.

Dar trebuia să o iau de la capăt. Și am luat-o. Cetinel. Ușurel. Șontâc-șontâc. Până când a trecut de tot. Nu mai știu nimic de Gicu. E mai bine așa.

De atunci a mai fost Gigel și ultimul, Nelu. Pe Nelu îl știți deja. Data viitoare vă povestesc de Gigel. M-I-N-U-N-A-T băiat. Sensiiiiiibil. De și-a făcut poza cu una pe când noi eram împreună și el era în concediu la mare, poză pe care a pus-o pe Facebook. Chipurile, artistică. V-am spus. Sensibil, suflet de artist.

Vedeți? Unu și unu. Bine, știți și voi că exagerez un pic. Au fost și băieți buni. Din ăia de pus la rană. De pupat și răspupat, pe care îi iubesc de nu mai pot. Cu ei mă văd la bere, povestim, ne hlizim și ne prostim.

Poate, până la urmă, nu am fost chiar așa de proastă, ci foarte singură. Așa că domnilor, vă rog io frumos, nu mai lăsați femeile singure! Nu vedeți că fac numai prostii?

 

Share This:

17 păreri despre “Gicu

  1. Mie mi s-a întâmplat acum trei ani o poveste și mai idioată. Odată, poate am s-o scriu și eu, dar nu acum, când viața mi-a dat cel mai teribil pumn în bot (pardon, în plămânul drept) de care a fost ea în stare vreodată, cu mine. Nu pot face deocamdată mai mult decât să-mi rod zăbala, așteptând… nu vreau să zic ce doamnă!

  2. Esti pur si simplu extraordinara! Sa stii ca „un pic de Gicu” este in fiecare din noi. Mi-e cam rusine sa o recunosc, dar….. ce sa facem? Vorba ta; ” Si barbatul vrea sa fie iubit”.

  3. Foarte buna povestea! Inceputul ei m-a dus cu gandul la ”Sweet November” cu Charlize Theron si Keanu Reeves, insa bucuria am avut-o cand am constatat ca finalul povesti tale cu Gicu, e diferit de cel din film. Aici, Gicu a ”murit”! Traisca Gigel! :)

    1. suuuper. am trait si eu o experienta de genul:)))). acum rad cand imi amintesc. trec toate si trec si toti gigeii ( am scris cu litera mica, da?)

  4. „Până într-o zi, când și-a dat seama Gicu de faptul că treaba-i groasă” adica? :) de ce s-a speriat? l-ai cerut de barbat!? :) a fost amuzant pina am ajuns la ultimul paragraf

  5. Esti GROZAAAAVVAAAA…zilnic, caut cu nerabdare postarea ta,fata-draga esti magnifica,ma amuz,zimbesc,rid singura,comentez(evident singura) citind…imi schimbi ziua si starea sufleteasca in bine si-ti multumesc pt asta..respect pt talentul tau,imi doresc ca toate „dudismele” tale,sa le asezi frumos intr-un volum(eu,oricum le salvez pe toate,le citesc in zilele mele” cenusii”)…o zi buna..

  6. suuuper. am trait si eu o experienta de genul:)))). acum rad cand imi amintesc. trec toate si trec si toti gigeii ( am scris cu litera mica, da?)

  7. treaba asta nu prea e plauzibilă. adică cine a mai auzit de bărbat care sa fie bun la pat, dar să nu fie bun la gramatică?! chestiile astea două merg mână în mână, de la început până la sfârșit.

  8. Chiar scrii fain. Povestirea ta e ca un pahar de prosecco băut la asfințit în plină vară, adică spumant, răcoritor și amețitor de plăcut.

  9. Gicule, tu nu citesti omule ce se scrie pe aici? Daca Da, scrie-ne si varianta ta, ‘ca-mi pare ceva putred in Danemarca!?
    Oricum, amuzanta povestioara, mi-a placut. Felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>