linii

Floarea soarelui pe infrastructură cardiacă

Dragul meu puțin probabil iubit,

Și aici e frig. Melancolie și singurătate. Solitudine, uneori. Atunci e cel mai frumos. Pentru că îmi lipsești blând. Atunci dau drumul la muzică, Bryan Ferry, firește, și mă învârt, învârt, învârt, de parcă ești.

Ieri am întrebat un prieten bun dacă nu a văzut cumva primăvara. Dacă a sunat-o. Mi-a spus că poate și-a schimbat numărul de telefon. Am întrebat dacă nu îl are pe cel nou. M-a întrebat dacă nu o găsesc pe Facebook. I-am spus că e prea secretoasă și capricioasă pentru așa ceva. Și am râs puțin. Apoi m-am uitat la documentarul despre Pina Bausch. Minunat, iubitule. Am înțeles că numai femeile pot avea grația constelațiilor care dansează. Doar ele pot purta galaxii pe glezne, pe care le învârt în vârful degetelor, așa cum doresc.

A fost unul dintre puținele momente în care aproape că te-am uitat. Ba chiar ascultând Satchmo Serenades mi s-a părut, subliniez ”a părut”, că aș putea trece prin iarnă, fără tine, fără leziuni cardio-emoționale semnificative. Dacă nu aș fi privit pisica cum îmi dormea alături, liniștită. Și dintr-odată și-a întins o lăbuță, fără să știe că m-ar fi putut ucide cu toată grația ei. Ca tine.

linii

Și azi, când am ieșit de la sală era așa de frig și îmi lipseai nespus. Și exact când aș fi putut să plâng puțin, mi-a ieșit în cale o femeie floarea-soarelui, atât de frumoasă, încălțată cu margarete. N-am rezistat. I-am zâmbit. Mi-a zâmbit înapoi. Aș fi vrut să o vezi. Aș vrea să vezi tot ce-i mai frumos pe lumea asta. Ți-aș arăta și apoi m-aș retrage, să te poți bucura în voie. Pentru că orice bucurie ori suferință trebuie trăite doar de noi, în noi. Altfel nu ar mai arde. Doar ar mocni.

Uite, de exemplu, dacă îți povestesc că ne-am visat într-un balansoar, suspendat de cer, într-o poieniță, și aveam marea în față, limpede, clară și mi-ai spus să mă strecor printre frânghii până voi ajunge în larg, pentru că acolo e cea mai frumoasă apă, și sigur voi reuși, și tu ai reușit, și să nu îmi fie teamă, ”te aștept aici, pe mal”, ai simți cât de maiestuos, vânt în maci, mare ce se zbate în larg, pe la 6.28, dimineața, a fost acolo, în vis? Ai simți?

Și dacă m-ai fi lăsat, ți-aș fi cerut să ne iubim în alfabetul morse, printre stații, vreme de sute de kilometri.

Infrastructura e dezastruoasă, iubire. Știu. Labil. Fragil. Inutil? Nu!

Like the leaf clings to the tree
Oh, my darling, cling to me
For we’re like creatures of the wind, and wild is the wind
Wild is the wind

Share This:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>