Fat frumos

Făt Frumos și Ileana Cosânzeana 2.0

Incredibil cum m-am urcat în trenul ăla, credeam că vin la protest, când, de fapt înspre tine veneam. Ne-am întâlnit undeva între Lugoj și Herculane și tu m-ai întrebat: ”Chiar vii la București? Ai unde să dormi?” ”Da. Îmi faci pancarte?” Și mi-ai făcut. Vreo cinci. Cum să nu îmi faci? Doar mă iubeai de atunci, doar că nu știam încă. Niciunul. Am aflat-o câteva zile mai târziu.

E incredibil cum te-ai îndrăgostit de mine pentru că ție îți plac ăștia ”de stau atârnați pe gardurile Parlamentului. Să nu te schimbi niciodată. Așa m-am îndrăgostit de tine, așa te vreau mereu”.

E incredibil cum am ajuns să vorbim la telefon cam vreo șase ore, în fiecare noapte. E la fel de incredibil ca și faptul că trenul nu a avut întârziere. Iar trenul de vine de la București are MEREU întârziere. De data asta însă știa că te aduce la mine, iar în fața iubirii și cefereu` cedează. Dovada supremă că și ei au suflet.

E incredibil cum m-am uitat speriată în jur, nu te-am văzut coborând și m-am dus la conductor ”domne, vă rog să îmi căutați iubitul, că sigur a adormit și nu vreau să mi-l duceți prin triaj”. Și a fost incredibil când te-am văzut coborând, cu șireturile desfăcute, încă adormit, împleticit și leneș și te-ai uitat la mine, ai zâmbit somnoros, m-ai luat de mână, m-ai sărutat și ”ce faci, pitic?”. Incredibil cum am înțeles exact în momentul ăla ce îmi spusese Anca despre soțul ei îl vezi și știi. Nu pot explica. Și am știut ce știuse și ea când îl văzuse prima oară pe bărba-su.

E incredibil că te-am văzut și am știut că pe tine te-am așteptat de când am început să înțeleg poveștile pe care mi le citea mama, în care Făt Frumos și Ileana Cosânzeana rămâneau împreună până la adânci bătrâneți.  De când am început să cred în ele, la tine am visat și pe tine te-am vrut și pe tine te-am chemat. Și e incredibil cum am reușit, în sfârșit, după patru ani fără două luni să iau alfabetul de la capăt. Și de data asta nu am de gând să mai continuu. Că știu și țări și orașe și munți și ape plante și animale cu A și sigur o să câștig jocul. Prima oară în viața mea.

Și e incredibil cum nu am dormit o noapte întreagă și am povestit până la opt, după ce am și dansat pe la patru. Cred că pe vreo melodie folk am dansat. Nu îmi mai amintesc decât că nu prea țineai ritmul și a trebuit să conduc eu. Dar nu-i bai, că mie-mi place să conduc. Chiar dacă fac accidente în parcare.

Fat frumos

Și la fel de incredibil e cum te-ai urcat în tren și eu nu am luat-o la fugă după el și am reușit să fiu curajoasă și să nu plâng deloc. Pentru că oricât ar părea de incredibil, știu că de data asta nu se va mai sfârși. Nu are cum. Ar înseamnă că nu-i niciun rost în tragedia aia și că am avut dreptate când am întrebat cum poate viața să meargă mai departe. Ar înseamnă că doamna viață chiar e de căcat și o mincioasă și atunci aș scuipa-o între ochi și i-aș spune să dispară dracu` din fața mea și să mă lase în pace să mă prefac că trăiesc, așa cum am făcut-o atâția ani. Că îmi era bine în rău. Îi găsisem ritmul și eram campioni galactici la dansul ăla, eu și răul meu.

Și e incredibil cum am putut să cred până acum că am iubit alt bărbat în afară de tine. E la fel de incredibil cum eu sunt acasă și ăsta e tic verbal și emoțional, pentru că eu nu mai sunt de fapt acasă. Ceea ce până acum era acasă e doar un loc unde mi-am lăsat trotineta, bicicleta, cărțile, tablourile, chitara și florile. Pentru că de acum doar tu îmi ești acasă și fără tine eu locuiesc temporar în diferite spații închise între pereți, cu tavan, baie, bucătărie, balcon, pat și dulap cu oglindă.

Și mai știi ce-i incredibil? Că ăștia la știri au spus că vor scădea temperaturile și habar nu am să fac conversia din grade Piele în grade Celsius, dar cu siguranță nu au greșit, că-i mult mai frig. Chiar și în casă unde-s vreo 25 conform măsurătorilor lor, dar în realitate sunt -50, că altfel nu îmi explic de ce stau așa chircită și tremur, deși sunt sub plapumă, sub aceeași plapumă unde stăteai și tu azi noapte, iar eu am transpirat de a trebuit să mă descopăr la un momentdat și să deschid geamul. Pentru că erau mult mai multe grade Piele decât Celsius. Da, cu siguranță așa e.

Și e incredibil cum am reușit să ajung de la gară la birou, cu siguranță am făcut-o, deși nu îmi amintesc, că am găsit în outbox niște mailuri trimise în după masa asta, și cu siguranță m-am întors de la birou acasă, că nu mai sunt farfurii în chiuvetă, probabil le-am spălat, câinii au mâncare în vasele lor, probabil eu le-am pus mâncare, și cred că am încercat să scriu un text, că l-am găsit în Ciorne, dar l-am șters că era prea trist, iar ceea ce simt eu nu-i tristețe, ci teamă. Un pic de nostalgie amestecată cu teamă. Ceea ce e normal, pentru că jumătatea ta de pat e goală și nu am schimbat lenjeria pentru că atunci când o să închid becul și o să mă pot preface că ești încă aici, o să mă rostogolesc pe locul în care trebuia să fie pielea ta caldă, de mă amețea, și de abia atunci o să plâng un pic pentru că nu mai pot de dorul tău. Și nu știu cum să fac față dorului ăstuia și golului din partea ta de pat, că așa nu le-am mai trăit niciodată. Îmi e atât de dor de tine că am mâncat și carnea aia pe care ai făcut-o tu, cu toate că nu îmi era deloc foame și nu îmi place cimbrul, dar trebuie să te mai am un pic în mine, pentru că prea mă doare absența ta. Iar carnea aia ai tăiat-o și ai pregătit-o cu mâinile tale. Am devorat-o. Am înghițit-o fără să rumeg și fără să respir. Așa cum te-aș fi iubit dacă erai aici, în seara asta.

Și e incredibil cum încerc să fac absolut tot ceea ce făceam înainte ca tu să umpli casa, și nu prea îmi mai iese. Că-i totul nou. Uite, de exemplu, de o jumătate de oră citesc aceeași pagină, și doar știi cât îmi place Cristina Nemerovschi, iar cărțile ei nu le citesc, le respir, și nu înțeleg nimic, că ai răvășit alfabetul și rândurile și gândurile și tot ce știam despre viața mea. Le-ai luat și le-ai pus la macerat cu cimbru și esență de parfum de iunie (atunci parcă înfloresc teii, nu?) dulceag, de zici că mi s-au prelins toate florile de tei în nări și acum miroase în casă doar a gânduri îndrăgostite și proaspete și văratece. A începuturi de gând miroase. A început, de fapt.

Și e incredibil că mă gândesc cu ce să mă îmbrac mâine și de fapt mă doare fix în cur cu ce și de ce o să mă îmbrac, că nu aș vrea să fac asta. Îmi vine să scot toate hainele și să le tai ca să nu mai pot ieși din casă, dar asta nu mi-ar face bine deloc, aș suferi și mai tare. Și atunci mă gândesc dacă îmi iau blugii sau pantalonii ăia negri ori ăia bleumarin. Trebuie, altfel o iau razna. Și o să deschid televizorul și voi căuta vreun film, dar nu mai găsesc canalele, că le-ai schimbat, și nu mai găsesc nimic din ceea ce era în viața mea până să apari tu. Și poate de asta îmi e teamă. Că o să dispari și nu mai știu pe unde să mă găsesc.

Și incredibil e că încerc să îmi spun că se poate termina oricând și voi rămâne fără tine și de data asta nu știu cum aș trece peste, că e prima oară când iubesc așa cum am văzut în filme și am citit în cărți. Da, da, tu ești iubirea vieții mele. Și încerc să îmi amintesc de toate femeile pe care le-am cunoscut și s-au despărțit de iubirile vieții lor și cumva s-au reparat. Nu de tot. Dar au mers mai departe. Și poate mi-ar ieși și mie. Cu toate că nu-s așa de sigură.

Și e incredibil cum vorbesc despre despărțire doar pentru că știu că fericirea nu-i muză bună și mă tem că iubindu-ne nu aș mai putea scrie și aș pierde una dintre puținele constante ale vieții mele. Dar aș face felicitări cu pisici și câini pentru mă-ta și mama, cum ai spus tu, și am fi împreună și nimic nu ar lipsi. Aș avea tot. Pentru că tu ești tot. Și e incredibil cum îmi dau seama că și fericirea trebuie exersată, că doar asta am făcut și cu suferința, nu? Și sunt pregătită să o fac, oricât de riscant ar fi. Că poate nu-i riscant. Poate așa simt eu acum pentru că nu știu altfel. Dar sunt gata să mă obișnuiesc și cu binele și stânga patului ocupată de tine, care dormi cuminte, cu mâna sprijinită pe sânul meu.

Și poate o să le scriu oamenilor despre o fată și un băiat care își așteptau jumătatea, iar în timpul ăsta trăiau cum știau ei mai bine, băiatul nu a încetat niciodată să creadă că o va întâlni, dar ea, neghioaba, a avut momente în care și-a spus că probabil va rămâne singură până la sfârșitul vieții și ar fi bine să se pregătească temeinic pentru examenul ăsta. Mincinoasă mică… de ce când mergea acasă la ai ei își punea povești la pick-up și zâmbea când ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”? Pentru că în adâncul sufletului, prostovana era o romantică incurabilă. Niciun moment nu încetase să spere că într-o zi va apărea iubirea vieții ei. Și a apărut. A coborât, într-un colț de zi, de pe niște scări de IR, iar de atunci nu s-au mai despărțit fata și băiatul ăsta și s-au iubit nespus de mult prin munți și la mare și în orașe cu trafic intens și poluate, dar mereu s-au întors acasă, unde au continuat să se iubească printre pisici și câini și poate chiar un papagal. Până hăt departe, la adânci bătrâneți.

 

Share This:

O părere despre “Făt Frumos și Ileana Cosânzeana 2.0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>