dumnezeu

Eu l-am ucis pe dumnezeu

Cât ești de arogant. Tu, da, tu. Cel superior. Atotputernic. Bla bla bla. Nicicând nu vii la o cafea. La o șuetă, pe la 2 noaptea. Da, da. Exact atunci când încerc de ore bune să adorm, mă întind pe gresia rece, mă plimb prin casă și mă intuiesc prin oglinzi, pentru că e prea întuneric să pot vedea ceva și deschid al doilea pachet de țigări.

Nu ai timp? Chef? Dispoziție? Ești ciufut? Și atunci de ce ți-aș scrie ori rosti numele cu literă mare, din moment ce habar nu am ce ori dacă ești? Cum să îți recunosc măreția majusculei dacă nu te respect? Ca să te respect, trebuie să te cunosc, etc. QED. Da, știu. Din moment ce îți vorbesc, înseamnă că ești. Dar atât ne-au mințit de-a lungul timpului, încât am învățat să cred doar ce simt. Și totuși…

M-ai făcut? Dacă m-ai făcut și m-ai lăsat să vreau să știu, haida, ai curajul și vino. Nici măcar nu îți mai cer răspunsuri. Și dacă mi-ai apărea, nu mi s-ar releva niciun sens. Pur și simplu aș ști. Ca atunci când merg în piață, în iulie, să iau lubeniță și nu mă întreb. Știu că există. Sunt liniștită.

Și nu îți mai cer răspunsuri pentru că am învățat să mă descurc singură. A trebuit. Așa că îmi electrocutez creierii și câteodată am impresia că o să îmi explodeze inima, dar continui să îmi caut singură răspunsurile. O fi mai greu. Dar e și mai bine. Ah, ce satisfacție am când îl găsesc. De una singură. Vezi? Asta nu ai înțeles. Ești prea obișnuit cu toți care îți cer, ori mulțumesc. Eu nu vreau nici una, nici alta. N-am ce să-ți cer. Am putere deplină asupra mea. Cea care sunt și voi deveni. N-am ce să-ți mulțumesc. Din același motiv. Îmi ia mai mult? Nu-i nimic. Oricum am intuit că timpul meu e altfel decât cel pe care ei cred că l-ai creat. Și mai știu că-s dintre cei puternici care au aflat că numai cei care aleg, pot face bine. Restul sunt monștri.

Și nu îți mai cer răspunsuri pentru că știu că de la tine nu vin niciodată. Te ispitesc? Se poate. Nu vrei cafea? Spune măcar ce bei. Și îți jur că fac înconjurul pământului, merg până în nucleu, orice e nevoie să fac rost de băutura aia neștiută ca să te invit la un pahar. Sau pocal. Sau ceașcă. Sau farfurie. Pentru că nu, nu se poate ca tu să exiști, să mă întreb dacă exiști și să nu fi creat un recipient și o băutură la care eu să te pot chema ca să știu odată.

Și poate eu te ispitesc și tu reziști. Reziști cu o tărie pe care numai un dumnezeu o poate avea. Dar, fraiere, știu cum e. Suntem chit. Și tu o faci. De atâtea ori. Pentru că ești tot tu. Pe ambele fețe ale monedei. Știu cum e. Și asta înseamnă că eu sunt și tu. Dar te-am făcut, fraiere, pentru că eu sunt și eu.

Și iată-l pe bunul dumnezeu răzbunându-se pe roaba sa Ioana pentru că în fața morții suntem la fel, doar că pe Ioana, spre deosebire de ei, a trebuit să o doară. Și cel mai ironic ar fi ca Ioana să moară înecată în propria vomă pentru că a făcut o criză de fiere. Sau să se înece cu Haribo la cinema. Sau o prostie de felul ăsta. Din partea ta mă aștept la orice.

dumnezeu

Ah, cât aș vrea să mă pot ascunde și eu de tine. Cât aș vrea. Te-ai apucat și tu de fumat și băut. Dar poate o faci. Poate te uiți la mine și râzi ironic, cu țigara într-o mână și sticla de whiskey în cealaltă. Și te doare. Că îți dai seama că m-ai lăsat să aleg. Că mă iubești și tot jucându-te, că așa era în perioada aia a eternității tale, te plictiseai mult și repede,  mi-ai lăsat liberul arbitru și acum nu mai poți schimba nimic. Ai vrea. Dar nu mai poți. Și poate de aia sunt mai tare decât tine. Pentru că eu pot schimba totul. Și pentru că am înțeles: doar prin alegere omenirea nu e monstruoasă.

Și poate de aia te ascunzi. Că îți e rușine. Fraiere, te-aș ierta. Nu, nu din altruism. Ăsta e un bullshit. Nu există altruism. Există doar alegere. Suntem profund egoiști. Tot binele pe care îl facem, pentru noi îl facem. Dar ce mișto! Putem alege să facem rău. Însă alegem binele. Tu nu mai poți alege. Na na na na na, na na na na na, na na na na na. Te-aș ierta pentru că aș ști. În sfârșit. Și mi-ar fi pace. Și m-ar durea în cur că ai greșit totul. Și că m-a durut atât de tare din cauza ta. Și chiar te-aș lua în brațe și te-aș mângâia și te-aș minți că lasă, bine că s-a întâmplat așa, că numai cei binecuvântați întru adevăr pot suferi așa. Numai ei sunt pregătiți pentru el.

Dar nu, nu și nu. Ești orgolios. Și plin de tine. Vai și amar de capul tău. Și poate e cum a spus el ”bine că există. altfel pe cine am mai fi furioși?”. Dar eu nu mai vreau furie. Și o să vină și pacea într-o zi. Singură o voi găsi. Singură. Dar nu singură singură, ca tine, ci singură cu el, nu, El, lui îi pot scrie numele cu majusculă, îi recunosc măreția. Iar El, spre deosebire de tine, răspunde mereu când îl întreb. El mă iubește. Așa că știi ceva? De azi mi-am făcut un chip cioplit. De azi mă voi întreba altele. Care chiar contează. Și tu nu poți face nimic. Pentru că tu tocmai ai murit, de azi.

Să vină nebunul!

 

 

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Share This:

O părere despre “Eu l-am ucis pe dumnezeu

  1. Da,ai spus mai mult decat am simtit si eu candva, cand inca ma mai intrebam…
    Unii oameni valoreaza mai mult decat orice dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>