epilog

Epilog

Îmi vine să vomit. Ei împart hălci. Și nu pot pleca. Îmi e rău. Beau bere și mă prefac că nu îmi e rău. Că sunt obișnuită să văd oameni care împart hălci. Că nu îmi pasă.

Îmi pasă atât de mult, încât mă agăț cu ochii de poezia din jur. Verde. Liliac. Lăcrimioare. Magnolii. Ăstea, ultimele, din suflet și din capul meu. Mă agăț de ele cu pielea. M-au murdărit cu vorbele și gândurile lor. Nonșalanța față de tot ce înseamnă sărăcie, viață nedemnă, mizerie. Le aud gândurile. Le e foame de bani. De putere. Mă spăl cu poezie.

Întotdeauna te poți salva dacă te agăți de poezia din jur. Imposibil să nu găsești vreo rimă, vreo culoare sau vreun vers care să te ajute. Dar să te agăți bine. Cu ochii, cu dinții, cu pielea și cu gândul. Ba chiar cu fapta. Uite, eu îmi mângâi balerinii. O vezi. Dacă e în tine. Dacă îți e foame. Spală-te. De tine. De ei. Aruncă-te în culori și rămâi acolo. Apoi prelinge-te. Ușoooor. Să nu pierzi vreo nuanță.

Mă doare tot ce spun și gândesc. Deseară e concertul. Muzică și poezie. Am cartea în ghiozdan. Aș putea pleca dintre ei după primul rând. Fără să mă ridic de la masă. Dar ar râde de poezie. În gând i-aș auzi și m-ar răni.

Îl iubesc. Și nu pot face asta. Îl iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine, ori poezia. Așa că las cartea în ghiozdan. Nu îi pot face asta. Iubirea e sacrificiu. Iubirea e sacrificiu. Mi-a spus-o acolo, în foișor. Și nu o să uit niciodată. Așa că îl iubesc și rabd, și mă pierd în poezia din jur. O caut cu disperare. Îl țin de mână. Nu îl privesc. Să am și eu un punct de echilibrul. Copacul de peste drum.

epilog

Sunt mov și verde, și crem, și alb. Și eu nu sunt dintre ei. Eu m-am născut din iubire.

Și o să stau. Pentru că mi-ai făcut tocăniță de inimi și pipote. M-ai întrebat dacă vreau și mămăligă. Să îți spun drept, nu mai voiam nimic. Doar să stăm piele pe piele. Cu picioarele încolăcite. Dar am mâncat. Te iubesc așa de mult, încât nu vreau să irosesc nimic din ceea ce faci, spui, gândești. M-am așezat lângă pielea ta și am mâncat cu poftă. Și apoi am dormit. Așa cum doarme un bolnav în convalescență. Pentru că am bolit. Ca de fiecare dată când nu sunt lângă tine. Și Xanax. Alcool. Și nurofen, în fiecare dimineața. Și gânduri necurate.

M-am răzgândit. ”Domnilor, nu vă supărați, știți cumva dacă au înnebunit salcâmii?”. Și ai râs. Tu! Ai râs. Ți-am dat drumul la mână. Îmi pierd echilibrul. E aproape vară. Dar au anunțat că vor scădea temperaturile. Bineînțeles. Doar ne-am despărțit. Și știi cum se spune: ”Dacă plouă când moare cineva, înseamnă că îi pare rău”.

Share This:

2 păreri despre “Epilog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>