saraci

Doar cei necăjiți iubesc cu adevărat viața

Nu mă impresionează oamenii care sunt buni și darnici atunci când sunt fericiți. Împrăștie zâmbete, veselie, viață și ție, ia și tu, și tu, hai, că e din belșug. Au de unde. E ușor când ești îndrăgostit sau fericit. Ești prea plin.

Mă impresionează, însă, oamenii necăjiți, săraci, bolnavi, plini de probleme, răniți, care zâmbesc și îți spun că viața e frumoasă. Că iubesc soarele, și florile, și viața. Mamele cu copii handicapați, pe care și-i duc în cărucior și îi spală la cur până îmbătrânesc. Ele și copiii lor. Și îți spun că un copil e o binecuvântare. Ar face totul la fel, dacă ar fi să o ia de la început.

Mă impresionează oamenii care își duc crucile multe și grele, cuminți, blânzi, blajini, se uită la soare, și copaci, și păsări. Și zâmbesc. Din tot sufletul, pentru că ăstea-s singurele alinări pe care le mai au. Și-s gratis. Și se înfruptă în fiecare zi din ele, ca și când ar fi ultima oară. Ca niște copii mici.

Și oamenii care sunt pe paturile de spital, cu boli incurabile ori grele sau incurabile și grele, care îți spun că viața e așa frumoasă și totul e cu un rost. Că, uite, dacă nu era necazul ăsta, mai învățau ei să aprecieze cât e de important să fii pe picioarele tale, să mergi prin soare, ori ploaie, ori frig, oricum, numai să mergi?

saraci

Și mă mai impresionează oamenii care de abia reușesc să își plătească facturile, să își cumpere medicamente și mâncare, dar împart mereu cu alții bruma de bani, sau haine, sau mâncare pe care o au. Că alții-s mai necăjiți. Așa spun oamenii ăștia. Ei s-or descurca cumva. Că doar au mâini, picioare, ochi. Nu mor ei de foame.

Și la fel de mult mă impresionează cei crescuți în casele de copii, ies de acolo, își fac un rost mărunt și spun că nu își judecă părinții. Nu îi urăsc. Dimpotrivă. Ar vrea doar să îi cunoască și să le spună cât îi iubesc. Și tocmai de aceea tu nu ar trebui să te superi ori cerți cu ai tăi. Ci să te bucuri că îi ai. Și apoi îți zâmbesc și te strâng în brațe.

Și familiile care trăiesc înghesuite într-o garsonieră, au papuci scâlciați și haine ponosite, și se iubesc. Iau cina sărăcăcioasă împreună și râd pe seama greului și a mizeriei.

Și părinții care își pierd copiii și zâmbesc trist, pentru că un părinte care își pierde copilul nu va mai putea zâmbi niciodată altfel decât trist, dar îți spun că așa au fost rânduite. Cu cine să se lupte? Pentru ce? E îndeajuns de multă durere. De ce să o întețească? Miere peste ea. Nu venin.

Oamenii ăștia mă impresionează și mă fac să înțeleg că cei mai năpăstuiți sunt cei îndrăgostiți de viață, cu adevărat. Noi, ceilalți, ne alintăm și uneori ne batem joc de a noastră. Dar ei, ei vor stăpâni peste împărăția asta, a vieții. A sufletului. Singura care există.

Share This:

3 păreri despre “Doar cei necăjiți iubesc cu adevărat viața

  1. ‘Nu mă impresionează oamenii care sunt buni… Au de unde. E ușor când ești îndrăgostit sau fericit. Ești prea plin’

    Sa stii sa daruiesti un zambet si o vorba buna atunci cand esti prea gol… atunci te poti numi un om curajos.

    Frumos spus Ioana.

  2. Citesc tot ce scrii așa cum am promis. Câteodată nu înțeleg din ce resorturi iți găsești inspirația și însemnările tale mi se par puțin abrupte. Dar nu acum.
    Astăzi am văzut oameni sărmani cu cruce grea și care mi-au sărit în ajutor. Întâmplarea face că tu azi ai scris despre ei.
    Toate lecțiile de demnitate și generozitate eu mi le-am luat de la acest tip de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>