parca

De parcă n-am fi fost

Mă întorsesem de la luptă. Sabia îmi atârna obosită din podul palmei. Sau palma din sabie. Nu mai știu. Cumva, reușisem să mă târăsc de pe câmpul de luptă. Spuseseră că am învins. De parcă ar mai fi contat.

Mi-a deschis pisica. Gemeam retroactiv. Pe câmpul de luptă nu gemi, nu plângi și nu urli de durere.

Odată ajunsă în casă, m-am prăbușit lângă măsuța de cafea. Aș fi vrut să dorm. Stăteam cu capul într-o parte. Mă sufocam. Simțeam veninul cum mă cotropește. Din luptă nimeni nu iese învingător. Poate doar coșmarurile. Da. Ele, cu siguranță. Așa că, dacă tot nu puteam să dorm ori să mor, m-am împins cu putere în mâini. M-am ridicat. Mi-am îndreptat umerii. Armura a căzut.

Ușoară, aproape invizibilă, m-am dus în bucătărie. Am deschis frigiderul. Voiam să fac ardei umpluți. Credeam, netoată, că aș putea să reiau viața de unde o lăsasem. Am încercat să cânt. Nu îmi aminteam niciun vers. Nicio arie. Nicio linie melodică. Poate dacă mă fac din nou femeie…

parca

Am deschis dulapul și am luat furoul. Mătasea neagră, grea, mi s-a prăbușit pe trup. Inconștientă și defel solidară, o bretea a căzut și mi-a lăsat sânul dezgolit. Atunci te-am văzut. Au început umbrele să mi se prelingă pe piele. Mușcă. Sfâșie. Am rămas ținutită locului. Cu vârfurile înspre interior, părul răvășit și inima care pleznea pe tâmple. Armura…armura…

M-am împiedicat în privirea ta. Mi s-a deschis sternul. Pisica mi s-a strecurat în piept și s-a încolăcit în jurul inimii. Am încercat să îmi acopăr sânul vulnerabil. Ai ajuns înaintea mea. Parcă ai și spus ceva. Aveai flori de gheață pe vorbe. Pe câmpul de luptă nu plângi. NU PLÂNGI! Nu plânge. Nu implori îndurare. Altfel ești o trădătoare. Am tăcut.

Mi-am băgat mâna în stern, am luat cu grijă pisica, să nu o trezesc, prea torcea a copilărie, mi-am smuls inima și am înghițit-o.

-Tipic feminin, ai șuierat.

Și te-ai spălat pe mâini.

Share This:

O părere despre “De parcă n-am fi fost

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>