lola

De ce sunt femeie?

Mi-am jurat de atâtea ori că nu mai deschid FB noaptea, când mă trezesc, pentru că de multe ori am găsit mesaje pe care le-aș fi suportat mult mai bine în timpul zilei.

Dar azi noapte nu am rezistat. M-am trezit pe la unu și am găsit un mesaj care m-a lăsat fără aer. M-a lovit în moalele sufletului: ”Nu, nu te văd ca pe o femeie”.

Ok. După ce am început să respir din nou și mi-a trecut durerea aia din inimă, m-am dus în bucătărie, mi-am decojit doi cartofi, mi-am încălzit niște lapte și m-am așezat la masă. Trebuie să înțeleg mereu, pentru că adevărul mă eliberează. Am înțeles că El nu mă vede ca femeie. Asta nu înseamnă că nu sunt femeie. De ceva timp am înțeles că tot ceea ce alții gândesc despre noi e, de fapt, despre ei. Nu e adevărul nostru.

Bun, dar ce face din mine femeie? Sunt blândă? Și bărbații sunt. Sunt tandră și afectuoasă? Și ei sunt. Gătesc bine? Există bărbați care gătesc de mii de ori mai bine. Port rochii? E o convenție. Port și cravată și papion.

Plâng la filme romantice? Și ei o fac. Pot naște copii? Irelevant, în condițiile în care nu mi-am exprimat maternitatea. Iar ca mine, multe alte femei. Cu toate astea, lumea le spune tot femei. Am intuiție? Și ei au.

lola

Nu, faptul că am țâțe și pizdă nu mă face femeie. Pentru că asta înseamnă că feminitatea mea există doar raportată la masculinitate. Iar eu exist și independent de ceilalți. Și mergând pe firul întrebărilor ăstor, am retrăit multe dintre fostele povești de amor sau interacțiuni cu bărbații din viața mea.  Mi-am amintit, am analizat, am încercat să înțeleg. Și am mai înțeles că doream să știu ce înseamnă femeie pentru el, ca să mă pot purta în consecință. Așadar, să adopt un anumit comportament, doar pentru a-i face pe plac. Ceea ce e total nesănătos, pentru că e foarte posibil ca imaginea lui despre feminitate să contravină cu ceea ce eu sunt. Și așa m-aș scinda din nou, ceea ce ar duce la o altă nevroză. Am avut destule. Nu mai vreau. Nici nevroze, nici aceleași greșeli repetate la nesfârșit.

Pe la 5 dimineața, când simțeam că îmi iau creierii foc și nu găsesc niciun răspuns care să mă mulțumească, mi-am întors privirea în dreapta. Lângă mine stătea Lola. Dormea liniștită. Lola, conform normelor este o pisică. Femelă. Neagră. Cu ochii verzi. Lola habar nu are de toate astea. Pentru că pe Lola nu o interesează. Lola doar trăiește. Și atunci mi-am amintit ce a spus Eckhart Tolle în Puterea prezentului: ”De-a lungul vieții am avut mulți maeștri zen. Și majoritatea au fost pisici”.

Și atunci am înțeles. Cel mai adecvat răspuns la dilema mea e existența însăși. Habar nu am de ce sunt femeie. Și poate nici nu contează. Tot ce contează e că trăiesc.

Share This:

21 păreri despre “De ce sunt femeie?

  1. „Faptul că am țâțe și pizdă nu mă face femeie”.
    Sau „țâțele și pizda nu mă fac femeie”…
    In rest nu scrieti rau, dar eu nu as abuza de cuvinte tari doar ca sa sochez.
    O sa merg sa cumpar cartea dvs sa ma lamuresc pe deplin.

    Sarutmainile.

    Sorin.

      1. cred ca ai fost nedreapta cu omul asta caci el doar ti-a dat un sfat – pacat de tot restul articolului daca e atins de vulgaritate. Nu ca am fi noi niste pudici – dar altfel scrisul nu mai e literatura, se transforma in ceva inferior. Si unde mai pui ca ti-a scris ca o sa mearga sa-ti cumpere si cartea. Oare o s-o mai faca?

          1. Nu cred ca tu scrii pentru a vinde – imi pare rau pentru insinuare.
            Tu scrii pentru ca ai talent si pentru ca ai ce sa comunici si pentru ca vrei sa daruiesti asta omenirii. Dar cum altfel ar fi capatat omul acela cartea ta? El cumparand-o si tu vanzand-o (ma rog, implicit)
            Tu esti inteligenta si ai sa intelegi mai multe…

        1. @Fibo, sunt curioasa daca ai auzit de Henry Miller, Pascal Bruckner, s.a. si cam cum ii consideri tu? Sau, doar pentru ca Ioana este femeie, o consideri astfel.

          1. Da’ tu ai auzit de Depardieu ? Omu’ si-a scos-o si s-a pisat linistit in avion. Este ca daca a facut-o o somitate e un exemplu de urmat ? Sau …

            … intr-un acces de sinceritate iti spun ca ma cac pe tine de proasta. Poti sa-mi mai reprosezi ceva devreme ce se-ntampla si la case mai mari ? Nici macar nu spun un neadevar. Sau tu ai dubii ? Pai tu la un articol in care autoarea isi marturiseste completa debusolare, ca habar nu mai are ce-o mai diferentiaza de barbati, te apuci sa reprosezi ca-i chiar discriminatoriu sa te mai deosebeasca ceva ?! precum vulgaritatea ?! parca i-ai da peste bot ei, nu lui, pe bune ! (n.b. asta trecand peste generalizarea complet idioata, ca daca 2-3 injura toti barbatii adora trivialitatea. Stai tu linistita, ca-n promiscuitate, in decadere, nu va vom intrece niciodata ! Deci cum facem ca sa devina un adevar complet ? Ma lasi sa ma cac pe tine ? Te rooog ioo asaaa frumos !

          2. Hmm, nu stiu daca am inteles intrebarea dar am sa incerc sa-ti raspund –
            Deci da, am auzit si de Miller si de Bruckner dar cum ii consider eu cred ca e irelevant in contextul remarcilor de aici.
            Banuiesc ca i-ai mentionat pe cei doi datorita non-conformismului literar dovedit prin scrierile lor (limbaj explicit, sex, etc) –
            Mai degraba am sa-ti spun ce cred eu despre folosirea cuvintelor „tari” (cum spunea S. mai sus).
            Totul ne este permis, dar nu totul ne este folositor.
            Societatea romaneasca (in general) injura si se comporta vulgar ca si cum asta ar fi normalitatea.
            Total gresit. Frustrarea cotidiana nu este o scuza.
            Iar daca trantesti tot ce-ti vine la gura in ceea ce scrii (numai pentru ca asa esti tu, original si autentic – „sunt o Doamna, ce p*la mea!”)
            pai care mai e diferenta intre un banc si un roman literar? Lungimea? Nu ca n-am gasi bancuri si in romane. Intreaba-l pe M.Preda.
            Dar totusi…
            Mergand pe aceasta linie f. subtire ce demarca autenticitatea relevanta a unei societati si desuetul si prostul gust al vulgarului trebuie sa ai mare grija caci riscul de a cadea e maxim.
            Cred ca esti de acord.
            Si inca ceva – comparatiile nu pot fi extrapolate – ala a spart genul literar existent (la vremea aia in America) iar eu il sparg p-asta d-aici (‘tu-l in aripa de gen – ce eu sunt mai prost?) nu cred ca merge.
            Ma opresc aici ca doar e un biet raspuns la o intrebare vis-a-vis de un comentariu la un alt comentariu al unui articol –
            Ce vroiam oare sa mai spun?
            Da – ma intrebi: „Sau, doar pentru ca Ioana este femeie, o consideri astfel.” pai nu stiu la ce „astfel” te referi. Adica talentata, plina de idei, doritoare sa ofere oamenilor ceea ce scrie?
            Pai putea sa fie si barbat ca doar acele calitati n-au sex (feminin or masculin). Deci nu.
            Ori te refereai la faptul ca am fost de acord cu sfatul omului de mai sus si ca vezi Doamne m-am rusinat sa citesc unele cuvinte scrise in articol.
            Iarasi nu, caci sexul scriitorului n-are nici o contribuitie. Doar n-a scris cu „feminitatea”.
            Sper ca nu te-am suparat nici pe tine, nici pe Ioana D.
            M-am bagat ca musca-n ***, asa-mi trebuie.

          3. @Amibo, chiar ca esti mancatoare de creier, acum nu prea se stie, al cui oare? al cui oare sa fie el…ghici cine sa fie el?!! eu doar privesc la tine, si cuget…ce ai inteles tu, din ceea ce am scris eu! Ma lasi sa ma pis, pe creierul tau, te rooog, te implooor…dar, vezi, sa nu-l mai aduci pe Depardieu in discutie, nu de alta, dar, imi vine sa ma cac. Pana atunci, stop joc, in ceea ce priveste promiscuitatea si trivialitatea, daca faci un concurs -pe pielea ta -, din asta, hmmm…nu stiu ce sa-ti urez. Spor sau, ia o pauza!!! Proiectie sau reflexia oglinzii?!!

          4. @Fibo, comparatiile nu pot fi extrapolate? De ce consideri asta? In cazul de fata privesti lucrurile in felul asta sau, doar asa… in mod general? :)

          1. De ce computerele sunt mai bune decât femeile…

            Computerele sunt mai frumoase decât femeile
            Computerele sunt mai inteligente decât femeile
            Computerele nu sunt geloase
            Computerele nu au soti ascultatori si supusi
            Computerele sunt rationale
            Computerele sunt prietenoase
            Computerele sunt întotdeauna prietenoase
            Computerele nu cicalesc tot timpul
            Computerele asteapta linistite „Input”-ul
            Computerele au un întrerupator de curent si o tasta „Reset”
            Computerele nu au nimic împotriva sa fie legate între ele
            Computerele nu vor sa se casatoreasca
            Computerele nu fac copii
            Computerele învechite le poti arunca sau face cadou
            Computerele se pot vinde sau închiria
            Computerele nu au zi de nastere
            Computerele nu te deranjeaza când esti la televizor sau când citesti
            Computerele nu au migrene
            Computerele nu intra în panica daca nu sunt folosite un timp mai lung de o saptamâna
            Computerele te lasa sa bei cât vrei de mult
            Computerele nu au nevoie permanent de o cutie noua
            Computerele nu asculta telefoanele tale
            Computerele nu îti controleaza corespondenta
            Computerele nu îti cauta prin lucrurile personale
            Computerele nu vor sa stie de ce îti trebuie prezervative
            Computerele nu vor sa stie de unde au aparut fire de par blonde pe hainele tale
            Computerele nu vor sa stie cine a lasat urme de ruj pe ceasca din chiuveta
            Computerele nu întreaba unde ai stat atâta
            Computerele nu întreaba de ce nu ai raspuns la telefon
            Computerele nu pot mirosi un parfum strain
            Computerele pot sa joace bine si foarte bine sah
            Computerele pot accepta faptul ca stai fara sa faci nimic
            Computerele nu îti împaturesc ziarul fara cap si coada
            Computerele nu îti mânjesc noua camasa alba cu ruj, pudra sau tus de gene
            Computerele nu sunt daunatoare mediului
            Computerele nu pateaza lucrurile cu oja
            Computerele nu spun chestii nemotivate si lipsite de sens
            Computerele nu contrazic
            Computerele fac ceea ce le spui
            Computerele nu pleaca la întâlniri cu alte computere
            Computerele stiu ca nu pot juca fotbal si de aceea nici nu vor sa vina cu tine la stadion
            Computerele îsi dau seama ca nu pot conduce automobile
            Computerele învata usor
            Computerele nu vorbesc tot timpul de emancipare si egalitate vrând sa spuna prin asta ca mai doresc o ciocolata din camara
            Computerele nu îti strica colectia de placi
            Computerele nu sparg vesela de portelan
            Computerele nu arunca la gunoi lucruri importante
            Computerele nu sustin ca tigarile si fumul lor miroase
            Computerele nu sunt deranjate de ferestre murdare
            Computerele nu sunt deranjate de perdelele îngalbenite
            Computerele nu sunt deranjate de scrumiere pline
            Computerele nu vor fi deranjate de pantofii tai uzati
            Computerele nu vor fi deranjate de blugii tai uzati si taiati la genunchi
            Computerele nu vor sa primeasca folori
            Computerele nu îsi doresc haine de blana
            Computerele nu îsi doresc genti de piele de crocodil
            Computerele nu sunt ofensate daca le pipai
            Computerele stiu exact ce pot si ce nu pot iar lucruri ce nu le pot face nu încearca sa le faca
            Computerele realizeaza ca operatorul e mai destept decât ele
            Computerele stiu ca numai operatorul si tasta „Reset” sta între ele si Dumnezeu
            Computerele nu sunt din cauza afirmatiei urmatoare nici ofensate si nici nu se închid în sine:
            Computerele au numai (si numai) o greseala: NU LE POTI …

          2. Rugaciunea unui barbat inainte de culcare :
            Doamne, te rog, daruieste-mi o blonda, surdo-muta si nimfomana, cu niste tate enorme si sa fie fiica unui distribuitor national de bere!
            A M I N

          3. BALADA AGATATULUI PE NET………….
            Va spun un lucru strict secret,
            M-am abonat la internet,
            In prima zi de stat pe chat
            9 gagici am agatat
            Si le-am chemat la 7 fix
            La barul din cartierul X,
            Cand le-am zarit pe toate 9,
            Doamne, parc-am intrat la ZOO
            Prima-i bruneta cu par drept
            Pe maini, pe fata si pe piept
            Si m-a privit zimbind usor
            Trantita intr-un carucior
            A doua insa m-a uimit
            Cu nasul ei cel ascutit
            Putea sa taie castraveti
            Dintr-un judet in alt judet
            A treia mi-a rinjit cuminte
            Cu gura fara nici un dinte,
            C-un jet de stropi s-a prezentat:
            „Salut, sunt Silvia Scarlat”
            A patra tipa cred c-avea
            Vreo 4 tone si ceva,
            Din fusta-i stramta de nailon
            Faceai trei huse la camion
            Pe-a cincea n-o vedeam de loc,
            Doua grisine-n virf c-un smoc
            Spre mine cand s-a indreptat
            De la efort a lesinat
            A sasea-i buna, ma incita,
            Insa de-a saptea e lipita,
            Vai ce mirifice fapturi,
            Trei maini, un ochi si doua guri
            A opta arata beton
            Proptita-n carja si-n baston,
            La 83 de ani si-un pic
            Mi-a zis c-ar vrea sa-i fiu gagic
            A noua tipa, dragii mei,
            Te dizolvai in ochii ei,
            „Eu sunt Marina ” mi-a soptit,
            O noapte-ntreaga ne-am iubit
            Acuma daca vreti sa stiti
            De ce am ochii obositi
            Si merg mai cracanat putin,
            Marina mea era… Marin

      1. Domnule, cred că mă descurc destul de bine cu limba. Română. Dar ce viață tristă trebuie că aveți, din moment ce sunteți atât de tipicar

        1. Extrem de trista.
          Extrem de tipicar, indeed…
          Sau poate e doar invidia pe cei care au scris deja (cel putin) o carte ?

          Scrieti bine, repet.
          Sarutmainile.

  2. ”Nu, nu te văd ca pe o femeie”.
    de ce nu i-ai replicat: „Defineste „.
    Am citit (din intamplare) articolul tau si am realizat ca nici tu n-ai definit notiunea ca atare caci daca ai fi definit-o te puteai culca imediat si nici vorba sa mai fi scris ceva.
    Oricum, interesant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>