This handout photo made by Italian Justice Minister shows Pope Francis washes and kisses the feet of a young offender during the mass of the Lord's Supper during on Holy Thursday at the prison for minors "Casal del Marmo" in Rome, Italy, on 28 March 2013.
ANSA/ITALIAN JUSTICE MINISTER/AGOSTINO SCUDIERI
+++EDITORIAL USE ONLY - NO SALES+++

De ce mă îndepărtez tot mai mult de religia ortodoxă

Mi-a ajuns! Încetaţi! Încetaţi să ne mai propovăduiţi suferinţa. Refuz să cred că Dumnezeu ne vrea suferinzi, trişti, cu sufletele hăituite şi pline de durere. Cred, cu toată fiinţa, că m-am născut pentru a fi fericită şi în acest fel să fericesc şi pe alţii.

Din acest motiv mă îndepărtez din ce în ce mai mult de religia ortodoxă. De slujbele greoaie şi greu de suportat. De preoţii care îmi cer bani atunci când mă duc să iau Paşte. Nu îmi reneg religia. Departe de mine. Dar refuz să mă supun unor reguli care contravin preceptelor morale. Doar lor mă supun. Dumnezeu e iubire, lumină, căldură, râset şi privire limpede de copil, e milă şi compasiune. E nevoia de a-i ajuta pe cei năpăstuiţi. E nevoia mea de a-mi lăsa spiritul să se exprime. Nu am nevoie să îmi demonstrez credinţa făcând mătănii, pupând icoane şi participând duminică de duminică la slujbe, chiar dacă nu simt nevoia să o fac. Doar pentru a perpetua o regulă socială. O fac de sufletul îmi cere asta.

A venit momentul ca Biserica Ortodoxă să iasă din biserică. Să se apropie de oameni. Să nu mai fie o instituţie intangibilă pe care oamenii să o privească temători şi disperaţi. Să le explice oamenilor că la biserică nu vii doar pentru a implora mila Domnului şi a te ruga să îţi ia poverile. Vii şi ca să mulţumeşti. Că ai viaţă, soare, primăveri, un acoperiş deasupra capului şi pâine pe masă. Că ai suflet.

Dar toate astea le poţi face şi acasă ori în pădure. Nu înţelegeţi greşit. Nu reneg biserica. Dar de mă duc la biserică, prefer să o fac atunci când nu e nimeni. Atunci când e aproape goală, e linişte şi pot conversa în voie cu Dumnezeu. Din ce în ce mai des mă duc în bisericile catolice.

This handout photo made by Italian Justice Minister shows Pope Francis washes and kisses the feet of a young offender during the mass of the Lord's Supper during on Holy Thursday at the prison for minors "Casal del Marmo" in Rome, Italy, on 28 March 2013. ANSA/ITALIAN JUSTICE MINISTER/AGOSTINO SCUDIERI +++EDITORIAL USE ONLY - NO SALES+++

Da, puneţi-mă pe rug, de vreţi. Dar prefer o slujbă catolică uneia ortodoxe. Şi îmi e mai mare dragul să îl ascult pe Papa Francisc vorbind. Mi-a cântat sufletul de bucurie când i-am auzit îndemnul de a nu mai mânca miel de Paşte pentru că e un obicei păgân, din Vechiul Testament. Tot el mi-a reamintit cât de frumoasă e credinţa, atunci când a spălat şi sărutat picioarele deţinuţilor care participă la slujbele din penitenciar.

Aş zbura să îl ascult propovăduind pe Monsenior Antonio Stagliano, din Calabria, care umple biserica de tineri pentru că îi place să cânte hituri în timpul slujbelor. E faimos în rândul preoţilor pentru slujbele atipice. Pentru felul spontan în care predică şi pentru cântecele la modă pe care le fredonează în timpul slujbelor: “Muzica e un mod de a comunica. De ce să nu îl folosim dacă astfel putem intra în inima oamenilor ca să propovăduim mesajul creştin? V-am cântat melodia Vuoto a perdere a lui Noemi, care ne aminteşte de riscul la care ne supunem fără a ne da seama. Mentre il mondo cade a pezzi al lui Mengoni l-am folosit în predică pentru ca tinerii să înţeleagă mai bine mesajul. Tinerii îndrăgesc acest mod de a comunica şi eu voi continua să predic în acest fel până când îmi vor spune să mă opresc”.

Mult timp m-am întrebat de ce l-am iubit atât de mult pe Papa Ioan Paul al II-lea. Am înţeles într-un final. Pentru că a deschis porţile bisericii şi ne-a lăsat să intrăm în ea. Ne-a lăsat să pătrundem în Dumnezeu şi să înţelegem că el e între noi. Nu e o autoritate de neatins, care ne pedepseşte atunci când încălcăm reguli. Ne-a arătat că preotul, orice rang ar avea, este, în primul rând om. Deci supus greşelii. E unul dintre noi. Iar dacă el poate ajuta oamenii sau poate greşi, noi avem aceeaşi libertate de a o face. Că nu vom arde veşnic în Iad dacă păcătuim. Că putem fi iertaţi dacă ne pare rău. Iar noi suntem primii care trebuie să ne iertăm.

Aşa că îmi arog dreptul de a crede că Raiul şi Iadul sunt în noi şi le trăim aici, pe Pământ. Că viaţa după moarte există, pentru că nimic pe lumea asta  nu se termină. Că nu e nevoie de biserici multe şi aurite în care să mă rog la Dumnezeu, pentru că el e în inima mea. Că pot să donez bani bisericilor în măsura în care o simt şi nu ruşinată fiind că aş putea fi stigmatizată sau judecată de comunitatea religioasă din care fac parte.

Ba chiar îmi arog dreptul de a crede că Dumnezeu nu există, dacă aşa simt. Dar în acelaşi timp mă supun regulii iubirii, a facerii de bine, a compasiunii şi a fericirii. A mea şi a celorlaţi.

Aşa să mă ajute Dumnezeu!

Share This:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>