cusca

Cușca

Dormi. Ca un copil. Iar eu sunt la a doua cafea și am fumat deja jumătate de pachet de țigări. Și știu. Știu totul. De aceea plâng și simt că îmi iau foc creierii. Tăceți! Tăceți! Tăceți, în pula mea odată!!! Opriți-vă. Nu mai vreau să știu. Nu vreau. Nu mai pot! Mi-e teamă. M-am blocat. De ce îmi e teamă? De ce? Sunt fragilă. Să nu te trezești. Nu acum, când sunt cea mai fragilă. De flori nu îmi e teamă. Ele-s ale mele. De mine, singură, nu îmi e teamă niciodată.

Oamenii plâng când îi doare. Am înțeles că suntem bine împreună. Amândoi. Și tu ai simțit-o. Dar o să uiți. Nu. Nu o să uiți. O să vrei să mergi mai departe pentru că s-ar putea, s-ar putea, dacă te așteaptă ceva mai mult, iar tu te oprești? Și nu-i greșit. E doar un alt moment. Și aș putea să te judec. Să mă apăr și să te blamez. Am fost tentată pentru un moment. M-am uitat în oglindă și mi-am văzut singurătatea. Și am vrut să urlu la tine. N-am făcut-o. Pentru că te iubesc. Și înțeleg tot. Ar fi însemnat să mă mint. Nu putem. Nu ne putem minți. Noi nu. Și n-am de ce să te salvez. Tu ești bine. În tot răul tău e bine. Te-aș ciunti. Dacă te-aș judeca, te-aș ciunti. Ce iubire mai e aia?

Iar eu voi fi bătrână și voi trece prin locul ăsta care nu va mai exista, și îmi voi aminti și atunci va exista din nou, pentru că doar ce e în noi există cu adevărat și în afară. Și voi zâmbi. Pentru că voi avea din nou 33 de ani, noi suntem oamenii fără vârstă, ți-am spus-o, și tu nu vei avea niciun an, exact ca acum. Vom sta din nou peste o bere și un pahar cu vin și vom povesti despre moarte, și rosturi, și întrebări, și sensuri. Nicicând nu am fost mai în siguranță, cu toată fragilitatea noastră, decât atunci când ne întrebam și încercam răspunsuri, în doi.

cusca

Și de abia atunci, peste ani, nu va mai conta că m-ai ascuns și tocmai de aceea, renegat. Nu pentru că voiai. Dar pentru că doar ce există în noi există cu adevărat. Și de ce nu poate acum, exact acum, să nu mai conteze toate astea? Doar să zâmbesc ca atunci și să oftez, pe atunci nedramatic, pentru că nu voi mai vrea să impresionez pe nimeni, mai ales pe mine. Să oftez din tot sufletul pentru că orice om își dorește bucuriile trecute, pentru că nimeni nu vrea să fie singur, iubire împărtășită, mai știi? De aia voi ofta. Și voi trece mai ușor peste. Pentru că de atunci Ea va fi tot mai aproape. Și când știi, ai certitudinea că vine, acum suntem aroganți vorbind despre ea, ne permitem luxul de a o invoca mereu, pentru că încă avem impresia că timpul e de partea noastră și credem că ne vom mai putea întreba mult, mult de acum încolo, doar aluneci prin fărâma de viață ce ți-a mai rămas.

Și poate doar atunci înțelegem că sensul nu poate fi aflat. Tot ce contează e credința în sens. Pentru că de abia atunci vom ști că nu mai avem timp. Îmi va fi rămas atât de puțin încât nu va mai conta că nu am Facebook unde să mă refugiez și să mă prefac că nu contează faptul că m-ai renegat și ascuns. Și poate tot ce contează e că va veni un moment în care nu va mai conta. Poate. Poate. Poate.

Ciorbă de perișoare sau de pui? Vezi? Nicio certitudine.

 

Save

Save

Save

Share This:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>