cai

Cimitirul de cai. Pomana

Mai știi caii ăia de mi-au murit pe buze? Ai spus că s-a întâmplat pentru că nu le-am dat tratamentul. Eu cred că au fost reacții adverse. Nemenționate pe prospect. Cu cine să mă judec, în afară de mine însămi? Știam că există riscuri. Mi le-am asumat. Așa că voi tăcea.

Le-am simțit oasele scârțâind printre dinți. Au putrezit, iar acum respirația îmi miroase a zambile. Mi-e rău. Puternic. Miros puternic, dulceag, apăsător, de cadavru îmbălsămat cu esență de zambile ofilite. Iar mie nu îmi plac. Așa că am fost nevoită să îmi cumpăr un buchet de frezii, patru, așa cum se duce la mort. Nu am înțeles niciodată de ce, pentru că nimic nu-i mai frumos decât paritatea lui doi, iar înmulțirea oricărui număr cu doi nu poate fi decât, logic, o multiplicare a frumuseții.

cai

Am inhalat freziile cu frunze, lunjer, boboci, petale cu tot. Le-am devorat cu ochii și nasul. Și mi-a părut rău.

De zambila mov, singură, în bucătărie. Pe mașina de spălat. Veche și aproape stricată. Nu se mai putea repara. Nici măcar mașina. Ne-ar fi costat prea mult și deja totul era impregnat cu miros de zambilă singură.

Mi-e așa de rău, îmi vine să vomit, poate ar fi trebuit să rămân și să o înconjor cu frezii dulci. Poate atunci nu m-ar mai fi înecat parfumul ei. Sau doar m-aș fi mințit că nu îl mai simt.

Poate.

Share This:

2 păreri despre “Cimitirul de cai. Pomana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>