6ec94fb729bc71bcec7be8b0d91a52ea

Cel mai periculos bărbat

E înalt. Șarmant. Inteligent. Altruist. Iubitor de oameni și animale. Echilibrat și cu un suflet sănătos. Iubitor. Atent. Cu pieptul lat, de să se sprijine pe el toate femeile care sunt în mine. Are măsura atingerii. Puternică și dulce. Cu vârful degetelor, îmi mângâie fiecare celulă. Îmi desenează hărți ale iubirilor consumate în mahalale întunecate. Și mă plimbă pe câmpuri scăldate în lumina soarelui de iunie. Mă sărută pe frunte și îmi scrie poezii pe tâmple.

E bărbatul perfect. Ideal. Cel mai periculos. E bărbatul imaginar. Cel căruia îi spun ”noapte bună” și ”bună dimineața”, în gând, în fiecare zi. De atât de multe zile, încât încep să mă tem de el. Că prea e tăcut. Prea îi seamănă vocea cu a mea. E o relație atât de confortabilă și comodă, încât aș putea să o trag după mine până la sfârșitul zilelor. Dar, nu. Eu nu mă scald în ape călduțe. Ori iubesc, ori las. Nu cred în nuanțe de gri, orice mi-ar spune lumea. Vreau culori în viața mea. Voi prefera oricând un roșu, portocaliu, verde sau galben atât de puternic de să îmi sfâșie retina, unui gri de mă bagă în mormânt cu zile.

Pe măsură ce trec anii e din ce în ce mai greu să îmi găsesc un partener. Cristalizarea criteriilor de selecție e direct proporțională cu teama: ”Da, o fi afectuos, dar ce mă fac atunci când o vrea să ne iubim, iar eu îmi voi dori cu patimă cartea de pe noptieră?”. ”Mi-o iubi el animalele, dar dacă îmi va răpi voluptatea tăcerilor de una singură, când mi se face dor de mine?”. Forța din mine învinge însă. Întotdeauna. Iar cuvintele mamei îmi stau scrise pe suflet și strălucesc în cea mai adâncă noapte a ființei: ”Să nu refuzi iubirea de teama suferinței”.

Am 32 de ani. Relații multe. Îndeajuns de multe încât să știu foarte clar cum aș vrea să fie bărbatul de lângă mine. Dar mult mai nopți de ”pernă fără pereche” pentru a ști că trebuie să fiu deschisă. Să nu am prejudecăți. Să îmi dau timp pentru a-i cunoaște sufletul și a ști dacă îl vreau mereu lângă mine. Să îl întâlnesc și să îl las să fie. Să îl simt. Pe el, cel care e. Nu cel care aș vrea să fie.

6ec94fb729bc71bcec7be8b0d91a52ea

În mai toate relațiile mele am fost singură în doi. Acceptam. Nu alegeam. Deh, stereotipurile sociale: ”Fă copil!”, ”Mărită-te!”. Până când mi-am spus: ”Dar ia stai, domne, un pic. Eu vreau toate acestea?”. Și m-am întrebat și frământat. Și durut, și luptat cu demoni. Și înfrânt temeri și seri de boală în care aveam nevoie de un ceai și nu avea cine să mi-l aducă. Și dor de dragoste, urlat între patru pereți. Goi. Și raspunsul ecoului, hohotind ironic, lovindu-mi timpanele cu sute de mii de decibeli, resimțiti odată la ieșire și odată la intrare. Până când mi-am răspuns: ”Nu. Nu vreau să am o căsnicie. Nu vreau să am un bărbat. Nu vreau să am un copil. Vreau să trăiesc toate astea, de așa oi vrea tu. Și, te rog, viață, să mi le dai”.

Nu vreau să am nimic. Vreau să trăiesc. Să fiu. Soție. Mamă. Iubită. Nu vreau scenarii. Vreau viață. În doi. Construită și nu proiectată. Vreau un bărbat cu suflet și minte sănătoasă. Și nu îl vreau perfect. Dar e absolut necesar să credem în aceleași valori. Altfel, nu am avea o fundație pe care să construim.

Bărbatul ideal nu există. Tocmai de aceea e fără cusur. Am învățat asta. Prețul îl știți, mulți dintre voi. Sunt acele momente când te întinzi, vlăguit, la pământ și închizi ochii sperând să nu îi mai deschizi vreodată. Acele momente în care te zvârcolești de durere și te lovești de toți pereții, doar doar urletul gurii tale îl va acoperi pe cel al sufletului.

L-am plătit cu vârf și îndesat. Și am decis: nu e de mine. Nu vreau așa ceva. Iar pentru asta trebuie să cred. În bărbatul meu. Care mă cheamă de nu știu unde. Să cred că e pe drumul nostru și ne vom întâlni în curând, pe pajiștea aceasta, unde florile țipă zămislind puieți de roșu, alb, violet și verde. Eu am ajuns. Și îl aștept. Îl voi întâmpina zâmbind și îl voi dojeni cu dor și drag, așa cum spune cântecul: ”De 30 de ani te aștept”. Bine, 30 și un pic.

Share This:

2 păreri despre “Cel mai periculos bărbat

  1. Ioana,
    Acest barbat despre care tu vorbesti….L-am intalnit !!! Si nu stiu cum se face dar e al dracului de periculos….Cel mai probabil ca -i voi spune -n gand mii de cuvinte nu doar salutul de seara sau dimineata! Si cel mai probabil ca o voi face pentru tot restul vietii mele!Trist insa…ca voi ramane sfasiata sufleteste si voi bantui pe strazi ca un caine otravit si nimeni nu va sti ce am!
    Minunata imagine,nu?
    Oricum,felicitari pentru tot ceea ce scrii.E absolut uimitor.
    Cu respect….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>