elena

Ce-mi place cu E.

Nu îmi plac femeile care se mâțâie. Care vorbesc cu diminutive. Care se miorlăie și prostesc. Care vorbesc așa cum nici copiii mici nu ar trebui să o facă. Mă enervează la culme. Îmi plac femeile cu voci puternice, hotărâte, care nu ezită în nicio consoană ori vocală. Care știu să pună punct atunci când vorbesc.

Nici nu intrase în încăpere, când am știut că îmi va fi dragă. Avea o voce androgină. Ca o cafea în care stă lingurița. Iar când a intrat, m-am îndrăgostit. Înaltă, cu un mers de amazoană și cu ochi care privesc în pământ atunci când se rușinează. Iar asta se întâmplă când îi faci câte un compliment. Își apleacă privirea și râde, rușinată.

Îmi spune că e grasă. Aș vrea să se vadă prin ochii mei. Ce sâni, ce șolduri, ce cur bombat, cărnos. Femeie cu forme. Exact cât să îți imaginezi o pară pârguită. Moale, din care, atunci când muști, ți se scurge o zeamă dulce, pe bărbie. Și te ștergi cu dosul mâinii și mai muști cu poftă. O dată, și încă o dată. Și după ce ai terminat-o pe prima, ai mai vrea una.

Și căldură. Și bun simț. Și decență. Și inocență. Și peste toate astea, acolo, de abia văzută, o durere. O suferință ce nu îi dă pace. Nu ai spune, la prima vedere. Dar amazoana asta e atât de firavă, de ai impresia că ar fi îndeajuns un cuvânt mai greu că să se scurgă la pământ. I se văd toate. În ochi. Și pe pomeți. Și pe buze. Și pe pleoape. Orice ar face, nu se poate ascunde. E atât de delicată, în ciuda aparențelor, încât uneori îmi e teamă să vorbesc în preajma ei, nu care cumva să spun ceva nepotrivit, care ar putea să o rănească. Și e bună. E genul acela de om căruia ai vrea să îi spui cel mai grav păcat, pentru că știi sigur că ea te va ierta. Orice ai fi făcut.

elena

Iar când se așează, o face încet, cu atenție, nu care cumva să te lezeze în vreun fel. Parcă ar vrea să nu ocupe prea mult spațiu. Să o vezi și nu prea.

Când râde, din plămâni și stomac râde. Din adâncuri. De fiecare dată când o face, închid ochii și o ascult. Și zâmbesc. E imposibil să nu te bucure râsul ei. Azi, pentru prima oară, am vorbit. Din ălea, de suflet. O îndrăgesc și mai mult. Iar uneori am senzația că, dacă nu ar fi absolut necesar, nici nu ar respira: ”Îmi doresc doar sănătate pentru cei dragi și pentru mine. În rest, nu mă interesează nimic. Case, mașini, bani… pfff. Poți să trăiești și fără. Sau cu puțin. Omul nu știe că are nevoie de atât de puțin. Și cu cât ai mai puțin, cu atât parcă e mai simplu.”

V-am mai spus io că în fiecare seară și dimineață când mă gândesc că ajung la birou, sunt fericită. Pentru că am cele mai frumoase, deștepte, fâșnețe, pline de viață colege. Ah, și majoritatea oltence.

Aici, la noi, totul se face profi: și râsul, și chefurile, și povestitul, și machiatul și munca. De când au venit E, Miha , Adelina și Simona, toate dive și oltence istețe, am niște motive în plus să mă bucur. O să vă povestesc eu și despre mezine, într-o zi. Că prea merită.

Ah, și nu. Nu se mai fac angajări momentan în echipa noastră.

Share This:

5 păreri despre “Ce-mi place cu E.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>