12540890_1025861237452855_6795519792274454858_n

Ce bine că am fost săracă!

Mă bucur că știu ce-i sărăcia. Am aflat-o de mică. Nu-i o doină, ci o realitate. Și nu am fost săracă, ci săracă săracă. Și ia uite că am ajuns până la vârsta asta vie și nevătămată. Bine, mint. Pe alocuri cârpită, dar încă am puterea să râd, să iubesc, să spun o vorbă bună cui are nevoie și să mă cert atunci când consider că-i cazul.

De ce mă bucur? Foarte simplu. Pentru că încă sunt săracă. Nu ca atunci, săracă săracă, doar o dată. Dar atunci am învățat că îmi pot spăla părul cu săpun, pe atunci de rufe, acum lichid, și îl pot clăti cu oțet. Ce moliciune, ce strălucire! Nu am nevoie de pheon, dacă cel vechi s-a ars și nu am bani de altul. Aprind aragazul, mă aplec deasupra focului și îl usuc. Când pe stânga, când pe dreapta, când pe față, când pe dos.

Urmând aceeași metodă, când îmi e poftă de ceva dulce înmoi pâine în apă și apoi o tăvălesc prin zahăr. Ah, ce delicioasă e copilăria! Când e vorba de cartofi, varză și ciuperci culese de mine, sunt cea mai îndemânatică și abilă gospodină.

Dintr-o eșarfă pot face banderolă, brățară, colier și…eșarfă. Accesorii, nu glumă.

Pita cu untură e foarte hrănitoare, iar dacă e de câteva zile, pita, nu untura, o uzi și apoi o bagi la cuptor și uite așa te-ai pricopsit cu o pâine caldă de țis e topește în gură. Si pentru că nu or fi bani de pâine, dar de conexiune te scormonești și în cur și tot găsești, la fel de tare râd, cu gura plină, când mă uit la Seinfeld.

Și dacă ați ști ce aranjamente florale se pot face din iarbă, crenguțe de brad și gard viu, când e înflorit.

Nicio vopsea din lume nu va acoperi firele albe și nu va da părului reflexiile castaniu-roșcate ca frunzele de nuc, fierte. Și unde mai pui că-i 100% natural.

Mi s-a întâmplat, mare fiind, să rămân fără bani de pastă de dinți. Așa, și? Bicarbonatul îi curăță excelent. Iar dacă ești liniștit, se doame regește pe podea, într-un sac de dormit ori pe o saltea, cu cărțile șterse de praf și aranjate frumos pe jos.

Nu fac elogiul sărăciei. Îmi place confortul. Cum nu? Ador să merg la coafor, în vancațe, să îmi cumpăr haine frumoase și pantofi asortați, dar dacă nu se poate, nu e o dramă. Mă adaptez. Nu îmi e teamă de sărăcie. Atâta timp cât sunt sănătoasă și pot munci, nimic nu mă poate opri să îmi câștig traiul. Să muncești nu-i o rușine. Îmi amintesc de momentele în care nu aveam prosoape și mă ștergeam cu fețe de pernă. Unde-i problema? Eram curată. Nu am murit de foame niciodată și mereu mi-am găsit motive să râd când nu mai puteam îndura suferința. Când înflorea magnolia, auzind un banc bun, pentru că găseam bani pe stradă, ca atunci, în Italia, când se apropia Paștele și nu aveam un cent în buzunar pentru cadouri. Am găsit 50 de euro. Ce bucurie pe fața și în ochii lor când au desfăcut cadourile!

12540890_1025861237452855_6795519792274454858_n

Mereu m-am descurcat. Am dat meditații, am lucrat într-un hotel unde făceam de toate, de la curățenie până la promovare. Și eram recunoscătoare pentru că aveam o oră pauză. Pe la opt seara închideam taraba și mergeam pe terasa barului preferat, ca să văd soarele apunând peste leandrii și templele din Paestum. Am fost și chelneriță. Vreo trei zile. Până am băgat-o în pizda mamei ei pe patroană, mi-am luat poșeta și am plecat. Peste câteva zile mă angajam la TVR Timișoara. O lună am trăit din bani împrumutați.

Au fost și momente în care mi-am amanetat bijuterii. Și acum îmi mai cumpăr haine de la second hand ori outleturi, dacă îmi plac. În magazine vânez ofertele la alimente și, mai nou, la materialele de construcții. Nu am nevoie de un palat. Dar musai să fie curat. De să lingi pe jos.

Nu îmi e teamă și nici rușine să spun că nu am bani. În România zilelor noastre ar trebui să se rușineze cei care au prea mulți. Or veni și zile mai bune. Nu le aștept cu înfrigurare. Banii nu sunt un scop, ci un mijloc. Nu-s o valoare. Și știu că, oricât ar fi de greu, mă voi descurca. Așa că, în loc să îmi fac griji, trăiesc. Tot ce îmi e dat.

Adevărat e că nu am copii de crescut. Dar fiecare cu norocul lui. Nu huzuresc și nu blestem viața că-i grea. E așa cum e. Pe alocuri blândă, de cele mai multe ori o sulă-n coaste. Dar ce aș avea de câștigat dacă aș sta mereu să îmi plâng în pumni? Și nici n-am timp de așa ceva. Sunt ocupată cu trăitul. Nu care cumva să pierd vreo picătură de secundă.

Mai visez și eu uneori să câștig bani la loto ori să mă anunțe cineva că sunt moștenitoarea unei averi maaaari, maaaari. Dar apoi mă gândesc: ce aș face cu atâția bani? Habar nu am. I-aș trimite pe ai mei într-o vacanță, aș termina de renovat casa, aș pleca într-o vacanță la mare și apoi… apoi nu știu. S-au cam terminat dorințele. Iar toate astea sunt lucruri pe care le voi putea face și fără un cont baban. Cu muncă. Cinstită. Că așa am învățat din mamă și tată-n fiică.

Bine, nu m-aș supăra defel dacă în aprilie, când va ieși cartea, veți năvăli în librării și o să epuizați stocurile. Promit să dau o bere. La halbă, bineînțeles, că-i mai ieftină! Glumesc. Abia aștept să ne vedem la lansare și să bem pe săturate. Fiecare după pofta inimii.

 

Share This:

16 păreri despre “Ce bine că am fost săracă!

  1. Ma regasesc in rândurile scrise si trăite de tine..asa gândesc si tot asa am trait si eu…cu diferenta ca de 14 ani am adoptat doi copii pe care de ceva ani, îi cresc singura…dar, da …sunt de acord, ma bucur de ce am si ce pot face ca sa ne fie bine…sa fim linistiti dar mai ales multumitori cu ce avem!
    Abia astept lansarea cartii! Esti grozava, mi.ar place sa ne si cunoastem…mult succes in continuare , suflet frumos!

  2. Va iubesc pentru textul asta.Din cand in cand mi-au dat lacrimile.Citeam gandurile mele scrise de altcineva.Si eu simt ca a fost bine ca am fost saraca si ca realmente nu imi pasa de bani ,nu depind de ei.Multumesc.

  3. Nimic din ce e omenesc nu mi-e si nu ti-e strain…nu toti s-au nascut bogati si nu e o rusine sa recunosti ca esti sarac material ,bogatia spirituala e mai importanta decat cea materiala si chiar te face fericit…chiar Isus a spus ca sunt fericiti cei constienti de necesitatile lor spirituale…
    Felicitari pentru modul in care scrii, succes la tiparirea cartii ! Si eu am publicat o carte de haiku in 1999 si am obtinut chiar trei premii in Japonia pentru haiku (in 1998 premiul al treilea la concursul KUSAMAKURA din Kumamoto ,in 1999 premiul pentru curaj la concursul ITOEN -Tokyo si diploma de onoare in 2000 tot la Itoen (am primit si ceai verde de pe plantatia de la Itoen ) iar in doua dintre haibunurile scrise (proza combinata cu haiku ) am recunoscut ca mereu ma surprindea iarna cu cismele si botinele nereparate si ca la 40 de ani, cand am ramas insarcinata cu al cincilea copil, mi-era teama ca, daca nu voi avea lapte sa-l alaptez, nu-mi va ajunge salariul decat pentru lapte praf…dar m-am descurcat, cu ajutorul lui Dumnezeu…si acum doi copii sunt casatoriti, unul e plecat in Anglia cu sotia lui, datorita lui am stat si eu 10 zile la Londra…(desi vizitasem pana atunci 11 tari in Anglia nu ajunsesem…) si fiecare are rostul lui, am mai ramas cu mezinul, care e in clasa a noua…
    Atasez niste haibunuri, in speranta ca-ti va face placere sa le citesti…
    Succes pe mai departe la scris si , de ce nu ? la intemeierea unei familii , sa ai parte si de satisfactia pe care ti-o aduce cresterea unui copil …
    Lucia

    O altfel de iarnă

    Pentru prima oară ,după mulți ani ,mă bucur că e iarnă…Anii trecuți nu mă puteam bucura de dansul primilor fulgi de nea pentru că ningea înainte de a-mi putea repara botinele ,căci din cele patru sau cinci perechi pe care le aveam niciuna un era în stare bună, având nevoie de reparații fie la tocuri, fie la tălpi ,fie la fermoare…

    prima ninsoare –
    iar mă găseşte iarna
    cu ghete rupte…

    Dar acum., datorită încântării fiului meu celui mai mic în fața bulgărilor de zăpadă şi a săniuței , mă simt din nou ca un copil ,tulburată numai de tristețea lui la constatarea că omul de zăpadă un vorbeşte :

    prima tristețe –
    omul de zăpadă
    niciodată nu vorbeşte…

    Nu mă mai recunosc dar ştiu cui trebuie să-i mulțumesc pentru miracolul acestei întineriri ,pentru prospețimea şi puritatea sentimentelor ce mă copleşesc în fața ALBULUI din curte , de pe casă ,din copaci…Şi tot pentru prima oară ,mă supăr odată cu fiul meu la topirea zăpezii.

    copil supărat –
    apa nu are gură…
    unde se duce ?

    Dar ninge iar şi pomii din grădină parcă ar fi din vată de zahăr şi în timp ce se coc merele din cuptor îmi amintesc aroma merelor şi gutuilor din casa bunicii precum şi de vrăbiuța pe care mi-a adus-o odată din vie aproape înghețată ,de care am avut grijă toată iarna şi după care am plâns când a venit primăvara şi a zburat…

    Doamne, ce frig !
    strâng o vrabie la piept
    şi mă încălzesc …

    Din nou mamă

    Voi fi mamă din nou la 40 de ani…Gândul acesta mă agită, mă stresează…Dacă no voi avea lapte suficient ? Laptele praf mă va costa aproape tot salariul meu pe o lună, fără să ma vorbim de hăinuțe ,încălțăminte… La “Jurnal” o văd pe soția premierului britanic însărcinată la 45 de ani cu al patrulea copil.

    din nou gravidă-
    soția lui Tony Blair
    nu-şi face griji …

    De ce şi-ar face ? când are un venit de câteva mii de dolari ,în timp ce eu nu câştig nici o sută de dolari pe lună…
    Prietenii din oraş şi din țară ,scriitori sau doar iubitori de poezie ,mă încurajează , mă consolează. E reconfortant să ai astfel de prieteni .Până şi şeful meu .care e de părere că « astfel de greşeli se fac la 14 ani ,nu la 40 de ani » îmi urează « să am un copil sănătos şu eu sa fiu sănătoasă ,să-l pot creşte » .Iar altcineva îmi spune o vorbă mare : « copiii se mai cresc şi cu dragoste, nu numai cu bani mulți… » Şi câtă dreptate are !

    copil părăsit –
    desenează o casă
    şi două inimi

    M-a ajutat Dumnezeu şi am scăpat cu bine ,băiețelul e sănătos şi frumos ,are de toate şi eu am lapte dar mă întreb : «voi mai avea timp să scriu ? »
    după naştere
    în fața colii albe
    ce chin e să stau…

    Dar minunea aceasta vie este toată a mea şi are atâta nevoie de mine (şi eu de el ¡ ) încât mă întrebu cum ar fi viața mea fără zâmbetul lui drăgălaş ,fără mânuțele lui grăsuțe trăgându-mă de nas ,urechi ,de bluză ,chiar dacă nu am mai dormit de mult timp o noapte fără să mă scol de câteva ori .

    prinul lui dinte –
    câte nopți nu am dormit ?
    nu mai contează…

    Sejur în Tunisia

    Sfârşit de septembrie…Pentru prima oară în viata mi se ofera şansa unui sejur într-o țară africană: Tunisia. Ce cadou pentru nunta de argint ar fi fost mai potrivit?
    La aterizare pe aeroportul din Monastir prima senzație este că mă sufoc :aerul este irespirabil, dinspre port vine un miros de peşte care alungă parfumul florilor cu care localnicii şi-au impodobit balcoanele , trotuarele…La plecarea din țară la noi erau 20 ‘ C ,aici sunt peste 30 ‘C şi când te gândeşti că vara sunt peste 40’C…Cum voi rezista o săptămână? Hotelul de 5 stele ,amabilitatea personalului care vorbeşte limba franceză (ura !!! în franceză mă descurc mai bine decât în engleză ) ,poziția camerei cu două balcoane :unul spre port, la soare,cu două şezlonguri şi celălalt la umbră cu două fotolii îmbietoare ,aerul condiționat , igiena impecabilă, televizorul care mă aduce în contact cu Europa, toate acestea la un loc fac şederea mai acceptabilă. .. Soțul se uităla Ştiri şi mă consolează cu precizarea că aici plouă foarte rar . La cină suntem plăcut surprinşi de zeci de feluri de mâncare mai mult sau mai puțin exotice ,fructe de care încă nu am auzit :rodii ,curmale proaspete, piersici plate şi atâtea feluri de prăjituri încât cu greu te poți decide ce să alegi…
    A doua zi descopăr cu uimire că aerul e proaspăt, vegetația exotică încântătoare ,plaja cu nisipul foarte fin şi umbreluțe cochete din stuf colorat deasupra şezlongurilor pe care le întindem prosoapele să stăm la soare ,apa Mediteranei este transparentă , « corabia piraților » duce non-stop turişti spre insule unde poți bea răcoritoare specifice şi poți admira dansul arăboaicelor .Pornesc în căutarea scoicilor cerute de copiii rămaşi acasă ,dar ,spre dezamăgirea mea, abia găsesc vreo cinci -şase.
    turist în Tunisia…
    prin nisipul fin
    în zadar caut scoici
    Tineri musculoşi înalță o parapantă contra plății de zece dolari şi fata doctorului din Cluj încearcă o senzație de libertate şi de plutire pe cerul senin,ne face cu mâna de sus iar eu mă gândesc că de banii aceia mai bine iau suveniruri pentru cei de acasă din bazarul plin de eşarfe, genți ,brățări, cercei ,papuci, ceasuri ,narghilele şi cămile din pluş, din lemn, de toate mărimile, unde te poți târgui până la o treime din preț cu arabii gălăgioşi ,comercianți abili ,oricum te păcălesc oricât ar ceda din preț…
    pierdută-n bazar –
    printre genți şi brățări
    arabi zâmbitori…
    Vizităm capitala :Tunis-ul şi constat că e plin de contraste :cocioabe lângă palate, gunoaie lângă hoteluri de lux. Muzeul Bardo ne încântă cu picturile şi mozaicurile sale, prânzim la un restaurant şi apoi vizitam orăşelul Sidi-bou-Said,unde toate clădirile sunt în stil maur: albe cu geamurile şi porțile albastre şi , în sfârşit, ruinele Cartaginei ,unde ghidul ne spune că un capitel cântărea 3-4 tone ,cetatea avea depozite de vin ,şcoală şi casă de toleranță. Printre ruine, prin marea de nisip ,răzbat timid tufe de verdeață răscolite de vânt.
    ruinele Cartaginei-
    un străin mi-aduce
    şapca luată de vânt.

  4. Daca pot comanda on-line cartea, te rog sa ma treci pe lista! M-ai cucerit. Mult succes, esti atat de reala, de normala si umana, esti genul meu de scriitor

    1. Da, cartea va putea fi comandata de pe site-ul editurii Herg Benet. Cand se va apropia lansarea o sa pun toate detaliile pe Fb. Multumesc pentru mesaj. E asa de important…

  5. Este singurul articol pe care l-am citit de pe aceasta pagina. I-a dat share cineva pe facebook.
    Habar nu am cine sunteti, unde locuiti si ce suflet aveti.
    Dar m-am regasit asa mult in articolul asta… ce emotii…
    Si pentru ca vad ca veti lansa o carte in aprilie, iar eu am nunta in aprilie (ziua 2, mai exact), promit sa o caut si sa o cumpar. Voi tavali in librarie :)
    O voi cumpara fara sa mai citesc articolele, va fi ca o surpriza placuta.
    Deja sunt curioasa ce fel de carte…dar astept cumintica pana in aprilie.

  6. si mie mi ati facut o surpriza plaaacuta. Aveti mana usoara, asa ca dentistul care nu te chinuie. Citindu-va am rememorat sentimentele si trairile din adolescenta cand am citit o povestire sau schita in Secolul XX a unui autor american care avea ca personaje principale o femeie a strazii si un copil car enu era al ei foarte saraci si care traiau din confectionarea de zmeie. Per total, dar si in detalii postarea sau extrasul din vreo carte in curs de aparitie e o reusita. Va tin pumnii s aaveti parte de o promivare/vanzare pe masur atalentului. Dati-mi voie sa glumesc, e dimineata in fond, am uitat jumate de cafea in bucataria Corinei, etc etc: mie ca sa scriu asa frumos mi-ar gi luat poate vreo patru luni Asa ca vorba dnei AM, din rev virtuala ARGOS, domnule la proza nu aveti talent, incercati in poezie. Stau in fata ecranului in Bibl Jud Prahova si rad si rad si rad. Sper si voi

  7. Oportunitate buna de castig la domiciliu! Avem nevoie de cei mai seriosi oameni, pentru cel mai serios program de lucru la domiciliu! Cerinte: varsta minima de 18 ani, cunostinte minime de folosire a calculatorului, de lucru cu documente word si pdf, de navigare pe internet, de utilizare a email-ului. Oferim instruire gratuita, pas cu pas. Numai persoanele foarte serioase sunt asteptate sa solicite detalii la adresa de email: ionelat7@gmail.com

  8. Cred ca toti am trait asa in perioada anilor 1950-60, poate in saracie cum spui dar habar nu aveam pentru ca nu aveam un etalon sau cu cine sa ne comparam. Toti traiam la fel si modernitatea nu ajunsese pana la zona tarilor socialiste. Nu se cunostea samponul, nici desodorantul sau hartia higienica, nici oja de unghii nici ciorapi nailon, nici vopsea de par. Dar ne desenam linia ciorapului pe piciorul gol, ne spalam parul cu sapun de casa si foloseam bicarbonatul si otetul pentru corp si curatenia casei. Covorase din zdrente taiate si cusute, abatjururi din palarii de paie de la tara, sigur ca eram foarte creative pentru ca ne placea sa traim si eram entuziasmate de viata si tinerete. Si uneori si nevoia ne obliga daca mai aveam si o familie de intretinut. Mergeam mult pe jos din placere, pe langa linia tramvaiului, si la fel ne plimbam cu logodnicul 3-4 ore mergand si povestind. Nu erau cafenele, doar cofetarii sau cate vreun magazin de stat unde se vindea suc
    si biscuiti. Dar noua nu ne placea sa stam jos. Noi umblam Cu prietenele, cu prietenii, cu logodnicii, apoi cu familia. Plimbarea de duminica era sfanta ca si dusul la biserica. Incepeam de la Podul Dambovitei pana la Sosea si inapoi. Poate de aceea eram sanatosi. De fapt chiar n-am auzit niciodata pe nimeni sa fi avut depresiune nervoasa. . Cunosc cel putin doua generatii care au trait ceea ce descrii tu si nu cred ca esti o exceptie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>