blestem

Blestema-te-aș!

Aș vrea să vreau să te pot blestema. Ca în melodia lui Mărgineanu, Teatrul Minciună. Să îți pun în cârcă toate blestemele. Să te blestem de mamă, de dumnezei, să vină toți dracii, ai tăi și ai mei, și să îți sfâșie sufletul. Să ți-l smulgă din piept, sau de unde o fi, să îl prindă cu colții și apoi să plece toți peste mări și țări. Să urli de durere și ei să răcnească înfundat.

Aș vrea să nu te mai iubesc. Te iubesc, dobitocule. Aș vrea să te dau cu capul de toți pereții, și de masă, și de podea și apoi să vomit. Fluturi roșii și verzi, ca ăia de pe papion. Și libelule. Și maci. Și tablouri de Klimt. Să ți le vomit pe trupul inert. Pentru că te iubesc așa de mult, încât atunci când mă gândesc la tine nu pot vomita decât culori și lucruri ori ființe frumoase.

Și nu te pot blestema. Pentru că te iubesc. Sunt drogată cu tine. Mi te-am băgat în sânge prin gât, și față, și braț, și antebraț, și talpă și podul palmei. Mi-am învățat anatomia de când ne-am desprins unul de celălalt. Pentru că am căutat urme de tine pe tot corpul meu. Nu mai îmi fac exfoliere de când ne-am despărțit. Dacă a rămas un pic de piele moartă de a ta pe mine și eu o arunc? Nu! Așa ceva nu!

blestem

Nu mai am niciun picur de venă ori de piele neatinsă de tine. Mi-ai impregnat papilele gustative cu saliva ta. Și mă mângâi, mă masturbez gândindu-mă la tine, și încep să plâng. Pentru că nu îți găsesc pe mine, în mine, mâinile și pielea. Și uite, acum, pentru că ți-am gândit răul, aș vrea să mă pun în genunchi în fața ta, să îți sărut degetele de la picioare și genunchii și să mă sprijin cu fața de jumătate din pulpa ta și să mă odihnesc acolo.

Și mama a spus că vine. Iar când mama vine îi iert și frica, și palmele, și acuzele, și judecățile, și punerile la zid, și certurile, și nevrozele, și urletele. Tot îi iert. Tatei nu am ce să îi iert. Că el îmi e copil. Iar copiii nu sunt vinovați. Dar mama da, e vinovată, și o iert. E vinovată pentru că o iubesc prea mult.  Așa cum te-am iertat și pe tine. Tot de aia. Chiar dacă tu nu vii niciodată. Vin eu. Mereu.

Și el mi-a adus trandafirii. Din ăia mici și portocalii. Așa de frumoși, că i-aș fi vomitat, dacă erau de la tine. Dar m-a durut în cur. Pentru că tot ce nu-i de la tine, nu contează. Și m-a durut în cur că m-a așteptat o noapte întreagă. N-a dormit. Și nu pentru că a mâncat ciocolată și a băut ceai verde. Minciuni. Ci pentru că m-a așteptat. Și m-ar mai fi așteptat una și încă una și încă una, iar eu aș fi luat trenul și aș fi venit la tine. Iar când m-aș fi întors aș fi găsit trandafirii tot acolo și i-aș fi aruncat la gunoi. Fără nicio strângere de inimă. Oricât de mult îmi plac trandafirii mici și portocalii.

Dar ce rost să mai aștept? Îi arunc chiar acum. Și iau trenul înspre tine. Și o să mă aștepți pe peron, și o să ne iubim întâmplător câteva zile. Și apoi mă voi întoarce acasă. Și voi vomita. Fluturi. Și libelule. Și tablouri de Klimt. O viață? O viață, dacă trebuie.

Share This:

6 păreri despre “Blestema-te-aș!

  1. Ieri spuneai că îți place să suferi. Eu care trecusem deja prin ce scrii tu, am spus că nu o să mai fac această afirmație cât trăiesc. După ce întâlnești așa o pasiune ai nevoie de câțiva ani să îți treacă. Te întreb ce este respectul de sine? Pentru că eu după atâția ani, dacă mâine m-ar chema tot mâine m-aș întoarce.

  2. Daca cele 5 randuri goale de la începutul mesajului vor apărea după ce postez sa stii ca semnifica lipsa de cuvinte.daca nu,iti spun acum:nu am cuvinte,bineinteles într-unmod mai mult decât pozitiv.esti iar articolul este si ma face sa mă simt .din nou, nu am cuvinte.limba romana trebuie rescrisă ca sa îmi găsesc cuvintele.mai astept.si am sa te mai citesc.si odata am sa iti spun cum ma faci sa mă simt.te plac.te pup.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>