1510646_518052958352783_6004617772988557049_n

Bărbații păcătoși din viața mea

Bunicul s-a sinucis când mama avea 16 ani. Era alcoolic și dependent, într-un mod morbid, de bunica. Se îmbăta, o bătea bine și de multe ori ea își lua copiii (mama și unchiul meu) și fugeau. Desculți. Uneori prin zăpadă. Alteori prin zăpadă și cimitire. Alteori la mătușa mea.Era deștept și frumos. Când nu era beat. Cel mai bun tată, când nu era beat. L-aș fi vrut ca bunic. L-aș fi ales. Nu l-aș fi vrut tatăl mamei mele și soțul bunicii mele. Dar mi l-aș fi ales ca bunic.

Când au aflat că s-a sinucis, mama a spus: ”În sfârșit”. Au venit neamurile lui și au golit casa. Au rămas una bucată femeie, una bucată adolescentă și una bucată copil într-o casă goală. Dar liniștită. Fără bătăi, scandaluri și urlete. Bunica a scos bani de la CAR și a remobilat casa. Bibliotecă, pat, masă și două fotolii. Apoi, în ani, au mai cumpărat un pat, încă o bibliotecă, și niște mobilă în bucătărie. Atât a agonisit bunica în toată viața ei.

Unchiul meu a murit înainte să mă învețe să cânt la chitară. Diagnosticat cu schizofrenie imediat ce s-a întors din armată. Odată a fugit din spitalul de la Alba Iulia. Când l-am văzut atunci, proaspăt fugit, de abia ducea lingura la gură: ”Am fugit, Rodica. Nu mai puteam suporta șocurile electrice”. Apoi a dat trenul peste el și a murit.

De multe ori, când avea crize, o bătea pe bunica. O dădea afară din casă. Fie că era iarnă ori vară. A rănit-o. Fizic și psihic. Și prin extensie, și pe mama. Pe mine m-a iubit nespus. Chiar și când avea crize. Niciodată nu m-a rănit cu vorba ori cu fapta. Îmi cânta la chitară și mă făcea să râd până mă sufocam.

1510646_518052958352783_6004617772988557049_n

Bunicul patern a murit înainte să apucăm să fumăm o țigară împreună. Și-a dat duhul exact când a ajuns și tata la căpătâiul lui. A fost ființa pe care Tata Min (așa îi spuneam eu) a iubit-o cel mai mult. Până când am apărut eu. Atunci i s-a rearanjat toată lumea și m-a iubit pe mine cel mai mult. Eram prea mică, așa că nu m-au luat la înmormântare.

Prima țigară pe care am fumat-o împreună a fost la cimitir. Am furat două țigări de la unchiul meu, pentru că nu mă lăsau să fumez, m-am dus la mormânt, le-am aprins pe amândouă și una i-am pus-o în pământ. Dreaptă. Ca o lumânare. Și am povestit.

A înșelat-o pe bunica de multe ori. Îi plăceau alcoolul, petrecerile și femeile. Când se enerva, arunca mâncarea din cratițe și îi dumnezeia pe toți. Cu tata nu a vorbit mult timp, pentru că a ales-o pe mama, fată săracă. Apoi, când a cunoscut-o bine, s-a îndrăgostit iremediabil de ea.

Mie îmi cumpăra bomboane, suc, îmi făcea paltoane și rochii, că era croitor. Tot el mi-a cumpărat primul ceas. Cu lanț. De pus la gât.

Ei sunt bărbații păcătoși care au rănit cele mai iubite femei din viața mea. Dar, în același timp, ei sunt primii bărbați care m-au iubit, așa cum niciun altul nu a făcut-o mai apoi. În afară de bunicul matern, că el nu a mai fost, pe când m-am născut. Dar sunt sigură că și el m-ar fi iubit nespus.

Ei sunt bărbații pe care îi iubesc și de care nu mă voi putea bucura niciodată. Ei sunt bărbații în ale căror brațe aș sta ore întregi și m-aș cuibări la pieptul lor. Ei sunt bărbații de care îmi e un dor nespus. Ei sunt, poate, bărbații pe care îi caut în fiecare bărbat din viața mea. Ei sunt bărbații de care îmi va fi dor toată viața mea.

Și avându-i pe ei, așa, demonii femeilor mele, dar primele mele iubiri, cum aș mai putea să judec oamenii prin prisma relațiilor cu alți oameni? Cum?

 

Share This:

O părere despre “Bărbații păcătoși din viața mea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>