102645541-178574231-530x298

Bad timing, inorogul și prințesa sau despre cum să ratezi marea iubire

Adevărul e că, până la urmă, nimeni nu era de vină: nici inorogul, nici prințesa, nici locul. Astea toate erau ce trebuia. Dar timingul, mama lui de timing, ăla îi futuse. Futuse toată treaba. Stați, că vă spun.

Pe când aștepta și aștepa și aștepta, zi de vară până-n seară și aproape până la sfârșit de septembrie sau poate chiar juma` de octombrie, nu mai știu, că au trecut sute, parcă, nu?, bine, exagerez un pic, sute de ani de atunci, spuneam că pe când aștepta inorogul, nu avea de unde să știe că în urmă cu puțin timp, uite atât, cât să fâlfâi ușor din gene de câteva ori, prințesa îl așteptase atât de mult, până intrase în depresie și începuse să bea. În fiecare seară. Mai multe sticle pe seară. Și de aceea, la ceas de seară, pentru că eu am spus zi de vară, dar, de fapt, știm cu toții că inorogii așteaptă pe treptele castelului numai seara, să nu îi vadă alți muritori, în afară de prințesele lor, inorogul nu avea de unde să știe că prințesa era beată criță. Și dormea.

Am spus de la început că el nu era de vină. Pur și simplu de abia atunci și-a dat seama că o iubește și nu vrea să trăiască fără ea. Că ea, ea prințesa și ea iubirea e tot ce contează. Că în absența lor nimic nu are rost, că ele erau răspunsurile la toate întrebările lui, cele mai multe existențiale. Așa că inorogul a lăsat naibii criza vârstei, că se apropia de 40 de ani, și s-a dus să își iubească prințesa.

102645541-178574231-530x298

Așa că într-o seară a așteptat ce a așteptat, apoi a renunțat. În zbor, trecu pe lângă geamul prințesei și o văzu dormind pe jos, înconjurată de sticle de vin, whiskey, vodkă. Așa că inorogul zbură mai departe, conchizând: ”Mda. Așa-s toate femeile”, nu, nu curve, gândea inorogul, ci: ”Așa-s toate femeile, niște alcoolice.”

Își spunea ”toate femeile”, pentru că, e ușor de înțeles pentru cei care au iubit, ea era toate femeile. Și a plecat inorogul fără să știe că prințesa ajunsese așa din cauză că îl așteptase prea mult. Dar dacă el ar fi intrat în camera ei și ar fi luat-o în brațe, ea ar fi renunțat la băutură și încet încet s-ar fi pus pe picioare.

Inorogul nu s-a gândit niciun moment, și aici cred că a greșit un pic, dar asta e părerea mea, ce a gândit și simțit numai el știe, că oricât de prințesă ar fi, e și o femeie pe care singurătatea îndelungată o consumă și destabilizează. Mai ales că prințesa noastră era un pic labilă. Dar inorogul uitase asta, orbit pesemne de orgoliu. Așa că a plecat.

Nu mai știu nimic de ei. Poate și-au găsit ea un surogat de inorog și el un surogat de prințesă, sau poate au trăit singuri. Anyway, ideea e că au trăit nefericiți până la adânci bătrâneți.

Și v-am spus povestea așa și așa și n-am încălecat pe nicio șa. M-am dus să dorm. Pentru că eu nu mai beau, decât rar și atunci cu măsură. Pentru că învăț mereu din greșeli, ale mele și ale altora, dar mai ales pentru că eu nu sunt o prințesă și nici nu aștept vreun inorog. Prefer bărbații. Nu-s perfecți, așadar reali.

Noapte bună!

Share This:

4 păreri despre “Bad timing, inorogul și prințesa sau despre cum să ratezi marea iubire

  1. provocare pentru cititori: cum vi s-a parut compunerea?
    1- slaba
    2 – mediocra
    3 – acceptabila
    4 – ok
    5 – interesanta

    n – exceptionala

  2. Stim, astepti vreun ranit…in corason. Doar esti mamica lor. 😉 O fi si vreo printesa, prin zona. :)
    @Fibo, se stie, unii se ocupa cu sondajele si nu sunt de la Statistica, prin urmare, adaug in sondajul tau punctul „n-1″: „mai putin interesanta decat altele” :)

    1. Nu vreau sa par a fi o persoana carpanoasa ori lipsita de respect. Mai ales pentru munca altuia. Am dorit doar sa mai vad si alte opinii – compunerea de fata (am folosit in mod intentionat acest cuvant) mi s-a parut a fi de nivel de clasa a VIII-a sau poate de liceu si nu foarte bine scrisa. Pacat.
      Liz, tu ai fost mai indulgenta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>