amanti

Aproape amanți

Cred că eram la câțiva kilometri distanță, când m-ai răvășit. A început să miroase a levănțică. Ciudat. Doar eu simțeam. Da, da. Să mă crezi. Am întrebat. Rar cer confirmări. Doar când e rost de miracole. Sunt profund alterată și nu prea mai cred în ele. Deși mi-ai scris. Ca și cum mi-ai fi vorbit. Cu siguranță s-a întâmplat pentru că era solstițiul de vară și apoi lună plină. Câte miracole într-o singură zi. Adevărat. Au avut și timpul necesar ca să se întâmple. Cea mai lungă zi din an.

Și îmi scriai și parcă îmi vorbeai. Direct în ochi. I-am închis. Așa e amestecul de levănțică și tango. Te amețește. Și ca să îți recapeți echilibrul aparent, trebuie să închizi ochii. Să te agăți de tine. Altfel ambulanțele, bărbați cu tricou mulat și burtă, și femeile urâte te destabilizează și mai mult.

Și mirosea a vin, și levănțică, și tango și vară în sudul Italiei. Sau era Spania? Oricum, mirosea a mare. Eram ca un animal hămesit. Adulmecam. Adulmecam levănțică. Să nu o pierd. Să nu o pierd. Nu fugi. De viață să nu fugi niciodată. Moartea nu ne aparține.

Vinul? Alb. Sec. Normal. În stare brută. Totul. Și parcă mai mirosea în aer a niște simfonii și arii celebre… nu îmi mai amintesc. M-ai răvășit și amețit. Mai știi? Cum să îmi mai amintesc? Dar erai tu, nu?

amanti

Nu. Nu îmi spune. Nu vreau să știu. Să rămână necunoscute. Uitate. Totuna e. Așa, ca o melodie care îți sună mereu în cap și nu îți amintești titlul. Și pe măsură ce nu ți-o amintești mai mult, cu atât de obsedează mai tare. Fii-mi obsesie!

Trebuie doar să mă cutreieri. Tu m-ai învățat despre fonetica amorului. Nu știi. Cu atât mai bine. Să nu știm nimic. Să te hăituiesc și să mă devorezi. Cum să nu te las? Ar fi cea mai dulce sfâșiere.

Să nu îmi dai mâna niciodată. Vreau doar să te adulmec și să îmi rămână parfum discret de levănțică pe încheietura mâinii. Iar de acolo încolo să mă fac lila. Să îmi văd venele și sângele cum devin mov pal. Și să privesc, fascinată, cum crești în mine, prin mine.

Instincte. Prin stomac, gât, pe cerul gurii, pe genunchi și gleznă. Le-am așteptat. Te-am așteptat. Cât te-am sau le-am așteptat. Nu contează nici asta. Sunt lupoaică ce uneori crede că se vrea domesticită. De parcă natura ar ține cont de dorințele noastre himerice.

Dar sunt una sensibilă, care vibrează atunci când simte aromă de levănțică. Și știi că lupii au miros bun. Simt parfumul chiar și de la kilometri distanță.

Ah, și mai e ceva. Nici nu te știu și îmi e dor de tine. Imaginează-ți dacă… Fiori. Sau flori? De levănțică, bineînțeles.

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Share This:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>