Am învins moartea. Încă o dată

Mereu am venit la tine cu flori. Cântându-ți despre iubire. Ba chiar ți-am compus câteva poezii. Proaste, probabil. Dar pline, pline ochi de iubire. Ai îndoit foile în patru și le-ai aruncat într-un colț, prin dulapul din bucătărie. Mi-a păsat. M-a durut. Dar ți-am scris în continuare.

Și atunci m-am îmbrăcat în flori. Ți-am scris alte poezii. Și te-am iubit și mai mult. Iar tu ți-ai scos, de fiecare dată, cuțitele vechi, ruginite, pline de sânge uscat și m-ai înjughiat. Prin spate. Prin față. Cred că m-ai și privit și ai șuierat vorbe grele, printre dinți. Apoi m-ai scuipat pe față. Sau ploua? Se spune că nu. Cică erau aproape 30 de grade. Dar, poate, toți se înșală, și ploua. Pentru că am continuat să îți întind flori și murmuram cântece de dragoste.

moarte

Cu ultimele puteri, ți-am mai scris o poezie de dragoste. Cu sânge am scris-o. Probabil o vei șterge. Vei cumpăra un detergent de podele bun, plin de chimicale, cu un parfum puternic, ce îți întoarce stomacul pe dos, și vei spăla bine toate versurile.

Nu îți mai aduc flori. Nici nu îți mai cânt ori sciu. Nu pentru că nu aș vrea. Dar m-ai ucis. Și, ca orice mort care iubește viața, iau un bilet de tren, o cafea, îmi aprind o țigară și nu mai doresc nimic. Doar trăiesc. Pentru că viața învinge moartea.

Hahahahaha! Cum de unde știu? Doar m-ai ucis de atâtea ori, până acum.

Share This:

O părere despre “Am învins moartea. Încă o dată

  1. Frumoasa ideea textului. In timp ce citeam, au inceput in mintea mea sa se perinde versurile lui Eminescu „pe langa plopii fara sot adesea am trecut, ma cunosteau vecinii toti, tu nu m-ai cunoscut…/ azi nici macar imi pare rau ca trec cu mult mai rar…/ caci azi le semeni tuturor….”
    Apropos, am terminat cartea… mi-a placut. Citind-o mi-a creat sentimente contradictorii. .. rece-cald, agonie si extaz. …tine-o tot asa… sper la mai multe carti…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>