11800041_948072851898361_3461951347039688798_n(1)

38 de visuri care mi se vor îndeplini

Nu știu dacă mă sperie moartea. Nu am fost niciodată foarte aproape de ea. Dar ce știu sigur, e că iubesc viața. Visceral. Fără complemente circumstanțiale. Mi-am luat-o în pumni și o strâng tare la piept, în fiecare zi. Mai știu, însă, rațional, că într-o zi se va sfârși. Iar când se va întâmpla, există o singură întrebare care nu vreau să apară în sufletul meu: ”Ce ar fi fost dacă?”.

Tocmai de aceea, în fiecare zi fac tot ceea ce îmi cere sufletul. Nu mă cramponez de stereotipuri ori reguli impuse de societate. Pentru că trece. Timpul, și odată cu el viața. Și prefer să treacă prin mine, decât pe lângă mine.

Am făcut multe. Dar multe au mai rămas de făcut. Deocamdată astea:

1. Să sar cu parașuta. Vreau să zbor. La propriu.

2. Să mă implic în relații, cu toată ființa și să mă îndrăgostesc, cu riscul de a suferi. Atâta timp cât simt, sunt vie.

3. Să fac bungee jumping, ca să nu mă mai tem de căderi. Să reînvăț că, exact când crezi că te vei prăbuși, ceva te va trage înapoi, la viață.

4. Să nu mai judec oamenii. Se nasc perfecți. Și suferința îi transformă.

5. Să le spun, zilnic, oamenilor dragi, că îi iubesc. Nu știu când pot pleca de lângă mine.

6. Să zâmbesc cât mai mult. În special oamenilor răi ori nepoliticoși. Pentru că ei au cea mai mare nevoie.

7. Să îmi cumpăr, cel puțin odată pe săptămână, flori.

8. Să văd în fiecare an marea, de pe un țărm nou, fără a-l abandona în uitare pe cel vechi.

9. Să mă eliberez de prejudecăți și gânduri rele.

10. Să citesc tot ce îmi pică în mână.

11. Să revăd cel puțin odată pe an, Pe aripile vântului, ca să îmi amintesc că, orice ar fi, ”și mâine e o zi”.

12. Să îmi cumpăr multe salopete și fuste pantalon.

13. Să vorbesc mai puțin, ca să pot asculta mai mult.

14. Să învăț că sinceritatea nu înseamnă să spui ce gândești, ci să gândești ce spui.

15. Să am mai mare grijă de cuvinte. Sunt importante. Pot ruina sau salva un om.

16. Să fumez, să beau, să dansez cât de mult vreau. Sau să nu fac toate astea, dacă eu consider că nu e bine.

17. Să revăd de cel puțin încă o mie de ori Roma.

18. Să mă sărut măcar o dată într-o gondolă, în Veneția.

19. Să fac dragoste în mare, noaptea. Și apoi să înot.

20. Să mă îndrăgostesc la nebunie și să las tot în urma mea, fără vreun regret, pentru a-mi urma inima. Oriunde, pe pământul ăsta.

11800041_948072851898361_3461951347039688798_n(1)

21. Când se va ivi ocazia, să plec în casa de pe malul mării, fără a-mi fi teamă să o iau de la capăt într-un loc nou.

22. Să nu las frica să mă oprească din a fi fericită.

23. Să am mereu curajul de a ieși din zona de confort și a-mi schimba direcția, atunci când cea pe care am ales-o nu mă duce în locuri frumoase.

24. Să învăț să schiez.

25. Să nu mă mai supăr atunci când cineva mă critică sau mă acuză. Pentru că ei, de fapt, critică și acuză ceea ce le displace în ființa lor.

26. Să îmi spun mereu gândul, fără a-l răni pe cel din fața mea.

27. Să privesc mai des oamenii în ochi, ca să le pot vedea sufletul.

28. Să continui să cred în bine și în oameni, chiar dacă uneori simt că nu mai am puterea de a face asta.

29. Să ofer mai mult decât primesc.

30. Să dansez tango pe străzile din Argentina. Cel puțin o dată în viață.

31. Să nu mai ratez niciun concert al vreunui artist care îmi place. De două ori a venit Cesaria Evora în București, și nu am fost să o văd. Apoi a murit.

32. Să mă bucur pentru D. când o veni vremea să iubească, iar mai apoi să se căsătorească. Să îi iubesc femeia vieții lui, pentru că îl face fericit.

33. Să fiu demnă, blândă și izvor de bucurie pentru cei din jurul meu.

34. Să îmi fac colecție de pălării.

35. Să nu uit niciodată că îmi pot dori orice. Niciun vis nu-i prea mare ori imposibil.

36. Oricât de plină mi-ar fi ziua, să găsesc un moment în care să privesc cerul, copacii înfloriți, și să mulțumesc că sunt vie.
37. Să termin de văzut, în viața asta, Anatomia lui Grey, fără să o iau de la capăt, de la primul episod.

Și câte ar mai fi. Ideea e că viața nu e rea ori bună, plină ori goală. Viața e exact așa cum ți-o faci. Borcanul cu visuri nu se golește nicicând. Iei unul, se naște altul în loc. Trebuie doar să le îngrijești și să le faci loc în viața ta, în dulapul de sus, din bucătărie, între cafea și zahăr. În față de tot. Să îl vezi în fiecare dimineață și să zâmbești. Pentru că ce poate fi mai frumos decât să îți începi ziua, știind că și azi ți se va îndeplini un vis?

Share This:

4 păreri despre “38 de visuri care mi se vor îndeplini

  1. Imi plac visurile tale, imi place brutala delicatete a cuvintelor tale… Ti-am sorbit fiecare vorba asternuta pe „hartia” asta virtuala, fiecare dintre postarile tale mi-a creat placuta senzatie a unei (re)cunoasteri…

  2. Visurile noastre sunt aripile pe care ar fi trebuit sa le primim la naștere. ..dar care, dintr-un motiv sau altul, au crescut în interior și ne-au atins sufletul in incercarea de a-l ridica spre cer.
    Te pup tare, tare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>