380268_536972256313469_1971324186_n

16 defecte și jumătate pe care le iubesc

Am tot felul de defecte. Unele drăguțe, altele suportabile, altele – trebuie să mă iubești nespus ca să le poți tolera. Mulți ani mi le-am dus în spate ca pe o povară. Mă învinovățeam și voiam cu orice preț să le corijez. Până mi-am dat seama că am o putere magică: acela de a transforma ceea ce consideram defecte în ceea ce mă definește. Așa au ajuns să îmi fie dragi. O să vă înșir câteva:

1. Sunt mămoasă. Nu trece zi fără să mă aud cu mama mea și să ne spunem că ne iubim. De fiecare dată când plec de acasă mă simt vulnerabilă și nu îmi vine să scot nasul în lume. Apoi îmi trece și, pe când am impresia că sunt om mare, mă reîntorc acasă. Așa am reușit să rămân copil.

2. Sunt impulsivă. Spun tot ce îmi trece prin cap, când îmi trece. Sunt transparentă. Oamenii știu cum să se raporteze față de mine. Nu au dubii.

3. Sar la bătaie, în mijlocul străzii, dacă văd o nedreptate, conform scării mele de valori. Apăr tot: femei, copii, bătrâni, animale, bărbați, cu riscul de a lua bătaie. Asta înseamnă că sunt de nădejde și îmi pasă. Se prea poate ca într-o zi să mi-o iau bine pe cocoașă. Și nici atunci nu o să mă las!

3. Am curu` mare. Seamăn cu bunica mea și sunt nespus de mândră de gena mea de basarabeancă.

4. Sunt grăbită. Nu, nu că mi-i casa ne-ngrijită și mi-s rufele la soare și copiii-mi cer mâncare. Nu… repezită. Ceea ce mă face să greșesc de multe ori. Dar și când îmi dau seama cum funcționează treaba, sunt premiantă la deadline-uri.

5. Când îmi place un fel de mâncare, nu pot să gust. Devorez tot. Mai bine să îmi fie rău decât să îmi pară rău.

6. Am încredere în oameni. Și a doua, a treia, a mia oară. E îndeajuns să îmi plângi pe umăr, că m-ai înmuiat. Și uite așa mă poți manipula, din nou, fără probleme. Asta m-a ajutat să îmi păstrez candoarea.

380268_536972256313469_1971324186_n

7. Uneori îmi plâng de milă și cer atenție. Așa am ajuns să descopăr niște melodii de dor și jale minunate și m-am înconjurat de oameni care mă iubesc. Pe care îi pot suna la orice oră din zi și din noapte, iar ei vin. Nu m-au judecat niciodată pentru că le cer atenția. Dimpotrivă. Mi-au dat-o. Toată. Fără să stea pe gânduri. Reciproca e valabilă.

8. Iubesc ideea de iubire. Din cauza asta de multe ori mă arunc cu capul înainte în relații păguboase. Apoi jelesc, mă perpelesc și îmi fac mustrări de conștiință. De fapt, îmi furnizez materialul necesar creației.

9. Sunt inconsecventă. Așa credeam. Până mi-am dat seama că încerc să mă cunosc. Mă explorez. Gust. Și persist doar în ceea ce îmi place cu adevărat.

10. Sunt cheltuitoare. Îmi curg banii printre degete și mereu îmi spun că la salariul viitor voi pune ceva deoparte. Am și un cont de economii. Gol. Ce-i bun în asta? Fac tot ce îmi place, fără să stau pe gânduri. Dacă mi se năzare, urc în tren sau avion și plec. Apoi, vorba mamei, de foame nu mor.

11. Sunt pătimașă. Ard. Mă îndrăgostesc de oameni fără să îi cunosc. Și ce frumos e să fii îndrăgostit, să vibrezi până la ultima fibră.

12. În fiecare sâmbătă, fără excepție, ascult Angela Similea, în timp ce fac curățenie. Vreo trei albume. Așa mă întorc în copilărie, când mama făcea curățenie, iar eu stăteam cuminte, pe fotoliu, și mă uitam prin DEX. La paginile cu poze, bineînțeles.

13. Vorbesc singură pe stradă. Ce? Sunt în permanent contact cu mine! Și sunt puțin surdă. Trebuie să îmi vorbesc tare.

14. Cânt tare și fals. Ah, dar ce mă mai distrez!

15. Exagerez și dramatizez. Aici nu-i vina mea. Mama zice că tot de la bunica mi se trage. Așa că vezi defectul nr. 4.

16. De multe ori mă surprind gândind: ”Aș vrea să fiu ca…”. Ăsta da defect! Pentru că vreau să învăț odată pentru totdeauna că sunt numai bine exact așa cum sunt.

Dacă un psiholog citește rândurile ăstea va spune că sunt fragilă și, poate, labilă. Știți ce îi spun? ”Hai să bem, cot la cot, să vedem cine intră primul sub masă! Poate nu câștig, dar îți promit că, la sfârșit, o să cântăm împreună, de sub masă: Bun îi vinu` ghiurghiuliu…”. Ah, da, uitasem. Beau. Cum? Și ăsta e defect?!!

Share This:

4 păreri despre “16 defecte și jumătate pe care le iubesc

  1. Imi regasesc defectele in ale tale…absolut toate si ma intreb oare toate femeile suntem la fel?Nebune…vulcanice dar in acelasi timp fine si copilaroase ca o zi de 1 Iunie :)))))
    Imi place la nebunie cum scrii(cred ca citesti asta pt a 1000000…. oara), pupici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>